Jucătorii Ştiinţei au meci cu Fiscul - Stirile pe blog

Stirile pe blog

Vorbe.Fapte

Breaking

Home Top Ad

Responsive Ads Here

Post Top Ad

Responsive Ads Here

luni, 18 aprilie 2011

Jucătorii Ştiinţei au meci cu Fiscul

Fotbaliştii Universităţii Craiova trebuie să plătească statului TVA de sute de mii de dolari, pentru sumele încasate de la club în perioada 2006 - 2011, au spus reprezentanţii Fiscului. „Înainte de 1 ianuarie 2007, orice persoană care derula relaţii comerciale din care câştiga peste 200.000 de lei pe an trebuia să plătească TVA la stat. După aderarea la UE, această obligaţie revine celor care câştigă peste 35.000 de euro pe an. Am primit o circulară internă să identificăm toate aceste persoane, să le înregistrăm ca plătitoare de TVA şi să recuperăm aceste sume“, au spus reprezentanţii Fiscului. Practic, orice fotbalist care a încasat mai mult de 35.000 de euro pe an trebuie să plătească TVA retroactiv de 19%, respectiv 24% după majorare, plus penalităţile de rigoare. După stabilirea sumelor de plată, Fiscul trece la recuperarea banilor, aici putând intra conturile bancare, case, maşini sau poprirea la terţ - sumele care urmează să fie încasate din contractele cu cluburile. La sumele vehiculate în cazul fotbaliştilor de la Universitatea Craiova, datoriile ar fi consistente. Spre exemplu, numai Dorel Stoica, la un salariu anual de 400.000 de dolari, ar trebui să plătească TVA de 76.000 de dolari pe an în varianta cu 19% şi 96.000 de dolari pe an - în varianta cu 24%. La acestea se adaugă penalităţile. Toţi titularii de la Universitatea Craiova s-ar încadra în grila Fiscului, după sumele vehiculate: Andrei Prepeliţă - 150.000 de dolari, Ovidiu Dănănae - 80 - 100.000 de dolari, Florin Costea - 220.000 de dolari sau Mihai Costea - peste 100.000 de dolari. La procentul de TVA se adaugă impozitul pe venit de 16%. În cazul în care nu a fost reţinut şi virat de către cluburi, impozitul pe venit se recuperează tot de la fotbalist.
Din presă aflăm că Mihai Costea tocmai şi-a achiziţionat o maşină de lux Mercedes în valoare de 120.000 de euro. El ar fi încasat un avans de la Steaua în valoare de 100.000 de euro. Pentru această sumă, acesta trebuie să plătească statului TVA de 24% şi impozit pe venit de 16% - adică 40.000 de euro.



sursa:gds.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Post Bottom Ad

Responsive Ads Here

Pages