România lui 2011 e mult mai puţin pregătită decât în 2008 pentru o criză în interiorul UE

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian consideră că planul de austeritate impus de Executiv nu reprezintă de fapt niciun fel de reformare şi nu a pregătit România pentru o nouă criză economică, de data aceasta una în interiorul Uniunii Europene.




"Imaginaţi-vă următoarea scenă: o persoană cu exces de greutate merge la doctor. Urmaşul lui Hippocrate îl consultă şi clatină din cap a dojană: trebuie rapid să scazi în greutate. Obezul îl priveşte, disperat. Ideea că va trebui să ţină dietă şi să facă gimnastică îl îngrozeşte atât de tare încât, pentru a cântări mai puţin, preferă mai degrabă să-şi taie o mână decât omletele de la micul dejun. Aşadar, obezul ciung se reîntoarce la doctor care îl reaşează pe cântar şi compară greutatea cu cea de data trecută. Bravo, îi spune, ai scăzut serios în greutate, eşti pe drumul cel bun! Obezul pleacă plin de speranţă, mai ales că mai are o mână şi două picioare la care poate apela într-o situaţie la fel de disperată. Cu cât e mai sănătos un obez ciung decât acelaşi obez cu ambele mâini, rămâne ca dumneavoastră să judecaţi", povesteşte Vosganian.



În opinia fostului ministru de Finanţe, reforma din România seamănă leit cu parabola obezului ciung. "Nu tu dietă ori aparate de gimnastică. Tăiem salariile cu 25%. Scădem, în plus, veniturile reale ale bugetarilor şi pensionarilor, datorită inflaţ iei. Tăiem al treisprezecelea salariu şi primele de vacanţă. Trecem spitalele la administraţiile locale, fără nici o finanţare. Nu mai plătim profesorilor cu lunile diurna de deplasare pentru mediul rural. Lăsăm de izbelişte bolile cronice şi pe purtătorii lor. Iar bolnavii ceilalţi n-au decât să-şi aducă vata, spirtul şi aspirinele de acasă, dacă trebuie să stea la spital. Scădem şi investiţiile la jumătate. Dăm salariaţ i afară. Amânăm plata datoriilor către firme. Etc.Etc. Apoi vine Moody’s şi se uită la cântarul pe care stă statul român ciung. Foarte bine, zice, dă-i înainte", mai spune Vosganian.



"Se pare că nici FMI, nici agenţiile de risc nu sunt deloc îngrijorate de ceea ce se taie. Ceea ce se taie, se desfiinţează, se anulează, se dă afară, e bun făcut, în fond nu e pe spinarea lor, ci pe a românilor. Cu cât obligaţiile statului faţă de proprii cetăţeni sunt mai mici, dacă nu chiar neglijate, cu atât Guvernul acelui stat e mai demn de laudă. Chiar dacă sărăcia creşte şi datoriile aşişderea. Realitatea despre care vom vorbi într-un comentariu viitor e că România anului 2011 este mult mai puţin pregătită decât România anului 2008 să facă faţă unei crize în lăuntrul Uniunii Europene. Obezul despre care vorbeam în parabolă nu e, de fapt, deloc obez iar intenţia de a se betegi în numele aşa-zisei reformei nu i-a aparţinut câtuşi de puţin", consideră fostul ministru.
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu