Un arab pentru România

Absolut firesc, subiectul care a încins media săptămâna trecută a fost tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Ce s-a întâmplat acolo, cine sunt cei răspunzători de uciderea pruncilor nou născuţi, aspectele etice pe care le ridică mizeria de nedescris din sistemul sanitar românesc sau plecarea în exil a medicilor noştri sunt chestiuni care au creat deja o dezbatere-paradigmă, care se va prelungi mult de-acum încolo. Până când va fi umbrită de o alta, la fel de oripilantă, şi va eşua în uitarea colectivă. S-au declanşat anchete complexe. Politicienii au început să-şi tragă spuza pe propriile turte. Sunt semnele sigure că nenorocirea din Giuleşti va muri la reanimare. Altceva însă mi-a oferit un prilej de reflecţie. În orice catastrofă, provocată sau naturală, cel mai mare pericol îl reprezintă panica. Provocată de surpriză, de disperare şi derută, de neştiinţă sau de neputinţă, de îmbulzeală şi de pripeală, de lipsa informaţiilor. Atunci este nevoie de o minte calmă, lucidă şi autoritară care să preia gestionarea situaţiei. În Giuleşti, totul s-a orânduit, aproape de la sine, în jurul unui tip chelios, cu burtică, care purta o cămaşă cu mânecă scurtă şi care vorbea continuu la telefonul mobil. Nu am remarcat dacă a avut răgazul să dea indicaţii sau ordine, dar era clar că simpla sa prezenţă a fost suficientă pentru ca operaţiunile de urgenţă să se fluidizeze şi să capete coerenţă. Medicul specialist ATI Raed Arafat. Inventatorul şi coordonatorul SMURD- Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. Numit de premierul Tăriceanu subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice. Decorat cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler, de Iliescu, şi cu acelaşi ordin, în grad de Ofiţer, de Băsescu. Din 1998, cetăţean român de origine palestiniană. Un personaj uluitor, dar discret. Un puşti născut în Damascul unde Saul a devenit Apostol, care a avut de mic o pasiune stranie-medicina de urgenţă-şi care, prin acordul dintre Allah-ul domniei sale şi Dumnezeul nostru, a ajuns să studieze medicina la Cluj: a depus un dosar, iar România a fost prima ţară care l-a acceptat la studii. Eminent absolvent al unui număr impresionant de cursuri speciale de pretutindeni. În 1990, şi-a cumpărat o maşină mică de medic de urgenţă, dotată cu echipament specific şi, sub sprijinul unei clinici de terapie intensivă, s-a apucat, de capul lui, să salveze vieţi. Habar n-am cum a reuşit să transforme o iniţiativă privată într-un “serviciu public integrat fără personalitate juridică”. Nici cum i-a sedus pe mai marii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe cei de la Ministerul Sănătăţii sau pe cei ai Pompierilor de la Interne, pe voluntarii de prin Norvegia, Anglia, Germania, Olanda, Statele Unite sau de aiurea. Nu pot pricepe nici cum, în 1998, a organizat în judeţul Mureş o colectă publică şi a reuşit să strângă 182.000 de mărci germane, cu care a cumpărat cea mai modernă ambulanţă de reanimare din România. Foarte probabil, cu ajutorul carismei sale şi al iubirii sale aproape fanatice pentru meserie. Nu mă interesează dacă are pasiuni, simpatii sau interese politice. Nici dacă e băgat în vreo combinaţie financiară dubioasă. Chiar nu contează. Cert este că, până astăzi, a reuşit să-şi extindă opera în aproape toate judeţele ţării. Aşa încât, pentru români SMURD a devenit sinonim cu speranţa. Un musulman care a salvat până acum de la moarte mii de creştini. Cu asta se ocupă. Pot să afirm fără să clipesc, că este unul dintre puţinii inşi din ţara asta, dacă nu singurul, care îşi merită cu adevărat situarea într-o demnitate publică. Pentru că, în ultimii 20 de ani, este singurul om care a constuit un mecanism senzaţional pus în slujba sănătăţii publice din România, în vreme ce totul se năruieşte împrejur sub un jaf barbar. Pentru că ar putea să plece oricând, oriunde, să ne lase baltă în indolenţa noastră şi să fie paşă, dar nu o face. Pentru că, leat cu mine, a creat, în acelaşi timp, atâta cât eu nu o voi putea face drum de câteva destine. Tot scrisul meu trudnic de până azi nu poate avea greutatea unui gest pe care mi-l închipui: Raed Arafat întinzându-i unei mame de la Giuleşti pruncul şi zicând: “Femeie, iată fiul tău! Trăieşte!”. Iată cum se scrie “brand de ţară” în limba arabă, doamnă Udrea: البلد العلامة التجارية.
Este o construcţie grafică infinit mai reuşită decât frunzuliţa care vă ţine umbră!