Piţi ameninţă cu plecarea, iar Mititelu admite că Ştiinţa ar putea retrograda - Stirile pe blog

Stirile pe blog

Vorbe.Fapte

Breaking

Home Top Ad

Responsive Ads Here

Post Top Ad

Responsive Ads Here

miercuri, 8 decembrie 2010

Piţi ameninţă cu plecarea, iar Mititelu admite că Ştiinţa ar putea retrograda

La conferinţa de presă de ieri, Piţurcă a afirmat  că situaţia financiară a Universităţii este critică, motiv pentru care „există şansa ca eu să nu mai continuu“. Piţi a spus că Mititelu are datorii numai către stat de patru milioane de euro, iar finanţatorul a recunoscut că Ştiinţa ar putea să nu primească licenţa pentru sezonul 2011 - 2012.

„S-a terminat urât!“ - aşa a început Victor Piţurcă ieri conferinţa de presă. Apoi a caracterizat perioada celor trei luni de când se află la Craiova ca fiind una oscilantă din punct de vedere al rezultatelor, dar a afirmat că „în majoritatea meciurilor echipa s-a exprimat la un nivel bun spre foarte bun şi cred că Universitatea a realizat meciuri peste nivelul campionatului nostru“. „Suntem mai aproape de retrogradare decât de cupele europene (...) Se poate întâmpla orice!“, a recunoscut Piţi. Managerul Craiovei a afirmat apoi tranşant: „Clubul Universitatea Craiova este într-o situaţie critică în momentul ăsta - din punct de vedere financiar -, iar momente de acest fel au mai fost în ultimul an şi jumătate. Probabil că, dacă n-aş fi venit cu o sumă de bani, nu ştiu dacă clubul ar mai fi putut să-şi deruleze activitatea“. Piţi a ţinut să precizeze că, de fapt, banii au fost împrumutaţi de patronul clubului, el fiind garantul acestui împrumut.

Ştiinţa, în colaps
financiar


„Acum am ajuns cam în aceeaşi situaţie ca atunci când am venit: nu mai sunt bani, jucătorii nu sunt plătiţi de câteva luni, taxele către stat nu sunt plătite de ani buni, jucătorii extracomunitari trebuie să părăsească România, nu mai au drept de muncă“, a anunţat Piţurcă. Soluţia? „Numai patronul Universităţii Craiova o are“. Încă manager al Craiovei, Piţi a mai spus că a intrat în contact cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, dar aceştia „au bunăvoinţă, vor să ajute clubul, însă este o neîncredere mare din partea lor faţă de patronul Universităţii“. Trecând la subiectul datoriilor clubului, Piţi a punctat că acestea sunt foarte mari - către stat (patru milioane de euro), jucători, staff-ul tehnic. „Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor. Când am venit la Universitatea, am parafat că situaţia financiară trebuie să fie stabilă la club din această iarnă, să am bani la dispoziţie pentru a aduce jucători pentru că eu vreau ca Ştiinţa, în următorul campionat, să se bată pentru titlu. Acelaşi lucru îl spun şi acum. Există însă şi şansa ca eu să nu mai continuu la Craiova - dacă situaţia financiară, cel puţin, nu se va ameliora“, a completat Piţi. Ulterior, în timpul conferinţei, Piţi a nuanţat eventuala sa despărţire de Craiova: „Vom vedea, până în ultima clipă... N-am plecat... Trag însă un semnal de alarmă, în sensul că unii oameni cu putere pot veni cu soluţii“.

„Suporterii să devină acţionari!“

Managerul general a explicat că înţelegerea din toamnă dintre el şi Mititelu a plecat de la faptul că există un dosar în curs de rezolvare la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), dar care încă nu s-a rezolvat în favoarea lui Mititelu: „Nu ştiu care este motivul, poate birocraţia... Mai multe detalii poate să vi le dea Adrian Mititelu. Fac apel la oamenii politici din Oltenia, în sensul că Universitatea trebuie ajutată de absolut toată lumea“, a adăugat Piţi, care a promis că va merge personal la preşedintele ANPR pentru a încerca să urgenteze rezolvarea dosarului Craiovei, „care ar putea să dea o siguranţă financiară clubului“.   
Piţurcă a explicat care ar fi cea mai bună şansă a Universităţii pentru a se salva: „Cea mai bună iniţiativă ar fi ca suporterii Craiovei să devină acţionari. Ei sunt pe locul doi la număr, după Steaua, dar sunt cei mai fanatici din România. Şi în momentele grele, când am retrogradat, au fost lângă echipă. Asta înseamnă suporter adevărat“.

Pleacă Iliev şi Gargorov?

Conform afirmaţiilor lui Piţi, acum este a treia lună în care jucătorii nu şi-au  primit salariile: „Pot oricând depune memorii pentru a devenit liberi. Bulgarii Iliev şi Gargorov au de primit mulţi bani. Mititelu mi-a spus că nu are bani să plătească şi le va da drumul. Eu nu am ce face, sunt de partea jucătorilor“. Având în vedere situaţia financiară critică, managerul Craiovei a ţinut să precizeze că Valerică Găman e transferabil şi în ţară, „Craiova nu stă într-un jucător“.
A adăugat că la venirea sa la Universitatea au fost jucători neplătiţi de şase-şapte luni. A recunoscut că următoarele stagii de pregătire ale Ştiinţei vor fi achitate de un om de afaceri din Craiova, „care vrea să rămână anonim“ şi care a sponsorizat în acest an clubul cu sume de bani. Oficialul oltean a declarat că programul de iarnă ar fi făcut şi că, în privinţa întăririi lotului, există jucători mai valoroşi decât Eric şi Moraes. „Cred că, din vara anului viitor, acest club se poate susţine singur. Trebuie să aducem jucători pentru a ne putea bate pentru campionat“, a mai punctat Piţi.

Brandul Ştiinţei
se scufundă


Spre finalul conferinţei, Piţurcă a vorbit şi de greşelile intenţionate ale arbitrilor, erori care au privat Universitatea de puncte importante, răbufnind: „A fost o bătaie de joc a arbitrilor!“.
În încheiere, managerul-antrenor a ţinut să remarce că „brandul Ştiinţei se scufundă uşor, uşor...“.
După conferinţă, finanţatorul Mititelu a vorbit la emisiunile posturilor TV despre situaţia critică a clubului, spunând că totul ar pleca de la faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ar fi comunicat că dosarul Universităţii - prin care clubul ar avea de încasat o „sumă considerabilă“ - ar mai dura vreo doi-trei ani, motiv pentru care clubul nu poate în prezent achita datoriile către stat şi terţi.
Din cauza acestor datorii, Mititelu a spus că „există un pericol foarte mare ca Universitatea să retrogradeze!“. El a explicat: „Sunt convins că nu avem nici o şansă să obţinem licenţa pentru sezonul viitor (2011/2012, n.r.)“. Întrebat ce minune ar putea salva Universitatea, Mititelu a afirmat la sport.ro: „Doar aplicarea legii în România ar putea salva Şţiinţa (făcând aluzie la dosarul de la ANRP, n.r.) şi eliminarea blocajului politic de care am parte“. „ Dacă statul nu ne amână datoriile cu cel puţin şase luni, Ştiinţa va juca în sezonul următor în liga a doua. Nu voi vinde echipa, nimeni nu-mi poate garanta că va face mai mult pentru Craiova“, a declarat Mititelu şi la gsptv. El a reamintit că este dispus să vândă jucători numai în străinătate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Post Bottom Ad

Responsive Ads Here

Pages