La o zi după ce a ieşit din penitenciar, Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, a avut şi prima întâlnire cu poliţiştii de la Rutieră, în urma căreia s-a ales cu o amendă de 900 de lei.
Iustin Covei a fost arestat preventiv pe 18 septembrie 2009, la cererea DIICOT - Structura Centrală, alături de mai multe persoane, printre care şi „Nixon“ şi „Fulgerică“. Cei 20 de inculpaţi din dosar au fost trimişi în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Luni, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât să elibereze nouă dintre inculpaţi, printre care şi pe Iustin Covei, urmând ca aceştia să fie judecaţi în continuare în stare de libertate. După întocmirea formalităţilor, luni seară, Covei a ajuns în Craiova, la mai bine un an de când fusese arestat preventiv.
Marţi, acesta a şi călcat pe bec, fiind oprit în trafic şi sancţionat de poliţiştii de la Rutieră. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, marţi seară, în jurul orei 18.00, un echipaj de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova care se afla în serviciu pe strada Calea Bucureşti, a oprit în trafic BMW-ul condus de Covei. Oamenii legii au încercat să afle dacă folia aplicată pe geamurile BMW-ului este omologată, însă Covei a explicat că nu are nici un act la el. În acest fel a rămas cu certificatul de înmatriculare al maşinii, care se reţine în cazul în care foliile aplicate pe geamurile maşinii sunt neomologate, însă de amendă nu a scăpat, Potrivit poliţiştilor doljeni, Iustin Covei a fost amendat cu 360 de lei pentru lipsa documentelor şi cu alţi 540 de lei, pentru că avea aplicată pe geamurile maşinii folie neomologată.
Post Top Ad
Responsive Ads Here
miercuri, 13 octombrie 2010
Home
amenda
craiova
iustin covei
politia
politia craiova
Prima zi de libertate a lui Covei, prima amendă
Prima zi de libertate a lui Covei, prima amendă
Tags
# amenda
# craiova
# iustin covei
# politia
# politia craiova
Share This
About Unknown
politia craiova
Etichete:
amenda,
craiova,
iustin covei,
politia,
politia craiova
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Post Bottom Ad
Responsive Ads Here
Author Details
Templatesyard is a blogger resources site is a provider of high quality blogger template with premium looking layout and robust design. The main mission of templatesyard is to provide the best quality blogger templates which are professionally designed and perfectlly seo optimized to deliver best result for your blog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu