Azi de 1 Martie vreau sa-ti daruiesc o poveste si un martisor.

http://www.youtube.com/watch?v=9zXBm0Bb2eI

Nu poţi eşua…decât dacă renunţi.

Astăzi am să vă spun o poveste, una reală. Mulţi dintre voi o ştiu deja, eu mi-am reamintit-o recitind un vechi jurnal. Şi vreau să vă propun ceva…dar mai bine, (re)citiţi povestea şi vă spun după:

Abraham Lincon, al-16-lea preşedinte al Statelor Unite, a îndurat în timpul vieţii sale mai multă suferinţă decât oamenii obişnuiţi. A crescut într-o sărăcie cruntă şi a început să lucreze câte 10 ore pe zi încă de la vârsta de 7 ani. Iar viaţa nu i-a devenit mai uşoară nici la maturitate.

La vârsta de 22 de ani a dat faliment în afaceri.
La 24 de ani a eşuat din nou în afaceri.
La 26 de ani iubita sa logodnică, Ann Rutledge, a murit.
La 27 de ani a suferit o depresie.
La 29, 31, 34, 39, 46, 47 şi 49 de ani a pierdut diverse alegeri.
Pe vremea când era preşedinte, s-a luptat din răsputeri din cauza Razboilui Civil, a îndurat o căsnicie nefericită cu o femeie isterică din cauza căreia aproape că a ajuns la faliment, şi a suferit în continuu din cauza fiului sau favorit, Willie, care a murit înainte de a împlini 10 ani.
Şi, totuşi, în ciuda numeroaselor obstacole întâlnite în plan personal şi profesional, Lincon era, în general, un om optimist şi cu un moral bun, căruia îi plăcea să spună şi să asculte anecdote în orice împrejurare.
Când a fost întrebat cum anume a reuşit să-şi păstreze veselia în faţa adversităţilor constante ale vieţii, Lincon a răspuns: „Am constatat că oamenii sunt exact atât de fericiţi pe cât decid să fie”.

De multe ori, de cele mai multe ori, mereu(? ) uităm asta, deşi problemele noastre, adesea, pot părea nişte ţânţari pe lângă problemele şi dramele multor oameni. Citim şi recitim maxime, înţelepciuni bătrâneşti, blog-uri motivaţionale, dar când ceva nu merge aşa cum vrem şi credem noi că ar trebui să meargă, uităm tot: că am promis să fim mai zâmbitori, mai blânzi, mai iertători, mai calmi şi mai înţelepţi, să nu mai luăm lucrurile atât de în serios şi să le mai lăsăm şi să se întâmple…aşa pur şi simplu, fără să ne mai agitam şi hiperventilăm.

Ne certăm pisica, ne uităm urât la iubit(a), nu-i răspundem la telefon mamei, nu facem cele 50 de abdomene de care am promis să tragem în fiecare seară, nu mai citim cele 10 pagini din cartea de pe noptieră…pur şi simplu nu mai avem chef de nimic, pentru că viaţă e grea şi chestia aia nu a ieşit aşa cum am zis noi că TREBUIE să iasă.

Cum să facem să ne reamintim că suntem aici ca să savuram viaţa, cu bune şi rele?
Cum facem să ne amintim, atunci când apar norii negri, de vorbele bătrânilor noştri?
Cum facem să ne relaxam?
Cum ne descreţim frunţile şi ce ne zicem nouă, cum vorbim cu noi inșine, în gând?
Ne învinovăţim, ne criticăm?  Va fi şi mai rău. Te vei simţi ca ultimul om. Asta se numeşte inerţia minţii…tinde să aibă mai mult din ce are deja: tristeste, frustrare, îngrijorare.
Cu ce o hrănim, cum ieşim din acest cerc vicios?
Cine, ce ţi-a spus într-un moment greu al vieţii tale, când ţi se părea că nu mai ai forţa să te ridici?
Cum ne regăsim speranţa şi încrederea şi unde găsim inspiraţia?

Eu întotdeauna am găsit inspiratia in alţi oameni. În poveştile lor. Ca cea de mai sus. O să spuneţi: bine, bine, el e Abraham Lincoln, a fost înzestrat…a avut o misiune, a fost trimis, trebuia să reuşească.

Nu cred. Cred că există multe poveştii în lumea asta, multe poveşti nespuse, frumoase, triste, romantice, pline de lecţii şi care aparţin unor oameni obişnuiţi, despre care nimeni nu ştie. Ai trecut pe lângă unii dintre ei în metrou, la Unirii, la cinema, la hipermarket sau în avion, în drum spre tărâmul Făgăduinţei. Ai trecut pe lângă lecţii de viaţă în carne şi oase, dar erai prea grăbit că să le sesizezi existenţa…sau poate te-au păcălit barba lungă şi paltonul rupt.

‎" Un mare succes nu este posibil decât riscând un eşec. " William Feather

http://www.facebook.com/FemeideSucces

Va doresc cea mai frumoasa primavara!

Sonia Raileanu