Patek Philippe Ref. 5270

Unul dintre ceasurile de mana prezentate in acest an la Baselworld de Patek Philippe a fost si Perpetual Calendar Chronograph Ref. 5270. Ceasul complicat surprinde nu numai prin exteriorul deosebit, dar si prin traditia pe care o incorporeaza de atata timp.




Acum 70 de ani, in 1941, Patek Philippe a introdus optiuniile de cronograf si calendar in majoritatea modelelor sale. Din acel moment, brandul a devenit unul dintre cele mai populare in ceea ce privesc ceasurile cu astfel de functii. Cum spuneam, acest model ascunde multe trasaturi care au definit de-a lungul timpului modelele brandului. Afisajul cu ziua si luna este la ora 12, data si fazele lunii le gasim la ora 6, cronometrul pentru secunde la ora 9, iar cronometrul pentru 30 de minute este la ora 3. Timp de 7 decenii acest tipar a fost folosit mereu la modelele cu calendar si cronograf. Totusi, sunt cateva elemente ce fac acest model unul special. Cadranul pentru secunde si cel pentru 30 de minute sunt pozitionate orizontal pe linia centrala, iar intre ora 6 si 7 este un indicator de zi/noapte si intre ora 6 si 5 este afisajul pentru an bisect.



Ceasul are un mecanism mecanic, cu calibru CH 29-535 PSQ, are o frecventa de 28.800 de vibratii pe ora si un balansier de 7 mm. Remotoarul are 2 pozitii: daca este apasat inauntru este folosit pentru regla ceasul, iar daca este tras inafara se activeaza cronometrul de secunde. Butoanele pentru actionarea cronografului sunt la ora 2 si la ora 4, ultimul fiind numai pentru resetare.



Carcasa este din aur alb de 18 carate, cu geam din safir pe ambele parti, pe spate putand fi astfel vizibil intreg mecansimul ce tine in miscare aceasta bijuterie. Carcasa are o rezistenta la apa pana la 30 de metri si are un diametru de 41 mm in diametru. Cureaua ceasului este din piele de aligator cu clema din aur alb.



Ceasul se remarca printr-un mecanism complex si o infatisare deosebita. Un astfel de model costa in jur de 150.000 de dolari.



Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu