Ziua Principatelor Unite

 In lunile decembrie 1858 - ianuarie 1859 au loc in cele doua principate alegeri pentru Adunarile Elective, care urmau sa desemneze viitorii Domni. In Moldova, algerile pentru Adunarea Electiva au dat castig de cauza partidei nationale, unioniste. In Tara Romaneasca, situatia era inversa: doi dintre caimacami erau conservatori si sprijineau aducerea la domnie a lui Gheorghe Bibescu. In urma alegerilor, majoritatea deputatilor din Adunarea Electiva era conservatoare.

 Lucrarile Adunarii Elective din Moldova pentru alegerea domnului au inceput la 28 decembrie 1858.

 In cadrul adunarii s-au confruntat cele doua grupari: unionista si conservatoare. Gruparea conservatoare sustinea la domnie pe Mihail Sturdza si pe Grigore Sturdza. Partida unuionista si-a desemnat candidatul in sedinta din 3 ianuarie 1859, ca fiind Alexandru Ioan Cuza, cunoscut pentru atitudinea sa energica fata de falsificarea alegerilor pentru Adunarea Ad-hoc din vara anului 1857. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor nu a fost intamplatoare. El a fost un participant activ al miscarii revolutionare de la Iasi, din martie 1848, fiind exilat impreuna cu alti 12 fruntasi ai acesteia. Scapat de sub escorta care-i ducea la Galati, Cuza trece in Transilvania, unde participa la Adunarea de la Blaj din 3 - 5 mai 1848, apoi trece in Bucovina unde formeaza Comitetul revolutionar moldovean.

 In ziua de 5 ianuarie 1859, Adunarea Electiva s-a intrunit pentru a-l alege pe domnitor. Algerea s-a facut prin vot deschis, 48 de deputati desemnandu-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei.

 Lucrarile Adunarii Elective din Tara Romaneasca s-au desfasurat intr-o atmosfera tensionata, intrucat adunarea era dominata de o majoritate conservatoare, care sustinea la domnie pe Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbey. Partida nationala (unionista) era in minoritate si nu-si desemnase candidatul. Dupa indelungi dezbateri si negocieri, pe 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu anunta candidatura lui Al.I. Cuza la domnia Tarii Romanesti., acceptata si de majoritatea conservatoare.

 Actul de la 24 ianuarie 1859 intra, astfel, in istorie ca actul infaptuirii Unirii dintre Moldova si Tara Romaneasca, cu implicatii importante atat pe plan intern cat si pe plan extern.

 Pe plan intern, dubla alegere a lui Cuza nu reprezenta doar simplul act al unirii celor doua Principate, ci a marcat momentul de inceput al constituirii Statului modern roman, cu o noua structura politica si legislativa. Unirea de la 24 ianuarie 1859 dadea speranta romanilor de dincolo de Carpati in obtinerea emanciparii nationale si sociale si in realizarea unitatii depline a teritoriilor romanesti.

Pe plan extern, actul Unirii oferea noi posibilitati de manifestare in relatiile cu Imperiul Otoman (care ramanea putere suverana), largirea autonomiei Romaniei moderne tinzand din ce in ce mai mult catre o independenta deplina.

In ambele planuri, ca stare de fapt, Unirea devenea o stare de drept, legitimata prin vointa nationala si recunoastere europeana.

PRINCIPATELE UNITE IN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA (1859 – 1866).

Actul de la 24 ianuarie 1859 nu incheiase unirea Principatelor, ci abia o incepuse. Aceasta pentru ca, pe plan intern unirea era o uniune personala, cele doua tari romanesti avand acelasi domnitor, iar in plan extern alegerea aceluiasi domnitor crease o situatie juridica noua, care venea in contradictie cu dispozitiile Conventiei de la Paris, din 1858. La acestea se adauga activitatea reformatoare ce trebuia sustinuta pentru ca Unirea sa reprezinte intr-adevar un factor de coeziune politica, sociala si economica a celor doua Principate.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza poate fi privita ca avand doua etape: etapa realizarii unirii definitive (1859 – 1862) si cea reformatoare, pentru consolidarea noului Stat roman.

Realizarea unirii depline a Principatelor.

Dubla alegere a lui Cuza a pus Puterile europene in fata unui fapt implinit, dar nu neaparat si acceptat imediat. Imediat dupa alegere, Austria isi manifestase ostilitatea fata de acest act, iar Turcia ceruse convocarea unei noi conferinte a Puterilor europene, pentru a lua in discutie noua situatie creata in Principate.

In aceste conditii a inceput o sustinuta activitate diplomatica romaneasca pentru obtinerea recunoasterii internationale a starii de fapt. In capitalele Puterilor europene domnitorul a trimis emisari pentru a purta tratative cu cercurile conducatoare. Doua delegatii conduse de Costache Negri si I. Filipescu au plecat la Constantinopol, Vasile Alecsandri si Stefan Golescu au plecat la Paris, Londra si Torino. Alti emisari au fost trimisi la Berlin, Viena si Petersburg.

Problema dublei alegeri a lui Cuza a fost luata in dezbaterea Conferintei de la Paris, ale carei lucrari au inceput pe 26 martie 1859. Dupa doua sedinte ale acesteia Franta, Rusia, Anglia, Prusia si Sardinia au recunoscut dubla alegere (la 1 aprilie 1859), Turcia si Austria tergiversand recunoasterea pana la 1 august 1859. Pentru a fi de acord cu investitura lui Cuza, Poarta a formulat conditii inacceptabile, la care insa a renuntat in final.

La 21 si 26 septmbrie 1859, sultanul a trimis firmanele de investitura a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al ambelor principate.

Consolidarea actului de unire a principatelor depindea insa de masurile adoptate pe plan intern.

Rareori in trecutul nostru, unei domnii noi i se pusesera probleme atat de numeroase si de insemnate ca acelea care se puneau la inceputul domniei lui Cuza. In afara de problema recunoasterii dublei alegeri, era aceea a unificarii adminnistrative, cea a reorganizarii si completarii aparatului de stat, in conformitate cu prevederile Conventiei de la Paris, cea a adoptarii unei noi legi electorale, apoi problema manastirilor inchinate - spre a opri scugerea unei bune parti din venitul national peste hotare, in sfarsit problema agrara, de o deosebita insemnatate si gravitate, ramasa nerezolvata la 1848. Si, peste toate acestea, problema financiara, care se pune inca din capul locului, cu o mare acuitate, fiind dublata chiar de la inceputul anului 1859 de o grea criza economica, urmare a crizei generale din economia europeana. Rezolvarea tuturor acestor probleme implica existenta unor guverne stabile.

Insa, primii ani de domnie ai lui Cuza au fost marcati de o grava instabilitate guvernamentala. Intre 24 ianuarie 1859 si 24 ianuarie 1862, asadar in trei ani de zile, s-au perindat nu mai putin de 20 de guverne, dintre care in Moldova 9, iar in Tara Romaneasca 11. Cel mai de seama guvern al epocii a fost condus de Mihail Kogalniceanu, intre 30 aprilie 1860 si 17 ianuarie 1861.

Situatia financiara grea a tarii a marcat intreaga perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. Astfel, Cuza cere Camerei moldovene, la 30 ianuarie 1859, sa voteze o dare de 5.000.000 de lei asupra proprietatii funciare, motivand cererea prin Çstarea cea reaÈ in care se afla Çcasa statuluiÈ si prin nevoia de fonduri pentru noua organizare administrativa. Camera voteaza aceasta dare care insemna, de fapt, un prim pas pe calea egalitatii fiscale; regretand insa apoi votul acordat, prin care mosiile erau pentru prima oara supuse unei dari privind proprietatea si nu produsel, majoritatea se va folosi de primul prilej pentru a da un vot de blam ministerului lui Vasile Sturza, care va trebui astfel sa-si dea demisia. In Tara Romaneasca se va cere Camerei autorizarea unui imprumut de 8.000.000 de lei, cu o motivare asemanatoare celei moldovene. Imprumutul este votat, dar criza grea economica va face ca pana la 16 septmbrie sa nu se fi subscris decat aproximativ a zecea parte din suma solicitata. Criza economica era intr-adevar puternica: granele se vindeau greu, intre altele si din cauza taxei de export; importul intrecuse in 1858 exportul; lipsa de numerar era acuta, iar creditul se redusese considerabil. S-a incercat un imprumut in stainatate.Imprumutul extern, insa, nu a putut fi realizat atunci;el se va obtine abia in 1864.

Conform conventiei de la Paris s-a creat Comisia Centrala de la Focsani ce avea ca scop adoptarea de legi comune in cele doua Principate.In cei trei ani cat si-a desfasurat activitatea(1859-1862), comisia a elaborat un proiect de Constitutie si de lege electorala, a adoptat dispozitii si legi privind functionarea justitiei, organizarea serviciului de statistica, impozitul funciar(capitatia) si organizarea judecatoriilor satesti.Erau legi care deschideau drumul marilor reforme din anii urmatori.In conditiile stabilite prin Conventia de la Paris aceste legi nu puteau deveni eficiente, iar administrarea tarii era greoaie.Existenta celor doua guverne si adunari legiuitoare intarzia aplicarea lgislatiei adoptate.Domnitorul era nevoit sa se deplaseze continuu de la Iasi la Bucuresti, conlucrarea cu fiecare adunare si guvern in parte.

In urma demersurilor de a sublinia necesitatea centralizarii puterii, facute de catre Cuza, printre care putem aminti vizita sa la Constantinopole, in 1860, la sugestia Inaltei Porti a fost convocata o noua Conferinta a Puterilor europene . Aceasta s-a desfasurat la Constantinopole, in lunile septembrie - noiembrie 1861.

La 22 noiembrie 1861 Poarta emitea "Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei", prin care Puterile suzerane si garante erau de acord cu schimbarea Conventiei si admiteau unificarea institutiilor legislative si administrative ale celor doua principate. Rezerva asupra noului statut venea tot din partea Turciei, aceasta acceptand schimbarea numai pentru perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

La 11 decembrie 1861, Cuza adreseaza natiunii o proclamatie, anuntand mesajul sau: "Unirea este indeplinita, nationalitatea romana este intemeiata".

Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor si a Camerelor celor doua Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu; Parlamentul unic isi va deschide lucrarile la 24 ianuarie 1862, in care Al. I. Cuza proclama Unirea definitiva a Principatelor iar orasul Bucuresti devenea capitala acestora. Comisia Centrala de la Focsani isi va inceta activitatea.

Deci, in perioada 1859 - 1862 au fost adoptate masuri de unificare a serviciilor de vama, de telegraf, a cursului monetar, orasul Bucuresti devine capitala noului stat, avand ca stema vulturul si zimbrul. O masura foarte importanta a fost aceea a unificarii unitatilor militare din cele doua Principate (1859 - 1860), creandu-se primul minister unic: Ministerul de Razboi.

REFORME INFAPTUITE IN PERIOADA 1862 - 1866.

Unificarea deplina la nivelul institutiilor statale crea conditii mult mai favorabile adoptarii de reforme, care sa consolideze organizarea interna a Principatelor Unite.

LEGEA RURALA.

In data de 14/26 august 1864, Cuza sanctiona si promulga legea rurala, insotind-o de o proclamatie "catre satenii clacasi". In aceasta proclamatie se arata: "Claca (boierescul) este desfiintata pentru de-a pururea si de astazi voi sunteti proprietari liberi pe locurile supuse stapanirii voastre prin legile in fiinta".

Legea rurala, publicata in Monitorul nr 181 din 15/27 august 1864, prevede la art. 1: "Satenii clacasi (pontasi) sunt si raman deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii (stapanirii) lor, in intinderea ce se hotaraste prin legile in fiinta." Aceasta intindere - "peste locul ce au satenii, in vatra satului pentru casa si gradina" - este in functie de numarul vitelor, deci de posibilitatea de lucru a taranilor.

Asfel, in Tara Romaneasca, "pentru sateanul cu patru boi si o vaca, reveneau unsprezece pogoane (pogonul avea 5.011,79 mp), pentru cel cu doi boi si o vaca, sapte pogoane si nouasprezece prajini, iar pentru cel ce n-avea decat o vaca, patru pogoane si cincisprezece prajini, adica 20.578, 01 mp".

In Moldova dintre Carpati si Prut, pentru aceleasi trei categorii de tarani, suprafetele erau mai mari. In judetele Cahul. Bolgrad si Ismail, suprafetele sporeau si mai mult; ela variau de la 86.734,80 pentru prima categorie, apoi pentru a doua categorie reveneau 58.630, 69 mp si 30.517, 20 mp pentru cea de-a treia categorie.

Articolul II al legii prevedea ca "locuitorilor care nu se bucura de intinderea pamantului ce li se cuvine dupa art. I, li se va implini intinderea legala de pamant". In art. III se precizeaza intinderea maxima la care au drept taranii intr-o mosie: doua treimi din suprafata acesteia, padurile neintrand la socoteala".

Articolul IV se refera la "vaduvele fara copii, nevolnicii, satenii care n-au meseria de agricultori si n-au facut claca"; toti acestia "devin proprietari numai pe locurile legiuite cuvenite pentru casa si gradina, adica in Tara Romaneasca 1600 mp la camp si 1200 mp la munte; in Moldova reveneau 1440 mp, iar in judetele Cahul, Bolgrad si Ismail reveneau 1584 mp pentru taranul cu doi boi si 1728 mp pentru cel cu patru boi.

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu