Nepotul lui Siclitaru - reţinut de poliţişti, eliberat de procurori

O decizie a procurorilor craioveni dă din nou naştere la controverse, după ce aceştia au refuzat să propună arestarea preventivă a protagoniştilor unui scandal la care au luat parte fiul lui Enriko Cezar Constantinescu şi nepotul lui Iulian Siclitaru.

Poliţiştii şi procurorii craioveni nu au reuşit să se înţeleagă în privinţa unui scandal care i-a avut drept protagonişti, printre alţii, pe fiul lui Enriko Cezar Constantinescu şi pe nepotul lui Iulian Siclitaru. Scandalul a avut loc vineri dimineaţă, 19 noiembrie, în jurul orei 8.30, în cartierul Brazda lui Novac, între opt tineri aflaţi într-o garsonieră din blocul G1. În urma unui conflict ce a izbucnit între ei, cei opt s-au împărţit în două tabere, luându-se la bătaie în garsonieră. De o parte erau Daniel Bacliu, Eduard Marian Constantinescu (fiul lui Enriko) şi două perechi de fraţi - Laurenţiu şi Marius Pruţoiu, respectiv Cătălin şi Daniel Buşoi. De cealaltă parte erau Iulian Florin Siclitaru (nepotul lui Iulian Siclitaru), zis Dodo, şi Sadi Ghunaimat. Conflictul a continuat apoi în stradă, într-o intersecţie, nu departe de Şcoala nr. 23. Acolo, cei şase au atacat Mercedesul negru al lui Siclitaru, iar cei din maşină, potrivit poliţiştilor, ar fi încercat să-şi calce adversarii.

Scandal la G1

În urma mai multor apeluri primite la 112 de la cetăţenii din zonă, poliţiştii craioveni s-au deplasat de urgenţă la faţa locului pentru a aplana scandalul. Oamenii legii au chemat cu ei şi o ambulanţă, pentru a li se putea acorda îngrijiri medicale răniţilor.
Identificând garsoniera unde începuse scandalul, poliţiştii au fost nevoiţi să se oprească în faţa uşii, întrucât cei şase tineri din interior nu voiau să le deschidă. Atunci a fost adusă proprietara - mama lui Bacliu -, care a deschis uşa. Medicii de pe ambulanţă le-au acordat îngrijiri medicale la doi dintre tineri. Unul prezenta plăgi tăiate la nivelul capului şi antebraţelor, iar celălalt - traumatisme la umăr şi picior. Cei doi au refuzat să meargă la spital, în schimb, au fost nevoiţi să meargă la poliţie împreună cu amicii lor. La poliţie au ajuns, ceva mai târziu, Siclitaru şi Ghunaimat, pe numele cărora, în urma audierilor, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
În urma audierilor, poliţiştii au luat legătura cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, unde un procuror le-a spus că ar fi probe pentru a obţine în instanţă arestarea preventivă măcar pentru Siclitaru şi Ghunaimat, însă le-a recomandat să continue cercetările şi să revină luni cu propunerea de arestare preventivă. În weekend, oamenii legii au adăugat la dosarul cauzei alte declaraţii, care să probeze scandalul public, iar luni i-au citat la poliţie pe scandalagii. Cum aceştia au ezitat să vină, i-au citat din nou marţi, când, cu avizul procurorului de caz, Siclitaru şi Ghunaimat au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Miercuri, 24 noiembrie, când i-au prezentat la Parchet pe cei doi, procurorul nici n-a mai vrut să audă de propunerea de arestare preventivă a acestora, dispunând cercetarea lor în stare de libertate.

„Probatoriu insuficient“

Eliberarea celor doi a tensionat relaţiile dintre poliţişti şi procurori. Pe de o parte, poliţiştilor li s-a părut că au muncit degeaba zile întregi. „Cum să justificăm noi în faţa cetăţenilor care au văzut scandalul punerea în libertate a celor doi?“, se întreba retoric unul dintre poliţiştii care au lucrat în acest caz, dar care nu a dorit să-i fie divulgată identitatea.
De cealaltă parte, procurorii susţin însă că munca poliţiştilor a avut deficienţe. „Propunerea de arestare preventivă nu a fost respinsă din cauza lipsei pericolului social, ci a probatoriului insuficient“, a precizat procuror Greta Chiurtu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu