Victor Ponta: ”DNA are un calendar... politic!”

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că, prin acţiunea DNA împotriva lui Mircea Banias, s-a dat un semnal "foarte clar şi foarte dur" parlamentarilor PDL care eventual se gândeau să nu mai rămână alături de Traian Băescu şi Emil Boc.

"Constat că pericolul ca azi (n.r. - ieri) majoritatea să fie schimbată în Senat şi moţiunea împotriva lui Baconshi să treacă a fost luat în serios de Traian Băsescu şi de sistemul care îl sprijină, un sistem care înseamnă autorităţi publice, DNA şi ce mai are statul român alături de Traian Băsescu. (...) E clar că DNA are un calendar politic. Nu s-a întâmplat nimic ieri sau mâine", a spus Ponta, citat de Mediafax.

”Pregătiţi-vă că vine DNA la uşă”

"Azi s-a dat un mesaj pentru toţi senatorii şi deputaţii PDL: «Dacă gândiţi cumva să plecaţi din PDL, pregătiţi-vă că vine DNA la uşă». O spun ca fost procuror şi om al legii. (...) Ştiu că azi, luni, cu şase-opt ore înainte de discuţiile în Senat pe o moţiune care ar fi putut schimba majoritatea, deodată, DNA şi autorităţile statului se activează", a afirmat Ponta.

"Încep să înţeleagă şi cei de la PDL că (...) instituţiile statului sunt controlate politic şi au calendar politic. Dacă votezi cu Boc şi Udrea, Codul Penal nu se aplică, dacă nu, se va aplica." Victor Ponta.

sursa: ring.ro
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu