Iustin Covei a fost eliberat

Primul semnal că Iustin Covei ar putea ieşi din arest a fost tras pe 13 august de Tribunalul Bucureşti. Judecătorii au admis atunci cererile de eliberare provizorie sub control judiciar formulate de Iustin Covei şi alţi zece inculpaţi din dosarul în care sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Norocul inculpaţilor s-a încheiat însă la Curtea de Apel Bucureşti care, pe pe 23 august, a admis recursurile formulate de procurori şi a hotărât ca numai doi să fie eliberaţi sub control judiciar - Marius Francisc Dancă şi Marius Trîncă.
Faţă de ceilalţi nouă, printre care şi Covei, a fost menţinută starea de arest.
Pe 22 septembrie, acelaşi Tribunal Bucureşti a admis alte cereri de eliberare provizorie formulate de data aceasta de cei nouă inculpaţi: Iustin Covei, dar şi Jean Mihăilă, Mihail Bârcă, Petrel Hălănei, Sergiu Dumitru, Eman Vătămăniţă, Nicolae Dirivan, Alin Şoşa şi Sorin Buruiană.
Din nou procurorii DIICOT au făcut recurs, care s-a judecat pe 8 octombrie la Curtea de Apel Bucureşti, însă judecătorii nu s-au pronunţat în aceeaşi zi, ci au amânat luarea unei hotărâri pentru ieri. Ieri după-amiază, judecătorii bucureşteni au hotărât să îi elibereze pe cei nouă, decizia Curţii fiind definitivă.
Covei se întoarce la Craiova după mai bine de un an de când a fost arestat preventiv, pe 18 septembrie 2009, împreună cu patru grupări de carderi.

Grupările infracţionale organizate

În urma investigaţiilor întreprinse de anchetatori în acest caz s-a stabilit că activitatea grupurilor infracţionale era coordonată de Jean Marin Mihăilă, zis Jan, Florin Nicolae Dirivan, zis Fulgerică, Ionel Călin, zis Nixon, Iustin Covei şi Petre Hălănei.
Astfel, Mihăilă opera în Australia, acolo fiind prins în cursul anului 2009 şi un grup de „săgeţi“ trimis de acesta. Mihăilă lucra în colaborare cu Dragoş Dumitrescu, care opera în SUA. Fulgerică şi grupul său acţionau în Iordania şi Cipru, împreună cu Nixon. De altfel, Fulgerică şi Ştefan Butoi au fost arestaţi în 2008 în Cipru, pentru comiterea de... infracţiuni cu cărţi de credit. Cei doi au fost eliberaţi, iar în luna august 2009 Butoi a fost prins din nou operând cu carduri clonate, dar de autorităţile iordaniene. Cât despre Iustin Covei, anchetatorii au constatat că acesta avea rolul de protecţie în cadrul grupului, pentru că tatăl şi unchiul său sunt magistraţi. În cazul lui, procurorii au adăugat la dosarul de urmărire penală două filmări, făcute pe 13, respectiv 19 aprilie 2009, de camerele de supraveghere ale unui ATM Carpatica din Craiova, în care acesta apărea retrăgând bani de pe două carduri contrafăcute. S-a mai stabilit că inculpatul Covei s-a implicat şi în coordonarea „săgeţilor“. Covei opera împreună cu Petre Hălănei. Sorin Buruiană, zis Moşu sau Babu, acţiona în Australia şi Italia, aparatura fiind obţinută de la Hălănei. Potrivit anchetatorilor, carderii îşi trimiteau „săgeţile“ în străinătate pentru a monta aparatura pe bancomate şi pentru a obţine datele cardurilor. Ulterior, aceste date erau trimise în ţară, unde erau clonate cardurile, după care se extrăgeau banii din conturi. Procurorii au mai consemnat în rechizitoriu că toate cele patru grupuri infracţionale aveau o colaborare strânsă, în sensul că făceau schimb de aparatură şi chiar de „săgeţi“ atunci când aveau nevoie.

Obligaţii


Fiecare inculpat a fost obligat de instanţă ca pe timpul eliberării provizorii să nu depăşească limita teritorială a localităţii de domiciliu, să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la poliţie conform programului întocmit de poliţişti sau să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei. În plus, inculpaţii nu au voie să deţină sau să folosească arme, să vorbească între ei sau să se apropie de martori. Dacă încalcă una din condiţii se vor întoarce în arest.
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu