Pentru primul petrecăreţ sărbătoarea a început dis de dimineaţă. Ar fi rămas un secret că a sărbătorit mărţişorul mai repede, dacă nu s-ar fi urcat băut la volan şi mai mult decât atât, fără permis de conducere. Poate chiar ar fi avut şanse să scape dacă ar fi reuşit să ţină drumul drept. Alcoolul din sânge şi-a făcut însă efectul mai repede decât ar fi trebuit, iar şoferul s-a izbit cu maşina de un parapet amplasat pe celalalt sens de mers. Aşa au descoperit poliţiştii că şoferul petrecăreţ din Arpaşu de Jos avea 0,63 mg/l în aerul expirat.
Ceilalţi doi adepţi ai cultului lui Bachus, ambii din localitatea Amnaş au avut ghinionul să fie opriţi în trafic de echipajele de poliţie. Şi pentru că nu sărbătoreau 1 aprilie, ci mărţişorul, nu au putut păcăli aparatele etilotest care arătau nici mai mult, nici mai puţin decât 0,77 mg/l şi 0,47 mg/l în aerul expirat.
Petrecerea celor trei s-a încheiat la spital, pentru recoltarea de probe biologice, iar cadou de mărÅ£iÅŸor vor primi câte un dosar penal. “ÃŽn cele trei situaÅ£ii s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârÅŸirii infracÅ£iunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaÅ£ie alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută ÅŸi pedepsită de OUG 195/2002, republicată”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului JudeÅ£ean de PoliÅ£ie.
Cei trei şoferi cheflii riscă să ajungă acum după gratii.
sursa:clicksibiu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu