Voicu ar vrea expertiză psihiatrică

Avocatul lui Rommel Voicu, tânărul care l-a înjunghiat mortal pe Andrei Goreci şi l-a rănit pe Cristian Manea, ambii elevi ai Liceului „Tudor Arghezi“ din Craiova, a susţinut în faţa procurorilor că va cere expertizarea psihiatrică a clientului său. 
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au explicat că avocatul lui Voicu a susţinut cu ocazia audierilor că urmează să depună la dosar documente în baza cărora va fi cerută o expertiză medico-legală psihiatrică a clientului său. Se pare că documentele la care făcea referire avocatul privesc internarea lui Voicu în spital după o tentativă de suicid. 
Procurorii doljeni au mai precizat că, în cazul în care expertiza va fi solicitată de avocat, prin aceasta medicii vor stabili dacă tânărul care i-a înjunghiat pe cei doi elevi a avut discernământ în momentul comiterii faptei. În cazul în care se va constata că a avut discernământ sau l-a avut diminuat, va fi judecat pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.
Dacă medicii legişti vor constata că nu a avut discernământul faptelor sale atunci când l-a înjunghiat pe Andrei Goreci, mandatul de arestare preventivă va fi revocat, iar Voicu va fi internat într-un spital de neuropsihiatrie de tipul celui din Jebel - Timiş.
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu