Li Ching-Yun, omul care a trăit 256 de ani

Li Ching-Yun este, din câte se pare, cel mai longeviv om de pe planetă, el trecând în „lumea celor drepţi“ la venerabila vârstă de 256 de ani. 

Potrivit necrologurilor din ziua de 6 mai 1993, publicate de  New York Times şi Time Magazine, domnul  Li Ching-Yun a murit la incredibila vârstă de 256 de ani, după ce a crescut 180 de urmaşi şi „a băgat în pământ“ 23 de soţii. După cum vă aşteptaţi, nu există prea multe informaţii despre acest „Matusalem“ modern, singurul lucru cert fiind că s-a născut în China, în Szechwan, provincia unde de altfel a şi murit. De asemenea, se ştie că, de la vârsta de zece ani, tânărul Li a primit o educaţie adecvată acelor vremuri, iar ceva mai târziu a călătorit în Kansu, Shansi, Tibet, Annam, Siam şi Manciuria, unde a lucrat la colectarea ierburilor medicinale. După această experienţă, informaţiile privind povestea sa sunt tot mai confuze şi mai neclare. Probabil că pentru câteva zeci de ani domnul Li a continuat să îşi vândă ierburile, iar spre sfârşitul activităţii a decis să vândă ierburile altor producători. De asemenea, se ştie că avea degetele de la mâna dreaptă foarte lungi (15 cm).
Secretul longevităţii

Se povesteşte că, într-o zi, nobilul chinez Wu Pei-Fu a mers la casa lui Li Ching-Yun pentru a-l întreba care este secretul longevităţii sale, iar răspunsul acestuia a fost: „Păstrează o inimă liniştită, stai aşezat ca o ţestoasă, mergi sprinten ca un porumbel şi dormi ca un câine“. De asemenea, într-un interviu realizat în 1927, bărbatul a susţinut că dieta sa s-a bazat în mare parte pe orez şi pe vin. De asemenea, surse locale din epocă au rămas uimite de faptul că domnul Li Ching-Yun arăta a fi în cea mai bună formă fizică, în ciuda vârstei sale înaintate. De asemenea, unii oameni din satul său povestesc că au amintiri cu Li încă din copilăria lor, alţii, în schimb, spun că acesta a fost prieten cu bunicii lor. Să fie vorba de o exagerare? De o coincidenţă de nume sau de o eroare a guvernului chinez? Conform propriilor afirmaţii, Li Ching-Yun s-a născut în anul 1736 şi a trăit 197 de ani. Cu toate acestea, în anul 1930, Wu Chung-chien, profesorul şi decanul Universităţii Minkuo, a găsit o serie de dovezi conform cărora Li s-a născut în anul 1677. De asemenea, înregistrările arată faptul că guvernul imperial chinez l-a felicitat când a împlinit vârsta de 150 de ani şi 200 de ani. Ca atare, este posibil ca bătrânul să-şi fi uitat pur şi simplu anul naşterii. În aceste condiţii, cum este posibil ca autorităţile să îi fi recunoscut o vârstă atât de înaintată?
Franţuzoaică de Cartea Recordurilor
Potrivit Cărţii Recordurilor, cea mai bătrână persoană din lume despre care există informaţii certe a fost franţuzoaica Jeanne Louise Calment, care s-a stins din viaţă în 1997, la vârsta de 122 de ani şi 164 de zile, însă dacă povestea lui  Li Ching-Yun se dovedeşte a fi adevărată şi dacă documentele descoperite sunt exacte, acest record ar fi depăşit cu 130 de ani. 
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu