Turist în Coreea de Nord - EP. 5: În zona fierbinte – la Panmunjon!




După turul Pyongyangului, după-amiază avem parte de show din nou... şi în acelaşi loc, pe marele stadion „1 Mai”... Spectacolul de astăzi se numeşte „Mass Gymnastics” şi este versiunea mai „modestă”, dar şi mai sportivă, a Arirangului... Numărul de participanţi este similar, doar că spectacolul are loc ziua, şi nu noaptea, deci nu se foloseşte toată recuzita de lasere, proiectoare, iar regizorul nu se mai joacă cu lumini şi umbre. În schimb, sunt destule părţi luate din Arirang, mai ales cele despre viaţa fericită de azi din Coreea de Nord. În rest, poveştile cunoscute – unificarea Coreei, dezvoltarea economică şi finalul apoteotic... A fost frumos, nu mă pot plânge, Doamne fereşte!
Seara se încheie cu o tură prin oraş. Până la ora 22:00, principalele monumente din oraş sunt luminate feeric şi, deşi nu e prea multă lume pe stradă, avem parte de o foto-plimbare reuşită. Mai dăm peste nişte cupluri ieşite la plimbare printre fântânile arteziene, după oraşul perfect şi muncitor din timpul zilei, mai văd o umbră de socializare şi de relaxare şi în Pyongyang.
A doua zi de dimineaţă, vom ieşi pentru prima oară din Capitală pentru a ne duce să vizităm DMZ - Demilitarised Zone, locul unde soldaţii nord- şi sud- coreeni stau faţă în faţă, iar tensiunea clocoteşte destul de des... Este singurul loc unde soldaţii nord-coreeni se privesc ochi în ochi cu cei sud-coreeni (celălalt loc mai puţin cunoscut, dar pe care l-am văzut din întâmplare, este poarta de îmbarcare spre Coreea din aeroportul Beijing).
După micul dejun în acelaşi cadru mirific, o tăiem din Pyongyang destul de dimineaţă... Să nu credeţi că e prea mult trafic, în schimb, descoperim că mulţi nu aşteaptă autobuzul sau troleibuzul, care circulă destul de rar, şi o iau viguros pe jos... În drum, văd, cu stupefacţie, şi un autobuz cu două etaje - de tip londonez (am mai văzut şi în Mumbai sau Hong Kong) plin cu călători. Întreb ce e cu autobuzul acela. Răspunsul este prompt - în înţelepciunea sa, Great Leader a cerut să fie cumpărate şi folosite autobuze double-decker pentru ca să fie transportaţi mai mulţi pasageri odată. Hm... la noi, dacă primarul ar fi la fel de genial, n-ar putea introduce double-deckere din cauza sârmelor care atârnă peste tot prin Bucureşti.

Ieşim din oraş. Ne oprim sub un mare monument care întruchipează două tipe îmbrăcate în rochiile acelea lăbărţate coreene, care ţin în mâini harta Coreei reunite. Mi se explică prompt că asta este autostrada spre Seul şi că monumentul a fost ridicat în 2000, atunci când fostul preşedinte sud-coreean Kim Dae-jung a vizitat Coreea de Nord în ceea ce el numise "Sunshine policy" (între timp, moartă şi îngropată, ca şi Kim Dae-jung de altfel)... Vizita lui Lee la Pyongyang îmi va fi menţionată de nu ştiu câte ori de către ghizi ca un semn al dorinţei de unificare a celor două Corei.
Drumul spre Panmunjon este pe autostradă. Da, aţi auzit bine, în ţara fără automobile există autostrăzi... Asfaltul nu e cine ştie ce, dar e acceptabil, în schimb, există o autostradă amplă, lată, bună şi pentru avioane să aterizeze. Am citit pe undeva că podurile sunt minate (păi, tancurile sud-coreene ar ajunge într-o oră la Pyongyang pe autostradă), de altfel, şi cele de la sud (Seulul e mult mai aproape de graniţă decât Pyongyangul)... Dreapta, stânga, pustiu, din când în când câte un soi de orăşel, dar, în rest, pustiu... câmpurile, în schimb, sunt cultivate în mod impecabil.

Surprinzător, din direcţia opusă, vedem trei autocare pline cu asiatici încadrate de poliţie, aparent nu nord-coreeană. Ghizii ne lămuresc - în urma unui acord dintre guvernul nord-coreean şi o mare corporaţie sud-coreeană (cred că Samsung), unui număr de turişti sud-coreeni li se permite să vină în nord şi să viziteze anumite obiective turistice, printre care şi oraşul istoric Kaesong, aflat la câţiva kilometri de zona demilitarizată. Aceştia însă nu au contact cu niciun nord-coreean, cu excepţia ospătăriţelor din restaurantul din Kaesong, şi sunt escortaţi de trupe de poliţie sud-coreene... Asta după ce un turist din Sud a fost ucis de un localnic din Nord undeva prin munţi.
În fine, ne apropiem de Panmunjon, de DMZ... Nu, nu arată ca într-unul din filmele din seria James Bond în care "ăia rai" erau nord-coreeni, e o şosea care se îngustează, coborâm din autocar, nişte miliţieni se uită la noi şi apoi ne urcăm la loc pentru a intra în DMZ - Demilitarised Zone... În stânga, nişte cetăţeni paşnici îşi cultivă ogorul (oare ce grade or avea?) şi aflăm că sunt nişte cetăţeni obişnuiţi care locuiesc aici. În fine, trecem pe lângă un mare citat din gândirea lui Great Leader (care, după cum bine ştim, a murit lucrând la reunificare).


Are loc un mic instructaj de intrare în Zona Zero... nu cine ştie ce... nu sunt restricţii majore, dimpotrivă... Dacă în Pyongyang şi oriunde altundeva în Coreea de Nord nu ai voie să fotografiezi soldaţi şi instalaţii militare, aici e la liber şi chiar ţi se recomandă să faci cât mai multe poze pentru a arată lumii dureroasa despărţire impusă de imperialiştii americani.
Fiind un obiectiv important, avem parte de un ghid localnic - este un ofiţer plin de decoraţii şi care explică de parcă ar da ordine. Îl poreclim pe loc "Generalul". Cum nu ştie decât coreeana şi de faţă sunt câteva grupuri de turişti cu ghizii de rigoare, aceştia traduc prin rotaţie.
Este pentru prima oară când putem să discutăm şi cu ceilalţi turişti străini... ne-am mai intersectat cu mulţi pe drum, i-am văzut în tribune la Arirang sau pe la vasul-spion, dar nu am reuşit decât să schimbăm câteva vorbe. Cel mai interesant cuplu este format dintr-un american şi o braziliancă de origine japoneză (e la a treia generaţie în Brazilia, aşa că vorbeşte foarte limitat japoneza). Cei doi locuiesc în Japonia, unde ea este tratată ca o fiinţă ciudată (eşti japoneză şi vorbeşti prost japoneza? Ce ruşine...) şi, deşi ea este vizibil gravidă, au hotărât să facă o vizită în Coreea de Nord. În principiu, cetăţenii americani nu au voie să intre în Coreea de Nord, dar, de câţiva ani, restricţiile s-au relaxat, aceştia fiind acceptaţi doar în perioada de vară, când are loc Arirang-ul.

Primul loc de interes, locul unde a fost semnat armistiţiul dintre Coreea de Nord şi ONU în 1953. Acest armistiţiu nu a fost semnat de Coreea de Sud, aşa că, de facto, cele două Corei continuă să fie în stare de război. Dacă, în războiul din Golf ediţia 2.0, americanii s-au ascuns în cadrul "Coalition of Willing" alături de alte mega-puteri precum Samoa, Tonga, Eritreea, războiul din 1950-1953 a fost purtat între Coreea de Nord şi o coaliţie care a luptat sub steagul ONU (printre parteneri se află Marea Britanie, Filipine, Norvegia, Thailanda, Olanda şi alte câteva state din "lagărul capitalist". Baraca respectivă a fost construită într-o singură zi - iniţial, americanii sugeraseră să semneze undeva acolo pe câmp, dar nord-coreenii au replicat că un astfel de eveniment trebuie să aibă loc într-un loc amenajat, nu printre porumbi minaţi... aşa că, într-o noapte, au ridicat o baracă şi ea este astăzi mini-muzeul de la Panmunjon.... Ce poţi găsi aici? Mesele originale, steagurile celor două forţe combatante şi numeroase poze cu americani predându-se şi scrisori de scuze din partea aceloraşi forţe.
Ei, dar asta a fost încălzirea, doar un joc de glezne pentru marea înfruntare... vom ajunge faţă în faţă cu Coreea de Sud! Da, cu imperialistul, cu agresorul! Excursia culminează cu vizitarea locului celui mai tensionat din lume... acolo unde coreenii de sud stau faţă în faţă cu coreenii de nord... De fapt, nu chiar faţă în faţă. După cum ne spune şi Generalul, poziţiile soldaţilor din zonă fierbinte dovedesc, încă o dată, caracterul agresiv al celor din Sud. Dacă nord-coreenii stau drepţi şi neclintiţi cu faţa spre Patria lor (nearuncand nicio privire în zona sud-coreeană), sud-coreenii se uită drept spre Coreea de Nord cu feţe încărcate de ură, cu picioarele depărtate într-o poziţie de luptă... "Pozaţi-i, pozaţi-i", ne spun nord-coreenii... şi nu trebuie să ne zică de două ori.

Deşi tensiunea se simte în aer, şi într-o parte, şi-ntr-alta sunt turişti... Turiştii din sud sunt adunaţi într-un pavilion în stil coreean, de unde ne pozează pe noi, de dincolo, de pe scările principalului pavilion. Vom intra în cel mai apropiat loc de Coreea de Sud. De fapt, chiar vom intra pe teritoriul sudist... Linia de demarcaţie este încălcată de nişte barăci, în care pot intra, alternativ, doar nordiştii şi sudiştii. Tot aici, se întâlnesc pentru a discuta când sunt probleme.
Intrăm şi noi... Inaintea noastră intră doi soldaţi care se postează la uşa care dă spre Sud şi care e ermetic închisă. Pe zidul care dă spre sud tronează steagurile ţărilor care au luptat în Războiul Coreei sub steag ONU - Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Grecia (ce naiba au căutat şi ăştia, atunci era război civil în Grecia!), Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Filipine, Thailanda, Turcia şi Marea Britanie. Turcia şi Thailanda, care nu luptaseră în al Doilea Război Mondial, au fost prezente însă pe teatrul de operaţiuni din Coreea!
După ce ne pozăm şi "ascultă explicaţia la mine" de rigoare, revenim în pavilionul central... Ne urcăm sus pe clădire, de unde dăm drumul la aparatele de filmat şi fotografiat la comanda "Foc de voie"... şi niciun Kalaşnikov n-ar putea face faţă tirului de Canoane, Panasonice, Minolte şi alte aparate foto... în depărtare, un steag nord-coreean pe un stâlp imens de înalt, vizavi nici sudiştii nu sunt mai proşti, au şi ei mega-steagul lor şi, în plus, avantajul unui deal...


În depărtare se vede satul-model nord-coreean. Sud-coreenii susţin că e fals şi că e construit să arate cât de minunată e viaţă în Nord, nord-coreenii susţin că acolo sunt fabrici sud-coreene ale lui Daewoo, Samsung şi celelalte mari companii sud-coreene care au primit dreptul să construiască fabrici în Nord şi să angajeze nordici... probabil de la gradul de locotenent în sus.
Generalul continuă să fie starul tuturor... Ca o vedetă adevărată, e de acord să se pozeze cu toată lumea cu pavilionul sud-coreean în spate.... Evident că nu ratez ocazia... Dar generalul nu e doar un tip de paie care să povestească la străinii stupizi... Se repede la americanul nostru şi îl întreabă, direct şi fără menajamente, ce au Statele Unite cu Coreea de Nord şi de ce nu-i lasă în pace şi vor să-i ocupe... Japoneza braziliancă se îngălbeneşte, nu suportă scena şi pleacă... Americanul driblează cu fineţe - se declară un cetăţean obişnuit, stupid, pe care nu-l interesează politica, fiindcă poporul american e diferit de politicienii de la Washington, că a venit în Coreea de Nord pentru că iubeşte pacea etc. etc... Bun la logoree... Rezistă, nord-coreeanul nu obţine nimic de la el... Nici măcar o scrisoare de scuze...
Şi cu asta am încheiat turul în acest loc istoric... Dacă turiştii din Sud sunt duşi automat la tot soiul de magazine cu suvenire, aici vom fi duşi, cuminţi, la un restaurant din Kaesong (cel în care mănâncă şi turiştii sud-coreeni) şi apoi vom vizita vestigiile capitalei medievale a Coreei Mari (adică a celei întregi).
Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 78 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie le puteţi găsi pe www.imperatortravel.ro
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu