Istoria Craiovei


Preistorie (6000 î.H.-400 î.H.)

Primele comunităţi hominide din spaţiul european, contemporane cu cele din Grecia (Proto-Seskolo, Dimini) şi Anatolia sînt atestate arheologic şi pe teritoriul Craiovei. Aceste comunităţi au profitat de vadul Jiului, de fertilitatea solului luncii Jiului şi de protecţia deosebită pe care o oferă depresiunea întărită natural, fiind apărată spre vest de dealurile împădurite ale Bucovăţului, spre nord de nodul hidrografic al Jiului, Amaradiei, Raznicului şi de Balta Craioviţei, spre est de Dealul Vulcăneştilor, iar spre sud de zona mlăştinoasă odinioară - Făcăi, Balta-Verde, Podari, Popoveni. Aceste comunităţi au întemeiat aşezări în zona vestică a Craiovei, de-a lungul malului stîng al Jiului (Şimnicul de sus), în zona centrală a Craiovei, la Făcăi, iar pe malul drept al Jiului, la Bucovăţ. Pe lângă vetre ale locuinţelor, ceramică, unelte şi arme, s-a descoperit, la Işalniţa, poate cel mai vast complex funerar din Balcani, lucru care indică o comunitate de mari dimensiuni.


400 î.H.-102 d.H. Pelendava geto-dacă

În Craiova de azi se află ruinele străvechii reşedinţe a tribului geto-dac a Pellilor. Toponimul Pelendava are rădăcina "peled" - care înseamnă umed (legat de aşezarea în lunca Jiului) şi sufixul "dava" - care înseamnă cetate, aşezare, localitate. O altă teorie susţine că toponimul Pelendava ar reprezenta o formă coruptă: (A)pelen-dava sau (A)polon-dava, a lui Apollo, formă legată de cultul soarelui. Mircea Eliade în "Istoria Religiilor" sugera prezenţa cultului lui Apulo la traco-geţii hiperboreeni susţinînd că zeul Apollo ar fi fost împrumutat de grecii antici din lumea traco-getă. De remarcat şi asemănarea lingvistică dintre dorianul Apelon şi geticul (A)pelen(dava).
S-au descoperit la Făcăi şi în zona centrală, valuri şi palisade, locuinţe, cuptoare, vetre de cult şi ruinele a două cetăţi legate între ele prin valuri. Poziţia lor, la cota 154,4 m, permitea supravegherea cîmpiei din jur pănă la distanţe foarte mari. Cetatea principală are dimensiunile: 850 m x 400 m, iar valul de apărare are o lungime de 865 m. În apropierea cetăţii s-au găsit piese de harnaşament din argint şi argint aurit, atribuite unui mormînt princiar iar la mică distanţă, un tezaur de piese thassiene si ale Macedoniei Prima din secolul al-II-lea î.H. Dimensiunile apreciabile ale cetăţilor, precum şi multitudinea vetrelor şi obiectelor descoperite, demonstrează că în zona craioveană populaţia se înmulţise considerabil, aşezarea fiind una tipică democraţiilor militare; funcţia cetăţilor evoluând spre forme statale, fiind un loc de refugiu şi apărare dar reprezentau şi locuinţe permanente ale unor căpetenii şi a soldaţilor. În jurul cetăţilor gravitau sate care au fuzionat, la un moment dat, datorită creşterii demografice.


Pelendava romană 102-275 d.H.


Timbru comemorativ al primei atestări documetare a Pelendavei
În 102 d.C. Pelendava este cucerită de romani care vor construi un castru în zona actualului cartier Mofleni. Castrul se află în vecinătatea mănăstirii Bucovăţul Vechi (Coşuna) şi a fost construit întâi dinvaluri de pământ întărit (în timpul împăratului Traian), apoi din piatră şi cărămidă (în vremea lui Hadrian). Cărămizile castrului poartă ştampila unităţii militare Numerus Maurorum. Datorită protecţiei castruluiroman şi a garnizoanei militare, Pelendava romană a cunoscut o viaţă înfloritoare, creşterea demografică făcându-se prin împroprietărirea cu pămînt a veteranilor Legiunii a XIII-a Gemina.
Descoperirile arheologice au relevat că în această perioadă, romanii şi geto-dacii trăiau separaţi unii de alţii, la o distanţă de 400–500 m. Erau practic, două Pelendave, una geto-dacă şi cealaltă romană.
Localitatea a fost atestată documentar, pentru prima oară, pe Tabula Peutingerianao hartă aImperiului Roman din anul 225 d.C. După indicaţiile de pe hartă, distanţa dintre Drobeta şi Ad.Mutriam este XXXVI mii de paşi romani, iar dintre Ad Mutriam şi Pelendava de XXXV mii de paşi. Deci, în total, distanţa dintre Drobeta şi Pelendava este de 71 000 de paşi adică 105,1865 km , distanţă care coincide cu distanţele dintre ruinele castrelor.
S-au descoperit multe unelte, arme şi chiar o statuie a zeiţei Victoria precum şi foarte multe monezi romane, semn că romanii dispuneau de sume apreciabile de bani proveniţi probabil din plata pe care legionarii o primeau odată cu lăsarea la vatră. Au fost găsite monezi emise în timpul împăraţilor: TraianAntonius PiusMarcus AureliusGordian al-III-lea şi Aurelian. Dimensiunile castrului roman nu sînt pe deplin cunoscute nici astăzi datorită faptului că cea mai mare parte a zidurilor a fost acoperită de aluviunile Jiului. Ce nu au reuşit eventualele atacuri barbare, a reuşit apa Jiului şi nepăsarea oamenilor. La o dată incertă, cel mai probabil în urma unei mari inundaţii, cînd apele Jiului s-au revărsat, perioadă în care se crede că a apărut şi Balta Craioviţei, castrul a fost lăsat în paragină. Mai tîrziu, localnicii au folosit cărămizi din castru pentru construirea mănăstirii Coşuna. În ciuda faptului că au existat multe iniţiative, nici pînă astăzi, castrul nu a fost, în întregime, recuperat din aluviuni deşi înalţimea de 4 m din unele zone, oferă speranţa descoperirii a probabil, celui mai bine păstrat castruroman din afara Italiei.


Pelendava daco-romană 275 d.H.-800 d.H

După anul 275 d.H. cînd Imperiul Roman cedează Dacia Traiană, romanii păstrează sub controlul lor malul stâng al Dunării, implicit şi PelendavaConstantin cel Mare construieşte înOltenia un al doilea limes (val de pământ) după limesul Transalutanus. Limesul construit de Constantin a fost denumit popular Brazda lui Novac şi trece prin extremitatea de nord aCraiovei. Paradoxal, deşi în această perioadă documentele imperiale susţin retragerea romană, deci existau premisele unei reveniri, cel puţin parţiale, a culturii geto-dace, descoperirile arheologice craiovene demonstrează contrariul; o romanizare extrem de accentuată, aproape completă. Cele două aşezări, romană şi geto-dacă, fuzionează, dar cultura rezultată este una aproape în totalitate de sorginte latină. Formele de tradiţie romană reprezintă peste 90% din ceramică, uneltele, armele şi ustensilele de tot felul sînt romane. Pe raza Mofleniului s-a descoperit un furnal roman pentru topirea metalelor datînd de la sfîrşitul secolului al V-lea şi începutul secolului al-VI-lea. Prezenţa Imperiului Roman în Oltenia, direct sau indirect, timp de aproape jumătate de secol, a avut o importanţă deosebită pentru destinele romanităţii nord-dunărene. În vetrele locuinţelor, din această perioadă, descoperite în zona centrală aCraiovei au fost găsite monezi începînd de pe timpul lui Traian şi continuînd în timpul lui Septimius SeverusElagabalusSeverus AlexanderAurelianDiocleţianConstantin IConstantin II şi altele încă nedeterminate. Tot în timpul lui Constantin cel Mare pare să înceapă acumularea marelui tezaur de 5 000 de piese (monede) descoperit în zona centrală a Craiovei. Emisiunea pieselor merge, în cazul tezaurului, pînă la Graţian. Aceste descoperiri demonstrează, nu numai continuitatea în timp a localităţii, dar şi rolul important pe care îl juca înregiune. Asemenea acumulări de monedă demonstrează schimburi economice infloritoare şi putere financiară.

[modifică]Ponsiona, cultura Dridu-românii

În afara denumirii antice Pelendava şi a numelui actual (Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu). Denumirea aflată pe o inscripţie găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VIII-lea, a primit o confirmare de extremă importanţă în ultimii ani, într-o hartă alcătuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se păstrează la Biblioteca Naţională din Paris. Aceast document, relevat istoriografiei româneşti prin bunăvoinţa ministerului francez al cultelor, probează continuitatea aşezării Craiovei. Este posibil ca cele două denumiri să fi circulat în paralel, o perioadă, cert este că în preajma anului 1396 încă mai era folosit şi Ponsiona. În această perioadă, vestigiile arheologice sînt şi mai numeroase, ele aparţin complexului cultural Dridu şi reprezintă deja pe străromâni şi români. Unii arheologi susţin teoria că acestă cultură Dridu ar fi o extensie a culturii bizantine, o formă tranzitorie de la cultura bizantină la cea proto-română. S-au descoperit monezi emise în vremea împăraţilor bizantini Teofil si Vasile II, ateliere de fierărie şi olărie, chiar ceramică de import, bijuterii şi alte obiecte de lux, semn că societatea atinsese un nivel de viaţă relativ elevat iar schimburile cu lumea romano-bizantină s-au intensificat şi diversificat. Dovezile arheologice relevă existenţa la Craiova, cu mult înainte de atestările documentare feudale, a unei localităţii care depăşea, cu mult, stadiul rural, de o importanţă mare în schimburile economice, dacă judecăm comparativ cu descoperirile de monedă, net inferioare, din alte localităţi, în această perioadă.

[modifică]Craiova. Originea actualei denumiri a oraşului (Craiul Iovan,Craiul Ioviţă)

Originea numelui actual al oraşului este subiectul multor controverse şi pluteşte în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul "kral" (rege, crai).
Ioniţă Caloian 1197 - 1207 După unii, numele ar veni de la Craiul Ioniţă Caloian, mezinul fraţilor Petru şi Asan, care devine pentru o perioadă, împărat al imperiului vlaho-bulgar, dar care, potrivit cronicii greceşti a lui Nicetas Choniates Akominatos, este nevoit să se refugieze, o perioadă, la nord de Dunăre, unde devine "domn peste nişte vlahi din neamul lui". Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formaţiuni pe care a întemeiat-o el este susţinută de cercetători ca L. Candea şi V. Oghină, dar şi de unele legende locale legate de lacul Craioviţa şi fata craiului înecată. Unii etnografi susţin că dansul popular "Căluşul" sau "Caloianul" şi-ar avea originile în această perioadă.
Cneazul Ioan 1247Bogdan Petriceicu-Haşdeu fixează originile numelui oraşului în epoca cneazului Ioan care apare pe Diploma cavalerilor Ioaniţi , cnezat înghiţit apoi de voievodatul luiLitovoi. Există şi o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sfântul Dumitru, un oarecare Iovan a descoperit în timp ce săpa o fântână, un mare tezaur şi a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până în zilele noastre, în satele din jurul Craiovei, (pe dealul Bucovăţului şi Palilula) expresia "norocos ca Iovan".
Sub acest nume, aşezarea Craiovei apare mai întâi în inscripţia de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
1279 Litovoi. În timpul conflictului cu ungurii, Litovoi apare ca stăpînitor peste cnezatul lui Ioan, implicit şi peste teritoriul de azi al CraioveiBărbat (voievod) ( 1279 - 1300 ) şi Basarab I (1310 - 1352 ) apar în documentele vremii ca moştenitori şi stăpînitori de drept ai întregii regiuni.
Cercetări geologice recente făcute în partea de est a lacului Craioviţa, cu ocazia executării unor construcţii, par să confirme o serie de legende locale despre Nedeia Crăiască care susţin că în jurul lui 1300, cel mai probabil între 1300 - 1350, apele Jiului s-ar fi revărsat provocînd o inundaţie de proporţii care ar fi afectat serios localitatea. Bogdan Petriceicu Hasdeu a pus bazele unei asociaţii de sprijin şi a făcut numeroase demersururi pe lîngă guvernul României privind efectuarea unor cercetări subacvatice pe fundul lacului Craioviţa în căutarea legendarei cetăţi. Dacă ipotetica Nedeie Crăiască n-a fost descoperită pînă astăzi, marea revărsare a Jiului, din acea perioadă, pare să se confirme.
Două puternice familii: Basarabii şi Craioveştii vor domina, pentru câteva secole, destinul oraşului.

[modifică]10 octombrie 1394 Bătălia de la Rovine

O parte a istoricilor, în frunte cu Constantin C. GiurescuPetre PanaitescuNicolae IorgaBogdan Petriceicu-Haşdeu şi Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craioveia fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
Controversa iniţială privind localizarea bătăliei de la Rovine, la Craiova sau prin părţile Argeşului, se datorează unei cronici româneşti de la sfîrşitul secolului al-XVII-lea care încerca minimalizarea înfrîngerii suferite de Mircea cel Bătrân în cea de-a doua bătălie, cea de pe rîul Argeş. În această campanie n-a existat doar o singură bătalie, Rovine a fost doar locul celei mai importante lupte. Au fost două bătălii importante şi mai multe lupte de hărţuială. Cronicile vechi sîrbeşti (Kraljevo) şi raguzane (Sotta la citta di Chraglievo) pomenesc clar localizarea luptei la Craiova. Iar documentele turceşti din arhivele de la Topkapî Sarai, studiate de istoricul Constantin C. Giurescu, susţin localizărea bătăliei de la Rovine pe raza Craiovei.
Baiazid a pătruns în Ţara Românească prin vest, venind din Banat prin valea Cernei însoţit şi de mulţi principi sârbi în frunte cu Marko Kraljevic, eroul legendar al sîrbilor, care, potrivit cronicarilor sârbi, era pe jumătate român, după mamă şi văr bun cu Mircea cel Bătrân. Unele legende sîrbeşti ar duce chiar la concluzia că mama sa avea moşie la Craiova unde stătea în fiecare vară iar crăişorul sârbilor şi-ar fi luat numele de la denumirea Craiovei. Tot cronicarii sârbi pomenesc de remuşcările şi lacrimile vărsate de prinţ în drum spre Rovine. Tradiţia populară susţine că ar fi fost ucis chiar de către Mircea deoarece îşi încălcase jurămîntul prin care cei doi se legaseră să nu lupte unul împotriva celuilalt.
Mircea a hărţuit, în permanenţă, oastea turcilor. Înainte de Rovine s-au dat mai multe lupte de mică amploare. Lupta principală s-a dat în zona mlăştinoasă -Făcai, Balta-Verde, Podari, Popoveni- lîngă ruinele castrului roman Pelendava care au constituit locul întărit (rovine? poate ruine într-o transcriere sau traducere greşită) în care Mircea cel Bătrân pare să-şi fi dispus arcaşii. Mircea trimisese cîteva detaşamente de pedestraşti să hărţuiască oastea otomană, pentru a-l atrage pe Baiazid în mlaştini. Baiazid, recunoscut pentru atacurile sale pline de elan şi curaj, care nu ţineau cont de piedicile puse în cale, a forţat un atac masiv prin zona mlăştinoasă, dar cu cît se apropiau de ruine, soldaţii săi s-au trezit imobilizaţi de adîncimea crescîndă, de vegetaţia mlaştinii, de mîl şi nămol. Românii cunoşteau culoare înguste pe care se putea merge printre smîrcurile mlaştinii şi s-au retras, otomanii au rămas imobilizaţi în mlaştină. O cronică bulgară descrie începutul luptei: ..şi lănci nenumărate s-au frînt iar cerul nu se mai vedea de desimea săgeţilor. Prima parte a bătăliei a fost un fel de execuţie agonizantă a avangardei lui Baiazid care a fost distrusă aproape în întregime de săgeţile şi suliţele românilor. Deşi atacul a început înaintea prînzului, prima parte a luptei s-a încheiat abia spre seară, cînd turcii pierduseră aproape un sfert din oaste, în timp ce românii pierduseră doar cîţiva oameni. Insensibil la dezastrul armatei sale, în timp ce avangarda sa pierea în mlaştini, Baiazid ordonă restului armatei să aşeze tabăra şi să o inconjoare cu palisade din pămînt şi trunchiuri de copaci. După lăsarea întunericului, Baiazid trimite cavaleria spre dealurile de peste apa Jiului cu scopul de a-l ataca din spate pe Mircea. Iscoadele lui Mircea îi aduc vestea, Mircea trimite, la rîndul său, cavaleria care reuşeşte să-i atragă pe turcideparte de locul luptei. În timpul nopţii, românii atacă tabăra otomană, turcii se găsesc înconjuraţii de o armată mult mai mică şi blocaţi de propriile palisade la fel cum în timpul zilei au fost blocaţi în mlaştini. Românii trag cu săgeţi aprinse, turcii au câteva încercări nereuşite de ieşire din mijlocul propriului lagăr şi sînt cuprinşi de panică. Spre dimineaţă, Baiazid reuşeşte să facă o breşă şi să fugă, lăsînd pe cîmpul de luptă cea mai mare parte a oştirii. Cavaleria lui Mircea, cunoscînd bine locurile, apare prima la locul luptei şi atacă resturile armatei luiBaiazid, aflate în dezordine. Baiazid scapă cu greu, trecînd Dunărea pe la Turnu Măgurele, datorită cavaleriei turceşti care reuşeşte, în mod miraculos, să străbată, în goana cailor, o regiune necunoscută, urmînd apa Jiului, apoi pe cea a Dunării şi să găsească resturile armatei lui Baiazid prise în cleşte între cavaleria lui Mircea şi Dunăre. Cavaleria turcă reuşeşte să asigure trecerea Dunării de către Baiazid care plecase cu o armată de peste 40 000 de soldaţi şi s-a întors cu mai puţin de 5 000. Cu doar 10 000 de oameni şi pierderi relativ mici,Mircea cel Bătrân reuşise o victorie răsunătoare impotriva lui Baiazid pe care, însă, n-a putut să o frunctifice.
Profitînd de absenţa lui Mircea, Vlad (Uzurpatorul) Basarab îi ia tronul cu ajutorul unor boieri trădători şi susţinut de domnul MoldoveiBaiazid, deşi fugise, trecînd deja Dunărea , reuşeşte rapid să-şi regrupeze soldaţii rămaşi şi să strîngă alte câteva corpuri de oaste turceşti şi bulgăreşti. Se repede în ajutorul lui Vlad Uzurpatorul, confirmând astfel porecla de "fulgerul".Mircea care, se pare, dăduse drumul multor soldaţi, la casele lor, se trezeşte ameninţat, din nord, de către Vlad uzurpatorul iar din sud, de Baiazid. Încearcă să oprească înaintarea turcilor pe Argeş, lîngă Piteşti dar ariergarda lui este învinsă. Cu soldaţii rămaşi a reuşit să fugă în Transilvania. Va reveni însă, curînd, în ţară, îndepărtîndu-l pe Vlad uzurpatorul şi continuînd politica antiotomană. Baiazid a dovedit, încă o dată, viteză de reacţie şi elanul său nebunesc dar şi o incapacitate tactică care, în final, l-a dus la pieire, în faţa mongolilor luiTimur Lenk.

[modifică]Ridicarea boierilor Craioveşti

Familia Craioveştilor este una din cele mai vechi şi renumite familii boiereşti din Ţara Românească. Domeniul central al familiei se afla pe pământurile din jurul Craiovei. Istoricii Petre Panaitescu şi Nicolae Iorga, subliniază continuitatea localităţii, încă din perioada Pelendavei dacice şi importanţa acestei familii, o adevărată dinastie boierească care şi-a atribuit numele localităţii Craiova. Puterea economică a familiei Craioveştilor la hotarul secolului al XV-lea ajunsese să cuprindă peste 100 sate (182 bunuri funciare). Această forţă i-a creat familiei un statut de autonomie politică atât de larg, încât domnii, aflaţi în scaun, nu se puteau menţine fără alianţa cu familia Craioveştilor. În cronicile vremii sînt descrişi ca :bărbaţi vîrtoşi cu pumnii grei şi glas puternic, deprinşi să poruncească.

[modifică]1450-1580 Marea Bănie de Craiova

Mircea cel Bătrân a instaurat Bănia Severinului, ca marcă de graniţă, după model unguresc, iar sediul băniei era la Turnu Severin. În 1406, Mircea încheia un tratat de alianţă cu Sigismund al Ungariei chiar la Severin. Datorită deselor atacuri turceşti, s-a hotărît mutarea băniei la Strehaia. Dar boierii Craioveşti au reuşit într-un timp foarte scurt, să mute bănia laCraiova şi să-i modifice scopul iniţial. Astfel, Ţara Românească a fost împărţită în două, iar băniei craiovene îi revenea sarcina administrării întregii Oltenii şi în dese cazuri de-a lungul timpului, conducerea armatei Ţării RomâneştiMarea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt, cea de-a doua instituţie politică a ţării ca importanţă, după domnie. Odată cu ridicarea lui Mircea cel Bătrân ca domn, Marele Ban preia pentru teritoriul Olteniei atribuţiile domniei, dispunând şi de o cancelarie în cadrul căreia se redactează acte după forma celor domneşti, banii Olteniei băteau monezi cu propria lor efigie, banul fiind şi singurul dregător care avea dreptul să pronunţe pedepse capitale. Marele Ban al Olteniei avea şi rolul de judecător pentru Oltenia şi în lipsa domnitorului, pentru întreaga Ţară Românească. Avea dreptul să împartă teritoriul Olteniei în unităţi administrative conduse de bani mici sau bănişori, subordonaţi Marelui Ban. Existau astfel de bani mici la SeverinStrehaiaTismanaRâmnic şi Caracal. Astfel, titlul de Mare Ban al Olteniei însemna cea mai înaltă dregătorie, BanulCraiovei fiind în perioada medievală, al doilea om în stat, după domnitorul Ţării Româneşti.

[modifică]1509-1512 Conflictul dintre boierii Craioveşti şi Mihnea cel Rău

În urma conflictelor dintre puternica familie a boierilor Craioveşti şi domnitorul Mihnea cel Rău s-a ajuns la împărţirea moşiilor lor din împrejurimile târgului Craiovei fapt care a dus la mărirea oraşului. Boierii Craioveşti ripostează şi reuşesc să-l alunge de pe tron, după cîteva luni, pe Mihnea cel Rău , care se refugiază la Sibiu în 1510. Fiul său cel mare, Mircea al-III-lea, a participat la bătălia de la Codmeana, dar rezultatul defavorabil l-a făcut să se alăture pribegilor de la Sibiu. Învingători, Craioveştii l-au urcat pe tron pe Vlad al V-lea cel Tânăr apoi l-au condamnat la moarte pe Mihnea cel Rău şi au trimis ucigaşi plătiţi să-l omoare şi în exil. Mihnea cel Rău a fost ucis chiar pe treptele bisericii evanghelice din Sibiu, fiind împuşcat din turla bisericii. Rămas fără sprijinul tatălui, Mircea a fost luat sub protecţia sa de către unchiul Matei Corvin. Cu ajutorul influentei sale rude, a reuşit, doi ani mai târziu, să strângă o armată puternică, revenind cu pretenţii asupra domniei. A fost, însă, înfrânt şi ucis de către Neagoe Basarab, alt membru al familiei Craioveştilor, în lupta din vara anului 1512Neagoe Basarab (1512 - 1521), se aşează pe tron devenind astfel, primul domnitor din familia Craioveştilor. Acesta susţinea că este fiu al lui Basarab cel Tânăr, dar în realitate, era fiul natural al lui Pîrvu Craiovescu. Aveau să urmeze la domnie şi alţi membri ai familiei: Radu Şerban (1602 - 1611) impus pe tron de Fraţii Buzeşti , apoi Matei Basarab (1632 - 1654), Constantin Şerban (1654 - 1658), Şerban Cantacuzino (1678 - 1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714). Aceste conflicte au avut efecte benefice pentru CraiovaCraioveştii nu şi-au recuperat decât în parte, moşiile din jurul Craiovei, iar oraşul şi-a mărit suprafaţa. Impunerea unor craioveşti pe tronul ţării a sporit bogăţia, influenţa şi puterea lor, fapt care a avut urmări pozitive pentru economia oraşului.

[modifică]Criza Băniei, Manea Săbierul

Marea Bănie cunoaşte un moment de criză datorat îndeosebi tentativelor turcilor de a instaura o dominaţie efectivă în Ţara RomâneascăBănia Olteniei avea un larg statut de independenţă administrativă, judecătorească şi militară, fără altă legătură cu domnia ţării decât plata unui tribut către domnitorul Ţării Româneşti care il trimitea, la rîndul său, turcilor. Nu era însă, admisă prezenţa turcilor în regiune lucru care a generat insistenţele turcilor pe lîngă dominitorii: Mihnea TurcitulŞtefan Surdul şi Alexandru cel Rău de a diminua putereabanilor. În oraş, erau multe ateliere de meşteşugari care erau adunaţi în bresle. Cronica silezianului Baltazar Walther cel Tînar descrie oraşul: mare, împoporat (populat) şi plin de tot belşugul dar fără ziduri de apărare, se pomeneşte despre interdincţia străinilor de a locui în oraş, în special turcii şi braşovenii. Sîmburele comercial al Craiovei îl constituia Piaţa veche din care porneau, în formă de raze, străzile negustorilor şi ale meseriaşilor de tot felul. Urmau apoi mahalalele, fiecare cu biserica ei. Locuinţele şi gospodăriile negustorilor şi meseriaşilor cu stare erau în partea de sus a tîrgului. Pătura nobiliară ( banii, marii boieri ) avea sectorul ei separat, pe un spaţiu în formă de potcoavă, unde se aflau casele boiereşti în mijlocul cărora tronau casele Băniei. Tîrgul Craiovei s-a dezvoltat încă din perioada cuceririi romane în zona Bucovăţului. Spre piaţa comercială a tîrgului duceau numeroase drumuri comerciale cele mai importante fiind drumul ocnei (spre Ocnele Mari) , drumul Slatinii , drumul sării (spre Calafat), drumul Bucureştilor, drumul Dunării (spre Bechet), drumul Tismanei. În perimetrul oraşului (care era mai întins decît în prezent) intrau şi satele din jur. În jurul Craiovei exista o mare concentrare de sate, din care 53 îşi păstrează şi azi toponimia. Unele au devenit, în timp, cartiere ale Craiovei, altele ( Işalniţa, Malu Mare, Breasta ş.a.) sînt considerate azi localităţi distincte, deşi linia de demarcaţie între localităţi este greu de sesizat. Hotarul şi totodată zidurile de apărare îl constituiau dealurile Craiovei (Bucovăţului şi Vulcăneştilor). Aici se adunau oştile Craiovei, iar primii care trebuiau sa pună mîna pe arme erau ţăranii din jurul Craioveicare erau consideraţi craioveni. Situaţia este perfect ilustrată de Vlad Înecatul care îl informa pe Hamza, noul ban al Craiovei, asupra hotarelor: Craiova toată, cu tot hotarul ei (dealurile),toate satele şi seliştele şi morile şi cu bălţile şi cu viile. Într-un document din 1587 era pomenit Manea săbierul, vestit făuritor de săbii peste hotarul ţării şi prinţii sîrbi şi croaţi au săbiile făurite de el, ca şi domnul ţării.

[modifică]1593 Mihai Viteazulbanul Craiovei

În timpul lui Mihai ViteazulCraiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi centru de declanşare a acţiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziţia Marelui Ban, compus din forţa militară a ţăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din ţăranii liberi şi din mercenari.
Lui Mihai Viteazul i-au stat alături în primul rînd ostaşii de frunte ai Craiovei şi corpurile lor de oaste: Fraţii Buzeşti -Stroe, Radu şi Preda, Fraţii GoleştiBaba NovacGruia NovacRadu FlorescuBanul MihalceaBanul MărăcineBanul Manta şi Banul UdreaRadu CalomfirescuCraioveştiiMatei Basarab şi Radu Şerban. Oastea Craiovei a constituit nucleul dur al armatelor lui Mihai Viteazul. Bisericile şi mănăstirile fortificate din zona de hotar ca Bucovăţ, Jitianu, constituiau punctele strategice ale sistemului de apărare.
Citarea frecventă a oştilor Craiovei în cadrul diverselor acţiuni militare este şi o dovadă a puterii financiare a oraşului. Izvoarele atestă că din Craiova s-au îndreptat spre Dunăre să alunge turcii, oştile conduse de banii Manta şi Mihalcea în decembrie 1594. La Călugăreni oştile Craiovei i-au stat alături. În 1596Mihai ia din Craiova 4000 de oşteni şi apără vitejesteTimişoara, cu acest prilej a luptat şi la Kladovo de unde iese biruitor şi se întoarce cu Baba Novac pe care îl face craiovean de frunte cu moşie, soaţă şi oşteni aleşi. Pregătind unirea,Mihai îi cheamă pe fraţii Buzeşti şi pe Udrea banul să taie cu toate oştile Craiovei... În 1599 , Mihai Viteazul a trimis contra năvălitorilor turci din Olteniatoate oştile Craiovei (15 000) care îi zdrobesc pe turci şi îi aruncă în Dunăre, luîndu-le şi steagurile.

[modifică]1601 Fraţii Buzeşti

La sfîrşitul secolului al-XVI-lea, se ridicase, în special în Oltenia, o clasă boierească foarte puternică şi bogată. Această clasă ridicată din rîndul micii boierimi şi a ostaşilor era interesată în apărarea privilegiilor lor, fapt care apropie mult politica boierimii de cea a domnitorului. Datorită polului administrativ al Băniei, toţi marii boieri din Oltenia sînt obligaţi să-şi facă case şi palate boiereşti în Craiova pentru a-şi apăra mai bine interesele pe lîngă bănia Craiovei. Aceştia încep să-şi construiască o mulţime de case risipite, după voia lor, prin oraş stricînd sistematizarea oraşului. Erau bogaţi, tineri şi viteji, doritori de faimă şi puteau să ridice oşti pe cheltuiala lor. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei noi pături nobiliare craiovene, care eclipsa pînă şi puterea boierilor Craioveşti, au fost: Fraţii BuzeştiFraţii GoleştiBanul Mihalcea , Radu CalomfirescuManta paharnicul, mai tîrziu ban, Banul Udrea şi alţii. În fruntea acestei partide se aflau Fraţii Buzeşti. Aceştia l-au obligat pe Mihai să lege ţăranii de glie. Acest lucru avea să ducă, cu timpul, la scăderea drastică a populaţiei Craiovei şi la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale ţăranilor pe care îi deţineau. După intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, încep disensiunile între Buzeşti şi MihaiBuzeştii şi apropiaţii lor doreau să elimine complet nobilimea maghiară din Transilvania iar ei să deţină toate posesiunile acestora. Mihai s-a temut de mişcări sociale puternice în Transilvania , unde ţăraniiromâni abia aşteptau să se răzbune pe nobilii maghiari. De fapt, ţăranii începuseră deja să dea foc în mai multe sate. Mihai alege o cale diplomatică şi lasă, pentru moment, starea de lucruri existentă. Acelaşi lucru se repeta în Moldova. Gruparea Buzeştilor considera că Mihai nu poate păstra cele trei principate decît dacă înlocuieşte complet patura nobiliară dinTransilvania şi Moldova pentru omogenizarea conducerii şi eliminarea uneltirilor. Mihai refuză; înainte de Mirăslău izbucnesc neînţelegerile făţişe. Trădat de apropiaţii săi şi înşelat de Basta, Mihai pierde Transilvania şi Moldova. La Teleajean, Mihai este trădat, din nou, de gruparea Buzeştilor şi polonii lui Ian Zamoiski şi moldovenii pun domn în Ţara Românească peSimion Movilă, fratele lui Ieremia. În fruntea celor care îl pun domn pe Simion Movilă se aflau Fraţii Buzeşti. Doar Banul Udrea şi haiducul Baba Novac îi rămăseseră fideli lui Mihai ViteazulSimion Movilă, care avea cu el oaste polonă, se dovedeşte neascultător faţă de Buzeşti şi gruparea lor şi vrea să conducă după voia lui. Atunci Buzeştii îl alungă şi pun domn un craiovean de-al lor, pe Radu ŞerbanSimion Movilă fuge, dar se întoarce cu ajutorul hanului tătarilor şi cu o puternică oaste de poloni şi moldoveni. Oştile Craiovei se adună în jurul luiRadu Şerban care îl avea lîngă el chiar şi pe fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae, pe care şi-l făcuse ginere. Erau toţi, vechii oşteni ai lui Mihai. Armatele Craiovei zdrobesc oastea polono-tătaro-molodoveană lîngă Vălenii de Munte. Într-o luptă în faţa taberei, Stroe Buzescu îl ucide pe nepotul hanului dar este, la rîndul lui, rănit şi moare cîteva săptămîni mai tîrziu. Boierii craioveni şi oştile Craiovei pun stăpînire pe ţară. În această perioadă are loc o puternică depopulare a Craiovei, mulţi craioveni din pătura mijlocie primesc dregătorii sau intră în posesia unor afaceri în Bucureşti sau în alte zone ale ţării. Iar mulţi ţărani fug de frica legării de glie susţinută de Fraţii Buzeşti care şi-au transmis de la unul la altul titlul de mare Ban al Olteniei. Astfel, dacă trimişii regelui Rudolf descriu Craiova ca pe cel mai populat şi mai bine apărat oraş din cele trei ţări române, la începutul domniei lui Radu Şerban, populaţia va scădea mult spre mijlocul secolului, ajungîndu-se în 1650 la 5-6000 de locuitori. Din eroi, Fraţii Buzeşti şi partida lor, au devenit asupritori ai păturilor sărace din Craiova ducînd la fuga multor locuitori ai Craiovei. În plan cultural, Buzeştii şi cărturarii legaţi de ei au avut un rol de importanţă majoră în răspîndirea şi modelarea limbii române ca instrument cultural. Cea mai importantă dovadă fiind cronica lui Mihai numită şi a Buzeştilor. Craioveştii şi Buzeştii au ridicat numeroase construcţii pe care le-au înzestrat cu tipărituri şi manuscrise.

[modifică]1620 Încercari de limitare a puterii Banilor Olteniei

În secolul al-XVII-lea boierimea craioveană încearcă să-şi instituie propriul său regim politic nobiliar şi să domine autoritatea domnitorilor. În acest cadru, dispunînd de Marea Bănie de Craiova , boierii craioveni deţin o putere discreţionară care depăşea graniţele Olteniei. Amplificarea autorităţii Marelui Ban al Olteniei este rezultatul perioadelor de criză repetată a puterii voievodale şi a dezvoltării puterii autogene a stăpînilor de domenii.
După 1620, apar frecvent în izvoarele documentare "ispravnicii de scaun ai Craiovei" prin intermediul cărora domnia căuta să îngrădească statutul economic, juridic, militar şi administrativ al banului. Utilitatea ispravnicilor devine tot mai evidentă în momentele cînd marii bani, nesocotind prerogativele domniei, manifestatu tendinţe opoziţioniste. Fenomenul este relevat de cronicarul Radu Popescu şi Paul de Alep, aflat în vizită la Craiova în acea perioadă. Tot în 1620Mihail Moxa, care-şi făcuse ucenicia la mănăstirea Bucovăţ, scrie, la îndemnul mitropolitului Teofil, un hronograf, prima istorie universală în cultura românească.

[modifică]1655-1656 Ţăranii răsculaţi ocupă Cetatea Băniei. Luptele cu banul Chirică Rudeanu

Banul Chirică Rudeanu a rămas în amintirea Craiovei prin închisoarea marelui ban care se bucura de o "faimă" deosebită, devenind neîncăpătoare pentru rumânii, robii şi meşteşugarii provinciei. Viaţa ţăranilor din jurul Craiovei şi a păturilor de săraci şi meşteşugari ai Craiovei devenise din ce în ce mai greu de suportat. Are loc o puternică răscoală a ţăranilor, răsculaţii atacînd conacele boiereşti şi distrugînd actele de proprietate. În mai multe documente redactate în numele domnului Constantin Şerban se subliniază că ţăranii s-au ridicat împotriva boierilor şi banului de i-au tăiat şi le-au ars casele. Răsculaţii au bătut corpul de oaste al banului Chirică Rudeanu şi au ocupat Bănia şi mănăstirea fortificată Jitianu. Forţa de rezistenţă a răsculaţilor a fost mare, ei ocupînd Bănia aproape un an, dar au fost înfrînţi de voievodul Constantin Şerban şi boieri care au trimis asupra lor o oaste numeroasă de mercenari, înzestrată cu tunuri.

[modifică]1699 Refacerea Casei Băniei

Casa Băniei este refăcută de Constantin Brâncoveanu în 1699, are două nivele, camere cu bolţi de cărămidă la parter, iar la etaj, camere şi cerdace. Aici se aduna divanul Craiovei, astăzi este muzeu. Constantin Brâncoveanu construieşte şi repară multe clădiri laice şi bisericeşti, instalează şi un orologiu public într-un turn, este un adevărat Meccena pentru viaţa culturală şi artistică, apar primele trupe de teatru cu stagiune permanentă, se instalează şi repară prin munca meşteşugarilor, poduri de bîrne pe străzile oraşului ca trotuare. Breslele zidarilor, dogarilor, tîmplarilor, fierarilor, croitorilor, cojocarilor, rotarilor, brutarilor, lumînărarilor şi săpunarilor aveau statute prin care se stabileau normele de fabricaţie, livrare şi comercializare ale produselor. Constantin Brâncoveanu se va dovedi nu doar un mare ctitor al culturii şi fervent apărător al credinţei ortodoxe ci şi un rapace strângător de averi imense.

[modifică]1707 Moşia lui Constantin Brâncoveanu

Astfel, Constantin Brâncoveanu acaparează o mare parte a satelor doljene. La 10 martie 1707, domnul dăruia mahalale şi moşii (Craioviţa) mănăstirii Hurez menţionînd că, numai morile existente în Craioviţa produceau un venit de 3000 de obroace pe an. O parte a cerealelor provenea din ogorul public al oraşului, locuitorii Craiovei avînd obligaţia de a presta clacă ca orice ţăran. În afara grîului, se cultiva: porumb, orz, mei, legume şi zarzavaturi dar o dezvoltare deosebită o avea viticultura. Viţa de vie, de bună calitate, era cultivată în perimetrul şi la hotarele Craiovei. Proprietarii viilor nu puteau vinde recolta în tîrgul Craiovei decît după ce se strîngea dijmăritul pe vii impus de Brâncoveanu. Negustorii, boierii, toate categoriile de meşteşugari şi funcţionari erau obligaţi, la rîndul lor, să participe cu bani şi mînă de lucru la amenajarea străzilor, extinderea reţelei de apă şi canalizare. În timpul lui Brâncoveanu, regimul de obligaţii economice şi fiscale a producătorilor urbani şi rurali s-a agravat. Tot el a concentrat un corp de oaste la Craiova pentru liniştirea locuitorilor din şesul Dunării şi Bănie.

[modifică]1717 Proteste împotriva primului domnitor fanariot

Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Ţării RomâneştiNicolae Mavrocordat în 1716. Exploatarea fiscală crescută sub fanarioţi, priva boierimea craioveană de libertatea mişcării în administraţia şi economia ţării. Reacţia violentă a lui Nicolae Mavrocordat ascute conflictul între boieri şi domn, iar boierii craioveni se manifestă deschis. Situaţia devenise explozivă, în pragul conflictului armat.

[modifică]1718 Pacea de la Passarowitz, Craiova sub dominaţia habsburgică

Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718 s-a încheiat între Imperiul Otoman pe de o parte şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac, Serbia (cunoscut atunci sub denumirea germană Passarowitz). Tratatul reflecta situaţia militară existentă în urma luptelor dintre turci şi austrieci, cu excepţia Olteniei. Cum s-a ajuns la această situaţie bizară, ca tucii să cedeze un teritoriu care nu făcea parte din Imperiul Otoman, nu era al lor şi nu-l pierduseră prin luptă? Răspunsul constituie cea mai ruşinoasă pagină din istoria Craiovei. Boierii craioveni făceau de câtva timp afaceri importante cu austriecii, în ciuda monopolului comercial turcesc, care nu prea funcţiona în Oltenia. Afacerile prosperau, deoarece austriecii şi transilvănenii plăteau mai bine. Astfel, turme mari de bovine, ovine, porcine, cantităţi importante de cereale, sare şi felurite produse agricole luau drumul Imperiului Habsburgic, în special spre Transilvania. Nemulţumiţi de imixtiunea lui Nicolae Mavrocordat în afacerile lor, boierii craioveni şi-au folosit toate legăturile pe care le aveau la Istanbul pentru a determina alipirea Olteniei la Imperiul Habsburgic. Această pagină ruşinoasă a afectat indirect bucovinenii, care au plătit ulterior, în 1775, nevinovaţi şi fără să ştie motivul, acest precedent datorat trădarii şi dorinţei de îmbogăţire a boierilor craioveni, care în 1718 salutau, entuziaşti, venirea austriecilor. Numai că venirea austriecilor n-a adus nimic bun şi a înrăutăţit considerabil situaţia poporului prin creşterea impozitelor. Banul şi boierii craioveni şi-au văzut ameninţate privilegiile de către austrieci. Autorităţile austriece au reorganizat justiţia prin trecerea proceselor penale sub controlul lor, în timp ce banul putea judeca doar hoţii şi infractorii. Nemulţumirea populaţiei era provocată de caracterul militar al exploatării, precum şi de colectarea veniturilor provinciilor în vistieria Curţii Imperiale. Oamenii vedeau în orice uniformă militară străină un inamic şi o ţintă, iar majorarea dărilor a dus la refuzul de a achita contribuţia fiscală şi de a presta clacă. Situaţia fu agravată şi pe fondul transformării teritoriilor româneşti în teatru de război între Imperiul Austriac, Rusia şi Imperiul Otoman. Astfel, din cauza tentativei habsburgilor de a instaura în Oltenia o administraţie proprie, susţinută militar, şi transformarea ei într-o provincie imperială, alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putură realiza timp de secole, se dezvoltă o puternică mişcare de revoltă, care a cuprins toate segmentele societăţii, de la ţărani şi micii meseriaşi până la comercianţi, mica şi marea boierime. Austriecii au încercat şi convertirea la catolicism a populaţiei. Au construit o catedrală catolică la Craiova. Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcţia fusese terminată.

[modifică]1726 Destituirea banului Gheorghe Cantacuzino, Vremea haiducilor

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, cunoscînd o adevărată explozie, devenind o modă. Tradiţia populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu îşi găseau o fată, nefiind consideraţi bărbaţi dacă nu ucideau un soldat imperial. Din aceasta perioada provine expresia de "neamt cu coada", personaj ce apare pana in prezent in povestiri semi-fantastice perpetuate oral in mediul rural oltenesc. Desi sensul expresiei este neclar povestitorilor, e cert ca termenul desemneaza soldatul austriac, a carui uniforma prevedea portul unei cozi lungi, impletite, lasata pe spate de sub tricorn. In urma furtului taxelor strînse de imperiali în care au fost implicate cetele de haiduci ale lui Pavel Lotru,Radu Ursan şi Neagu Papură, administraţia austriacă l-a destituit pe Gheorghe Cantacuzinobanul Craiovei. Când banul este destituit, boierii din Craiova încep acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică. Sînt obsturcţionate toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a impune administraţa lor. Ofiţerii austrieci trimit numeroase sesizări împăratului prin care se plîngeau că sînt depăşiţi de evenimente, că populaţia atacă, fără veste, soldaţii, îi dezarmează, îi batjocoreşte şi (românii) sînt foarte obraznici. Cetele de haiduci au jufuit şi moşiile boierilor din jurul Craiovei şi au împiedicat expediţia întreprinsă de trupele otomane spre Craiova apoi spre Cozia. Haiducii se dovedeau mai puternici decît trupele austriece.

[modifică]1733 Masacrarea garnizoanei austriece

1773, Ajunul crăciunului, la hanul Puţureanu de lîngă fîntîna Purcarului, un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, ameţit de aburii alcoolului, agresează verbal mai multe femei, se pare că una dintre ele ar fi avut legături cu haiducii sau cu anturajul banului. Totul degenerează într-o bătaie între soldaţii care îl însoţeau şi românii de la mesele din jur. Soldaţii au reuşit să sară de la o fereastră, proferînd jigniri la adresa românilor şi incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit şi trimis la carcera garnizoanei austriece. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de oamenii banului şi de haiduci, populaţia Craiovei se adună înarmată în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Comandantul garnizoanei refuză, izbucnesc focuri de armă de ambele părţi şi austriecii se refugiază, din faţa mulţimii, în clădirea garnizoanei. După două-trei ore de ostilităţi, clădirea garnizoanei este incendiată, majoritatea celor 375 de soldaţi pierind în flăcări şi datorită surpării acoperişului, cei care au reuşit să scape din clădire şi din calea gloanţelor au fost prinşi şi linşaţi de populaţie.
După acest incindent, cel mai grav, dar care făcea parte dintr-un lung şir de experienţe nefaste, austriecii au realizat că trupele lor nu reuşesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci care îi atacau când nu erau pregătiţi, la locuri de popas, hanuri, crâşme, locuri strâmte. În ianuarie 1734 , austriecii au hotărât să retragă cea mai mare parte a trupelor şi să angajeze mercenari din rândul populaţiei din zonă, pentru prinderea haiducilor. A fost actul de naştere al pandurilor olteni. Numai că în Oltenia totul a luat o întorsătură neaşteptată, mulţihaiduci au găsit bună ideea ca în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit simbrie unor haiduci ca să prindă alţi haiduci, nici un haiduc nu a fost prins. În fruntea acestor panduri era un personaj controversat, Neagu Papură, nimeni altul decît unul dintre principalii autori ai furtului de laDrăgăşani care îi costase atît de scump pe austrieci.

[modifică]1735 Oraşul în mîinile haiducilor

Nemulţumiţi de ineficienţa pandurilor, austrecii au refuzat, în vara lui 1735, să-i mai plătească pe panduri. În luna octombrie 1735, sătui să mai aştepte simbriile care nu mai veneau, pandurii se hotărăsc să-şi facă singuri dreptate şi împreună cu mai multe cete de haiduci intră în Craiova, jefuiesc şi torturează cei cîţiva membri ai administraţiei austriece rămaşi, apoi jefuiesc şi incendiază mai multe case boiereşti. Unii boieri aveau oameni înarmaţi care îi pazeau, alţii doar servitori. Se auzeau împuşcături în mai multe zone ale oraşului. Nimeni nu are curajul să preia funcţia de ban al Craiovei de teama haiducilor. Se instalează haosul, profitînd de prezenţa haiducilor, mulţi hoţi se dau drept haiduci şi pradă magazinele şi prăvăliile de tot felul din centru, tarabele negustorilor sînt răsturnate, mulţi boieri fug din oraş. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaţionale. S-a creat un vid imens de putere în Craiova şi în toată Oltenia.

[modifică]1735-1770 Ţara lui Papură Vodă

În 1735 în Craiova mai existau doar 836 de familii, numărând în jur de 4 000 locuitori. Ţara Românească nu putea revendica Oltenia pentru că aparţinea Imperiului Habsburgic, iar după1739, domnitorii fanarioţi n-au avut puterea necesară să se impună fără aprobarea oltenilor. Turcii erau încolţiţi de ruşi şi austrieci, s-au mulţumit să întărească paza cetăţilor de la Dunărede teama atacurilor şi jafurilor haiducilor. După un puseu de violenţe care a durat cîteva luni, societatea caioveană şi-a găsit un echilibru. Boierii au reuşit să-l convingă pe acelaşi Neagu Papură să conducă o miliţie a pămîntului pentru a potoli atacurile haiducilor şi hoţilor. De la acest Neagu Papură a rămas expresia "Ţara lui Papură Vodă" care a depăşit de mult ariaCraiovei sau Olteniei, intrînd în folclorul naţional cu sensul peiorativ, de ţară fără stăpîn, unde legile nu mai există. Neagu Papură este un personaj controversat, iniţial a fost haiduc, apoi i s-a pierdut urma, nu se ştie cum de tocmai el s-a oferit să fie pandur în slujba austriecilor şi care au fost relaţiile sale cu haiducii din noua sa funcţie, dacă nu a vrut sau nu a putut să-i prindă, dacă a fost implicat în masacrarea garnizoanei austriece şi dacă a jefuit şi atelierele meşteşugarilor din centru. Mulţi au susţinut că, în acele zile, ar fi jefuit şi multe ateliere şi prăvălii. După cîteva luni, a fost înlocuit de boieri şi a luat iar drumul codrului. Poate paradoxal, fără sistem legislativ dar şi fără tributuri şi taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioţilorde la Bucureşti, viaţa majorităţii populaţiei s-a îmbunătăţit, astfel se explică şi perioada destul de lungă (35 de ani) de relativă independenţă. Boierii au asuprit mai puţin ţăranii de frică că şi-ar putea face singuri dreptate. Comercianţii şi boierii şi-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori. Bănia Craiovei n-a reuşit să instituie un sistem legislativ aşa că procesele şi judecăţile au dispărut, diferedele se rezolvau "la mica înţelegere" sau prin forţă, cîteodată se invocau legi ale pămîntului şi obiceiuri.
Oraşul s-a dezvoltat, au apărut multe clădiri, biserici şi ateliere. În această perioadă (1750 - 1756) a fost ridicată şi Biserica Madona Dudu, (catedrala Maicii Domnului), care este un adevărat loc de pelerinaj. Biserica a fost numită astfel după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care -spune legenda - ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul. Domnitorii Ţării Româneşti au trimis, de cîteva ori, caimacani, pentru a aduce sub ascultare regiunea dar aceştia erau imediat alungaţi sau ucişi. Banii Olteniei au reprezentat, în această perioadă, doar şefii miliţiei locale menită sa apere proprietăţile boierilor de haiduci. Cei mai importanţi bani din această perioadă au fost: Mihail Cantacuzino ,Ştefan Pîrşcoveanu şi Nicolae Dudescu.
Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte şi artă, partizan declarat al realipirii de trupul Ţării Româneşti , a ajutat pe cît a putut pe ţărani în disputele cu boierii dar, boier fiind, a fost un apropiat şi al banilor şi marilor boieri. A reuşit să strîngă fonduri chiar şi de la domnitorii fanarioţi cărora a ştiut să le întreţină iluzia revenirii în regiune. În 1747 a construit mănăstirea care îi poartă numele (Obedeanu). Anul 1754, tot Constantin Obedeanu a înfiinţat primul spital modern al Craiovei , pînă atunci existînd doar bolniţe la unele mănăstiri. Iar în 1759 a instituit învăţământul organizat, pînă la el educaţia se făcea în casele boierilor sau de către preoţi. Şcoala Obedeanu este prima şcoală în adevăratul sens al cuvântului. În primăvara anului 1826 şcoala Obedeanu este transformată în Şcoala Naţională de Limba Română, azi denumită Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Ca vechime, este a doua şcoală românească de grad mediu, după liceul "Sfântu Sava" din Bucureşti (1818). Aici a predat Stanciu Căpăţîneanu, profesor despre care s-a spus că a reuşit să insufle patriotismul, încă de pe băncile şcolii, unei întregi generaţii de revoluţionari paşoptişti şi unionişti.

[modifică]1761 Mutarea Băniei la Bucureşti

Craiova devenise între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiducii făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiovaimportante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară, concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată, simbolic, de domn, la Bucureşti. Bănia, ca instituţie, murise, îşi pieduse menirea medievală. Această instituţie reprezentativă pentru istoria noastră medievală a mai dăinuit, în mod simbolic, fără un rol precis, pînă în 1831 cînd a fost desfiinţată fără ca cineva s-o regrete.

[modifică]1770 Craiova, capitala Ţării Româneşti

Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Ţării RomâneştiBucureştiul era disputat între oştile ruseşti şi cele turcesti iar capitala Ţării Româneştieste mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind din Oltenia desfăşurarea ostilităţilor. Ce nu reuşiseră domnitori puternici şi imperii, a reuşit un fanariot închinat turcilor. Acesta era numit caimacan al Olteniei dar nu îndrăznise să se prezinte în Craiova. Spre uimirea craiovenilor, aceştia se trezesc cu Russet venind cu familia şi câţiva slujitori spunînd că trebuie apărată Oltenia de război. Şi craiovenii l-au crezut. Apărând Oltenia pe timpul războiului ruso-turc din 1770, este numit de turci domnitor al Ţarii Româneşti. Rămâne în Oltenia, dând mai multe acte din Craiova. În realitate, a fost numit domnitor al Ţării Româneşti, dar a condus doar Oltenia. Acutizarea războielor ruso-turce pe teritoriul Munteniei şi Olteniei i-a unit la greu.

[modifică]1781 Vodă Caragea şi revolta craiovenilor

În 1781, Vodă Caragea care încercase, fără succes, strîngerea unei sume foarte mari de bani, intrînd în conflict cu haiducii, mai găseşte o modalitate de a strînge bani; vînzarea ogorului public al Craiovei către marii boieri locali. Craiovenii s-au ridicat la luptă şi împreună cu haiducii au stăvilit pretenţiile marilor boieri şi a lui Vodă Caragea care îşi pierde tronul. Primul act pe care îl dă noul domn, Mihai Şuţu, este revocarea actului dat de Caragea.

[modifică]1790-1809 Vremea lui Pazvante Chiorul (Pazvant Oglu)

Potrivit documentelor vremii şi tradiţiei orale, aceasta a fost cea mai grea perioadă din istoria oraşului. " De pe vremea lui Pazvante", o expresie care a străbătut veacurile şi a depăşit graniţele Olteniei, se pomeneşte de timpuri demult apuse dar care vor rămîne întipărite pentru totdeauna în memoria oraşului. Craiova a fost lovită într-o perioadă relativ scurtă de timp, de o serie de evenimente care au perturbat serios viaţa urbei.
  • 1790 cutremur. Întîi, oraşul a suferit importante pagube în urma cutremurului din 1790, multe case şi biserici căzînd atunci şi trebuind refăcute.
  • 1795 epidemia de ciumă. Apoi a venit o puternică epidemie de ciumă care a făcut, potrivit documentelor Băniei, aproape o mie de morţi.
  • 1796 Marele incendiu. În ianuarie 1796 a avut loc cel mai devastator incendiu din istoria oraşului. Incendiul a izbucnit din cauza panicii populaţiei, se ardeau, în grabă, mormanele de victime ale ciumei. Doar centrul şi aria locuită de marii boieri au scăpat, datorită grădinilor boiereşti din jur. Incendiul a mistuit complet mahalalele şi majoritatea atelierelor meşteşugarilor.
  • 17991800 Atacurile pazvangiilor. : În 1799 un grup de pazvangii a intrat, fără de veste, în oraş. Turcii s-au limitat la jefuirea prăvăliilor şi negustorilor din Piaţa Veche şi a cîtorva case boiereşti de la periferie dar suficient ca oraşul să fie cuprins de panică. Turcii au revenit în 1800, de această dată craiovenii i-au întîmpinat cu armele în mîini. Pazvangii au atacat, din nou, partea comercială dar au întîmpinat rezistenţă. Pulberăria oraşului a sărit în aer, declanşînd un incendiu de proporţii, care a distrus toată partea comercială a oraşului. Pravăliile, magaziile, depozitele de mărfuri şi atelierele au fost făcute scrum. Se spune că fumul şi mirosul greu de la tăbăcăriile în flăcări făcea aerul de nerespirat, turcii nu s-au ales cu nimic, iar craiovenii cu mare pagubă.
  • 1801 Răscoala mahalalelor. Mulţi au rămas fără o pîine în urma pieirii atelierelor de tot felul, arse iar agenţii lui Samurcaş, un grec pus de vodă, caimacan, nu ţineau cont de starea în care ajunseseră ţăranii de pe moşia Craiovei şi puneau oamenii pe cărbuni aprinşi, ca să-i silească să dea visteriei tot ce aveauBanul Radu Golescu era tot timpul plecat, la Parissau la Bucureşti. Aproximativ 3 000 de ţărani şi săraci, înarmaţi cu tot ce aveau la îndemînă, s-au răsculat după ce oamenii lui Samurcaş au biciuit nişte copii. Samurcaş a fugit şi s-a întors doar după cîteva luni, trimis de domn, dar puterile lui erau limitate de aceasta dată şi fusese numit un ban al Craiovei în persoana lui Nicolae Brîncoveanu ..o revenire scurtă, în vremi de grea restrişte a falnicei institutţii medievale..
  • 1802 Nicolae Brîncoveanu se remarcă apărînd oraşul şi alungînd turcii. Pazvangii au încercat să prade din nou oraşul, dar sînt respinşi. În fruntea pandurilor s-a aflat, tînărul sluger al lui Glogoveanu, Tudor Vladimirescu, care culege aclamaţiile tuturor pentru vitejia sa, devenind astfel cunoscut, pentru prima dată.
  • În 1808, profitînd de lipsa pandurilor din oraş, turcii ocupă oraşul pentru cîteva ore. De data aceasta, nu au fost incendii sau jafuri, turcii au luat în robie 50-60 de persoane, în marea lor majoritate fete pentru haremurile paşei din Vidin.
  • 1809 Oraşul la picioarele lui Iancu Jianu, campania haiducilor la sud de Dunăre, uciderea lui Pazvant Oglu.
Iancu Jianu reuşeşte să strîngă o adevărată armată, de vreo 2-3 000 de haiduci. Unele surse susţin că haiducii ar fi fost ajutaţi, în taină, cu arme, de ruşi sau chiar de către marii boieri dinCraiova. În urma campaniei haiducilor, sînt incendiate Vidinul şi Plevna, fiind ucis şi paşa din Vidin (Pazvant-Oglu), în replică la acţiunile paşalei care atacase Craiova şi mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reuşit s-o reconstruiască niciodată. Turcii i-au acuzat pe români că au ucis toţi turcii pe care i-au prins. În planul îniţial al haiducilor era şi insula Ada Kaleh, dar îngreunaţi de prada bogată şi considerînd comunitatea turcească de acolo, o ţintă prea mică, haiducii au trecut Dunărea la Calafat. La întoarcerea lui Iancu Jianu, a fost mare sărbătoare în CraiovaIancu Jianu a fost primit ca un erou. Potrivit tradiţiei populare, cîntecul: "M-a făcut mama oltean" a fost compus, în acea seară, pentru Iancu Jianu de lăutarul Niţă Băloi din Işalniţa căruia vodă îi tăiase, în 1802, degetele de la mîna dreaptă ca să nu mai răscoale norodul prin cîntecele sale dar el nu înceta să cînte.
Cu toate încercările prin care a trecut oraşul, creşterea demografică a Craiovei era evidentă, numărul de locuitori crescînd şi datorită numeroşilor ţărani care se refugiaseră în Craiova de teama turcilor. Astfel, o statistică, datînd din 1808, subliniază că, în ciuda stării de război, Craiova este al doilea oraş al ţării, dispunînd de 10-15 000 de locuitori.

[modifică]1816 Frăţia

În aceste vremuri tulburi avea să se înfiinţeze la Craiova o organizaţie revoluţionară secretă, alcătuită pe baza principiilor revoluţiei franceze, care urmărea să declanşeze la Bucureşti şiCraiova o răscoală care să înlăture tirania străinilor şi să proclame o republică naţională.

[modifică]1821 Revoluţia lui Tudor Vladimirescu

Remarcat pentru inteligenţa şi sîrguinţa sa de către Lupu condicarul, copilul de moşneni este încredinţat boierului craiovean Ion Glogoveanu , în casa căruia a fost crescut şi educat. A devenit administratorul moşiilor lui Glogoveanu şi cunoscut în Craiova prin comerţul cu vite. Tudor Vladimirescu şi-a creat o adevărată reţea de legături economice printre negustorii şi boierii craioveni. În 1802 a stîrnit admiraţia craiovenilor, apărînd oraşul de atacul turcilor. În timpul revoluţiei a acordat un rol prioritar Craiovei, numind-o capitala pandurilor, oraşul sufletului meu. Aflînd că armata pandurilor se îndreaptă, ca un tăvălug, spre Craiova, zdrobind, la Strehaia, armata domnitorului şi ocupînd cu uşurinţă toate mănăstirile şi conacele fortificate, divanul Craiovei pune la cale asasinarea lui Tudor. Omul trimis de ei, arnăutul Gore va fi prins şi judecat de panduri, împreună cu oamenii săi. Noul caimacan al Craiovei, Nicholache Văcărescu, strînge trupe de panduri, care nu intraseră în oastea lui Tudor, îi numeşte arnăuţi domneşti, promiţîndu-le mare recompensă, lăudîndu-se prin toată Craiova că îl va umili şi ucide cu mîinile lui, pe Tudor. Însă, ajuns faţă în faţă cu Tudor, caimacanul Craiovei a fugit, iar soldaţii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu. Rolul Craiovei a fost unul de importanţă majoră, vestea că oraşul este în stăpînirea lui Tudor Vladimirescu , a avut un rol determinant în răspîndirea revoluţiei în toate colţurile Olteniei, în documentele vremii apare frecvent Craiova numită: capitala micii Românii. Un negustor din Craiova scria lui Hagi Pop la Sibiu la 26 martie 1821 : cea mai mare parte a oraşului s-a înrolat în rîndurile pandurilor iarBarbu Văcărescu anunţa în divanul ţării ultimele veşti de la Craiovaîntreaga populaţie a Craiovei, în afara marilor boieri şi a dregătorilor, a alergat la Tudor Vladimirescu, numindu-l domn. Printre craiovenii care l-au urmat pe Tudor se aflau şi tinerii: Petrache Poenaru, care devine omul de taină al lui Tudor şi Gheorghe MagheruÎn toate documentele ulterioare, în care Tudor face referire la Craiova, acesta o numeşte capitala mea. Comandantul trupelor trimise de caimacanul Craiovei, Nicolache Văcărescu, împotriva lui Tudor Vladimirescu era un alt căpitan de panduri de pe timpul războiului ruso-turc. În fapt, Tudor Vladimirescu şi Ioan Solomon erau cei mai apreciaţi căpitani de panduri pe timpul războiului ruso-turc. La începutul revoluţiei,Ioan Solomon a fost atras de caimacanul Craiovei de partea sa. Caimacanul era convins că pandurii lui Solomon vor reuşi unde eşuase armata arnăuţilor domneşti trimişi de la Bucureşti, pentru că pandurii lui Solomon cunoşteau foarte bine felul de a lupta a lui Tudor şi al pandurilor lui. Cele două armate de panduri se întîlnesc la Ţînţăreni şi se aşează în linie, una în faţa celeilalte. Văcărescu ordonă tunurilor să tragă o salvă către pandurii lui Tudor. Căpitanii Vladimirescului vor să răspundă cu tunurile, dar Tudor Vladimirescu trimite pe unul dintre cei mai apropiaţi capitani ai săi şi el vestit căpitan de panduri, pe Ion Zoican, cu solie şi steag alb la Văcărescu pentru a-i cere caimacanului să se bată doar ei doi, în faţa oştilor, doar caimacanul se lăudase prin Craiova că-l va omorî cu mîna lui pe Tudor. Văcărescu refuză lupta, mai mult, ordonă oamenilor săi să-l aresteze pe Zoican. Dezaprobînd acest comportament faţă de un sol, Ioan Solomon ordonă pandurilor săi să nu execute ordinul caimacanului. În acest timp, Tudor Vladimirescu se apropie, singur, de armata lui Văcărescu provocîndu-l la luptă, Văcărescu fuge iar Ioan Solomon şi întreaga sa oaste de panduri intră în oastea lui Tudor. Armatele pandurilor se reuniseră. Ioan Solomon a fost îndepărtat, prin viclenie, din preajma lui Tudor Vladimirescu în ziua arestării acestuia. Solomon a continuat să conducă trupele de panduri împotriva turcilor, apărînd Craiova de turci în anii următori.

[modifică]1828 Ioan Solomon, apărătorul Craiovei. Victoria asupra turcilor de la Leamna

În 1828, izbucnind un nou război ruso-turc, Craiova a cunoscut din nou tulburările unui conflict armat. Ioan Solomon şi cei 4 000 de panduri craioveni îi aşteptau pe turci la ieşirea dinCraiova de la podul de peste Jiu de la Breasta. Dispunerea trupelor a fost făcută în taină, sa nu simtă Craiova ca să ia spaima. Pe 15 august (stil vechi), 4 000 de turci au venit pe drumul Leamnei fapt ce a determinat transferarea rapidă a trupelor la Mofleni. Lupta a fost precedată de o ciocnire a avangărzilor călare, cîştigată de români, apoi trupele lui Solomon au reuşit să-i prindă pe turci masaţi în valea din faţa Leamnei. Tunurile pandurilor au prăpădit rîndurile turcilor iar atacul pandurilor a reuşit să risipească oastea turcească. După ce au salvat oraşul, trupele lui Solomon s-au aşezat în lagăr, pe cîmpul Craiovei unde au aşteptat pînă la data de 2 septambrie, alte eventuale atacuri turceşti. Datorită discreţiei şi dorinţei lui Solomon de a proteja liniştea craiovenilor, acesta a primit aclamaţiile craiovenilor mult mai tîrziu, cînd s-a dus vestea şi în oraş despre victoria pandurilor de la Leamna.

[modifică]1828-1834 Ocupaţia ţaristă, Regulamentul organic, Prima armată modernă românească

Redresarea oraşului după pacea de la Adrianopol (1829), în timpul ocupaţiei ţariste (1828 - 1834) s-a datorat unei perioade de linişte în ţările române. Craiova cunoaşte creşteri economice importante iar Regulamentul Organic, deşi în esenţă o constituţie aristrocrată, a facilitat comerţul şi dezvoltarea atelierelor şi micilor întreprinderi. Existau în Craiova în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care 197 de lemn şi 398 de zid.
Prima armată românească modernă, se organizează la Craiova în 1830. Avea 4 500 de panduri, împărţiţi în 9 unităţi de cavalerie "grea", fiecare pandur dispunînd de: uniformă, un cal, o puşcă, două pistoale, un hanger şi 4 cuţite de azvîrilt. Unităţile dispuneau şi de propria lor artilerie mobilă (tunuri trase de cai). Ea se numea "streaja" sau "miliţia pămîntească". La Craiova a apărut prima unitate specializată în muzică militară din România (1830) şi a avut loc prima paradă militară, la grădina publică "Mihai Bravu".
Craiova va avea, din 1831, o formă de conducere democratică, cu autonomie orăşenească, numită: "sfatul orăşenesc" cu membri aleşi prin vot, dintre staroştii tuturor corporaţiilor. Un rol important l-a avut desfinţarea formelor perimate ale administraţiei cum erau: Bănia, căimăcănia şi divanul Craiovei.
În 1837 se deschide Şcoala de fete Otetelişanu, printre primele absolvente numărîndu-se viitoarele mari actriţe ale vremii: Aristiţa Romanescu şi Agata Bîrsescu.
Prima bibliotecă orăşenească avea să-şi deschidă porţile în 1840 în urma eforturilor lui Petrache Poenaru, ea funcţiona pe lîngă fosta şcoală Obedeanu.

[modifică]Impărţirea tradiţională a Craiovei în sec. 18-19

[modifică]Mahalale

De-a lungul dezvoltării lor istorice, toate localităţile noastre din fostele principate s-au subîmpărţit în mahalale, formaţiuni urbanistice echivalente astăzi cu termenul de cartier sau de suburbie. Termenul are rădăcini în limba turcă. Mahalalele şi-au luat numele, prin tradiţie, de la numele, de la hramul bisericii sau mănăstirii în jurul căreia se formau, odată cu lărgirea teritorială a asşezării şi cu creşterea numerică a locuitorilor. Mahalalele îşi mai luau numele de la numele moşiei pe care întindeau, de la numele proprietarului, dacă acesta nu corespundea cu al moşiei, de la numele unei personalităţi marcante a cărei viaţă, ale cărei calităţi şi activităţi lăsaseră amintiri trainice în amintirea localnicilor (personalitate laică sau eclesiastică), de la anumite îndeletniciri sau meşteşuguri care dominau preocupările locuitorilor mahalalei, de la unele toponimice anterioare, de la unele evenimente istorice marcante din viaţa localităţii sau a mahalalei, precum şi de la diverse amintiri sau legende de sorginte laică sau religioasă. In cazul bisericilor sau al mănăstirilor, mahalaua dezvoltată împrejur lua numele acesteia, sau a hramului. In unele cazuri mahalaua împrumuta chiar numele unui slujitor bisericesc mult respectat, care rămânea imprimat prin numele său în tradiţia locală.
Cu excepţia unuor localităţi care s-au suprapus pe locuiri antice greceşti sau romane, toate localităţile noastre au apărut şi s-au dezvoltat mai ales în perioada lungă a evului mediu, chiar dacă au urmat unele rădăcini geto-dace. Localităţile născute în evul mediu au avut legături cu anumite moşii cu caracter feudal. Moşiile erau boiereşti sau domneşti. Ele purtau denumiri care numai uneori corespundeau cu numele proprietarului. Localităţile au luat naştere pe anumite moşii, dar au rămas înconjurate de alte moşii peste care urmau a se întinde în cursul dezvoltării ulterioare. Această evoluţie istorică a determinat ca localităţile şi mahalalele lor să împrumute numele moşiilor pe care se dezvoltau. Se poate aprecia că tradiţia aceasta a moşiilor boiereşti sau domneşti care determinau, în parte, denumirea localităţilor şi a mahalalelor a durat, la noi, până în 1864, când s-a trecut la secularizarea averilor mănăstireşti şi când s-au desfiinţat rangurile şi privilegiile boiereşti, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Craiova, localitate cu tradiţie medievală, centru polarizator de primă mărime în Ţara Româmescă, a cunoscut atribuirea denumirilor cartierelor sale de început, a mahalalelor, după tradiţiile amintite, putând constitui chiar un exemplu în lumea localităţilor românesşti.

[modifică]Catagrafia din 1835

O primă sucâmpărţire a Craiovei în mahalale am găsit-o întocmită la 18 Ghenar 1835 în Arhivele Statului - Bunuri publice - Condica nr. 26. Ea a apărut sub denumirea : "Catagrafia plăşii oraşului Craiovii, capitala judeţului Doljiu, arătând mahalalele, numele moşiilor, bisericile cu hramul lor, preoţi, diaconi şi ţârcovnici" - în publicaţia Arhivele Olteniei Nr. 53/1931. Această catagrafie prezintă următoarele 27 de mahalale : (numărul familiilor se referă numai la "dajnici i boieri", adică numai la cei ce plăteau bir şi la boieri)
  • 1.- Mahalaua Obedeanu - moşie domnească - 30 de familii - hramul bisericii Sfinţii Impăraţi.
  • 2.- Mahalaua Oăta - ipac (înseamnă idem), adică tot moşie domnească - 49 de familii - hramul bisericii Adormirea (...Maicii Domnului).
  • 3.- Mahalaua Sf. Dimitrie - ipac - 93 de familii - hramul bisericii Sfântul Dimitrie.
  • 4.- Mahalaua lui Fir - ipac - 93 de familii - hramul bisericii Sfinţii Ierarhi.
  • 5.- Mahalaua Târgul de afară - ipac - 85 de familii - hramul bisericii Toţi Sfinţii.
  • 6.- Mahalaua Sf. Gheorghe Vechi - ipac - 100 de familii - hramul bisericii Sfântul Gheorghe.
  • 7.- Mahalaua Valea Vlăicii - ipac - 40 de familii - hramul bisericii Sfântul Spiridon.
  • 8.- Mahalaua Sevastian - ipac - 16 familii - hramul bisericii Sfântul Ioan
  • 9.- Mahalaua Băşica - ipac - 58 de familii - - hramul bisericii Toţi Sfinţii.
  • 10.- Mahalaua Popii Hristii - ipac - 91 de familii - hramul bisericii Sfinţii Apostoli.
  • 11.- Mahalaua Haralambie - hramul bisericii Sfinţii Impăraţi - nu se precizează nimic despre moşie şi despre numărul de familii (biserica avea un pronunţat caracter particular).
  • 12.- Mahalaua Haşu - moşie domnească - 90 de familii - hramul bisericii Sfinţii Ioachim şi Ana.
  • 13.- Mahalaua Petrru Boji - ipac - 47 de familii - hramul bisericii Adormirea (...Maicii Domnului).
  • 14.- Mahalaua Sfinţii Voevozi - ipac - 40 de familii - hramul bisericii Sfinţii Ingeri.
  • 15.- Mahalaua Craioviţa - ipac - 70 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae.
  • 16.- Mahalaua Sfântul Gheorghe Nou - ipac - 76 de familii - hramul bisericii Sfântul Gheorghe.
  • 17.- Mahalaua Ungurenilor - ipac - 136 de familii - hrmul bisericii Sfântul Nicolae.
  • 18.- Mahalaua Dorobănţia - ipac - 40 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae.
  • 19.- Mahalaua Hera - ipac - 70 de familii - hramul bisericii Sfântul Ioan.
  • 20.- Mahalaua Belivacă - ipac - 30 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae.
  • 21.- Mahalaua Podbaniţa - ipac - 16 familii - hramul bisericii Schimbarea la faţă.
  • 22.- Mahalaua Dud - ipac - 25 de familii - hramul bisericii Adormirea (...Maicii Domnului).
  • 23.- Mahalaua Brânduşa - ipac - 14 familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae.
  • 24.- Mahalaua Mântuleasa - ipac - 88 de familii - hramul bisericii Sfânta Troiţă.
  • 25.- Mahalaua Troiţii - ipac - 50 de familii - hramul bisericii Sfânta Troiţă.
  • 26.- Mahalaua din Târg - ipac - 168 de familii - hramul bisericii Sfântul Ilie.
  • 27.- Mahalaua Piscupia (Episcopia) - ipac - 46 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae.

[modifică]Catagrafia din 1838

La numai trei ani după catagrafia anului 1835 s-a procedat la o alta, probabil ca urmare a cutremurului memorabil din 1838. Totodată s-a procedat şi la o inventariere amînunţită a stricăciunilor provocate bisericilor cu ocazia cutremurului. Noua catagrafie s-a întocmit "potrivit cu aşezarea cinstitei comisii catagraficeşti". Oraşul a fost împărţit şi de această dată în mahalale grupate în jurul bisericilor parohiale. La socotirea populaţiei s-au luat în consideraţie tot "numai creştini dajnici i boieri". La statistica din 1838 s-au enumerat numai 26 de mahalale, cu una mai puţin decât în 1835, eliminându-se Mahalaua Haralambie. Despre aceasta nu s-a precizat pe ce moşie s-ar fi aflat şi nici numărul de familii păstorite de parohie. Nu s-a precizat nici dacă era cu adevărat o parohie sau o proprietate de familie. O parte din mahalale au fost altfel definite, probabil cu mai multă atenţie :
  • 1.- Mahalaua Mănăstirii Domneşti - 122 dev familii - hramul bisericii Sfântul Dimitrie - numită în 1835 Mahalaua Sf. Dimitrie.
  • 2.- Mahalaua Brânduşa - 52 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae - numită în 1835 Mahalaua Brânduşa.
  • 3.- Mahalaua mântuleasa - 97 de familii - hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului - numită în 1835 Mahalaua Mântuleasa.
  • 4.- Mahalaua Băşica - 97 de familii - hramul bisericii Toţi Sfinţii - numită în 1835 Mahalaua Băşica.
  • 5.- Mahalaua Dorobănţia - 80 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae - numită în 1835 Mahalaua Dorobănţia.
  • 6.- Mahalaua Popa Hristea - 73 de familii - hramul bisericii Sfinţii Apostoli - numită în 1835 Mahalaua popii Hristii.
  • 7.- Mahalaua Oota - 61 de familii - hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului - numită în 1835 Mahalaua Oăta.
  • 8.- Mahalaua Chiţăra Nouă - 90 de familii - hramul bisericii Sfântul Ioan botezătorul - numită în 1835 Mahalaua Hera.
  • 9.- Mahalaua Ungureni - 154 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae - numită în 1835 Mahalaua Ungurenilor.
  • 10.- Mahalaua Sfinţii Voevozi - 41 de familii - hramul bisericii Sfinţii Voevozi - numită în 1835 Mahalaua Sfinţii Voevozi.
  • 11.- Mahalaua Sfântul Ilie - 72 de familii - hramul bisericii Sfântul Ilie - numită în 1835 Mahalaua din Târg.
  • 12.- Mahalaua Sfântul Gheorghe Nou - 93 de familii - hramul bisericii Sfântul Gheorghe - numită în 1835 Mahalaua Sfântul Gheorghe Nou.
  • 13.- Mahalaua petre Boji - 67 de familii - hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului - numită în 1835 Mahalaua Petru Boji.
  • 14.- Mahalaua Postelnicul Fir - 93 de familii - hramul bisericii Sfinţii Trei Ierarhi - numită în 1835 Mahalaua Fir.
  • 15.- Mahalaua Târgul de afară ot Hagiu - 101 de familii - hramul bisericii Toţi Sfinţii - numită în 1835 Mahalaua Târgu de afară.
  • 16.- Mahalaua Sfântul Spiridon - 44 de familii - hramul bisericii Sfântul Spiridon - numită în 1835 Mahalaua Valea Vlăicii
  • 17.- Mahalaua ot Haşu - 88 de familii - hramul bisericii Sfinţii Ioachim şi Ana - numită în 1835 Mahalaua Haşu
  • 18.- Mahalaua Episcopia - 18 familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae - numită în 1835 Mahalaua Piscupia
  • 19.- Mahalaua Sfântul Gheoghe Vechi - 187 de familii - hramul bisericii Sfântul Gheorghe - numită în 1835 Mahalaua Sfântul Gheoghe Vechi
  • 20.- Mahalaua Craioviţa - 80 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae - numită în 1835 Mahalaua Craioviţa
  • 21.- Mahalaua Podbaniţa - 17 familii - hramul bisericii Adormirea maicii domnului - numită în 1835 Mahalaua Podbaniţa
  • 22.- Mahalaua Belivacă - 30 de familii - hramul bisericii Sfântul Nicolae - numită în 1835 Mahalaua Belivacă
  • 23.- Mahalaua Sevastian - 18 familii - hramul bisericii Sfântul Ioan Botezătorul - numită în 1835 Mahalaua Sevastian
  • 24.- Mahalaua Obeteanu - 46 de familii - hramul bisericii Sfinţii Impăraţi - numită în 1835 Mahalaua Obedeanu
  • 25.- Mahalaua Sfânta Troiţă - 65 de familii - hramul bisericii Sfânta Troiţă - numită în 1835 Mahalaua Troiţii
  • 26.- Mahalaua ot Dud - 40 de familii - hramul bisericii Adormirea Maicii Domnului - numită în 1835 Mahalaua Dud
In comparaţie cu catagrafia din 1835, în 1838 nu mai apare Mahalaua Haralambie, despre care nici anterior nu se consemnase pe ce moşie se afla şi nici numărul de familii din parohie.


Cutremure consemnate documentar

Cutremurele resimţite de populaţia Craiovei în ultimele cinci secole au fost mult mai puţine decât cele produse în mod real. Unele cutremure, cu intensitate mai mică, chiar dacă au fost resimţite uşor, nu au fost consemnate în mărturii scrise şi au fost uitate repede. Foarte multe cuptemure sub 7 Mw sunt deterninate şi datate în prezent, dar nu au avut efecte nefaste. Au rămas reprezentative cele consemnate în următoarea listă : - 10 octombrie 1446 Cutremur Magnitudine 7,3 Mw – determinare ulterioară. - 29 august 1471 Este primul mare cutremur vrâncean datat cu mare grad de precizie şi care a afectat toată locuirea românească. Cele anteriore au datări mai puţin precise. Din toate cronicile reiese ca acesta a fost, de departe, cel mai violent cutremur din secolul al XV-lea, seism care a avut loc in vremea domniei lui Stefan cel Mare. Cronicarii români si straini sunt unanimi referindu-se la „marele cutremur din toata Tara Moldovei, Valahia si Ardeal”. Cronicarii notau: „In acelaşi an (6979-1471), luna august, ziua 29, atunci a fost cutremur cumplit...si chiar in toata lumea, pe vremea cand şedea domnul la pranz”- la ora 11 ziua. A fost cutremurul cel mai puternic din sec.al 15-lea, cu o Magnitudine de peste 7 Mw. A provocat mai distrugeri în toate cele trei provincii istorice româneşti. Cutremur menţionat de cronicarul Miron Costin. - 24 noiembrie 1516 Cutremur Magnitudine 7,2 Mw – determinare ulterioară - 8 noiembrie 1620 între orele 13-14. Magnitudine între 7-8 Mw - 8 august 1681 Cutremur mare pe timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Magnitudine 7-8 Mw. - 31 mai spre 1 iunie 1701 (calendar vechi) 11 iunie spre 12 iunie (calendar vechi) între orele 12 şi 2 din noapte, cutremur cu trei şocuri succesive, resimţit mai puternic în Transilvania şi spre Podolia, dar cu multă teamă în restul ţinuturilor române, inclusiv la Craiova. Magnitudine 7 Mw. Resimţit pe arie foarte întinsă. Bariera munţilor nu a apărat transilvania. - 31 mai 1738 (calendar vechi) 11 iunie (calendar nou) în jurul orei 11 (în exprimarea vremii „la 5 ceasuri din zi” „pe când dormea vodă Constantin”- adică Constantin Mavrocordat) cutremur devastator. S-a făcut simţit 15 minute (?!) şi a ţinut mai multe zile în şir dar zguduirile nu au fost la fel de puternice (replici). "din cutremur clopotele singure se trageau si omul abia putea sta in picioare" Se aminteşte că s-a resimţit cu efecte grele până la Niş unde era cantonată armata otomană, s-au prăbuşit parţial fortăreţele turceşti de pe Dunăre, la Nicopolis s-au prăbuşit patru moschei. In ţară s-au multe crăpături de pământ şi au răbufnit gaze rău mirositoare. La Bucuresti "palatul domnului (Curtea Veche) s-a crapat in mai multe locuri. A fost cel mai înspăimântător cutremur al sec.al 18-lea. Magnitudine 7,5 Mw. Resimţit înspăimântător pe arie foarte întinsă. Bariera munţilor nu a apărat Transilvania. - 26 martie 1790 (calendar vechi) 6 aprilie (calendar nou) în jurul orei 21 (în exprimarea vremii „la două ceasuri din noapte”), cutremur care a adus multe pagube oraşului, biserici şi case căzute. Cutrenurul a avut mare întindere în toate cele trei principate româneşti, atingând şi Banatul, Ucraina până la Kiev, Crimeea până la Kerson, Podolia şi Constantinopolul. Era ziua de marţi „din săptămâna luminată”. Magnitudine în jur de 7 Mw. Durată mare, de circa 5 minute. S-a resimţit pe arie foarte întinsă - 14 octombrie 1802 (calendar vechi), sau 26 octombrie 1802 (calendar nou) după aprecierile seismologilor de astăzi (INFP). S-a produs la ora 7 dimineaţa, după o mărturie a vremii, dar astăzi este dată ora de 10,55. Magnitudine 7,9 Mw. In Bucureşti a durat două minute şi jumătate. - 05 martie 1812 (calendar vechi) ora 12,30 Cutremur apreciat de INFP vând o Magnitudine 6,5 Mw - 13 decembrie 1827, cutremur într-o zi de marţi la ora 4 dimineaţa. Nu este consemnat de lista INFP (Institutul National de Fizica Pamântului) - 14 noiembrie 1829, cutremur într-o zi de joi dimineaţa la ora 11, consemnat astăzi pentru data de 26 noiembrie 1829, ora 01,40 (calendarul nou). Magnitudine 7,3 Mw - 11 ianuarie 1838 (Ghenar) la ora 4 dimineaţa, cu mari prăbuşiri de case şi biserici şi cu mulţi morţi. Consemnat astăzi de INFP pentru data de 23 ianuarie 1838 (calendar nou) ora 18,45. Magnitudine 7,5 Mw. Cu şapte ani înainte, în 1831, cârmuirea Craiovei decisese să nu mai permită construirea în oraş decât a caselor din zidărie, ca măsură specială împotriva deselor incendii. La cutremur tocmai casele cele de zidărie au avut mai mult de suferit. In anul 1837 tocmai se terminase ridicarea turnului „Şcolii Centrale” cu mare satisfacţie pentru oraş. Turnul a fost distrus de cutremur, trebuind să fie recunstruit în anii următori. - 29 ianuarie 1838 (Ghenar), aceeaşi lună, la ora 12 ziua (cca 11 februarie 1838 calendar nou). A fost vorba propbabil de o replică puternică. Acel cutremur nu este consemnat astăzi în evidenţa INFP (Institut Naţional de Fizica Pământului) - 31 august 1894 Cutremur puternic pentru sud-estul ţării şi fără urmări majore la Craiova. Magnitudine 7,1 Mw - 06 octombrie 1908 ora 21,40 Cutremur consemnat numai de INFP. Magnitudine 7,1 Mw. Cutremur de mare intensitate difuzat din nord-est spre sud-vest, pe o mare suprafata de teren, de la Tr. Severin pana-n Dorohoi. Un ziar a relatat: "Cetatenii fugeau de prin case dezbracati, inchinandu-se. Femeile fugeau prin curti si pe strazi cu copiii in brate, tipand. Ceasornicele s-au oprit. Clopotele de la biserici sunau, sunau si au produs o panica si mai mare". Cutremurul a avut 3 momente explozive la interval de 3 minute. Ultima faza a produs "zguduituri înfricosatoare" si "formidabile bubuituri subterane". S-au daramat mai ales locuinţele vechi. - 10 noiembrie 1940 ora 01,39,07. Cutremur consemnat de INFP şi rămas în amintirea ultimei generaţii, cu prăbuşiri de blocuri în Bucureşti şi cu circa 500 de victime şi 300 de răniţi. Magnitudine 7,7 Mw. In anii anteriori mai fuseseră cutremure moderate în 1929, 1934, 1938, 1939 şi unul mai bine resinţit cu aproape trei săptămâni înainte, la 22 octombrie 1940, ora 8,37, cu magnitudine de 6,2-6,4 pe scara Richter. - 04 martie 1977 ora 21,21,57 Cutremur puternic resimţit în sudul ţării consemnat de INFP şi rămas în amintirea generaţiei recente ca devastator. S-au raportat 1570 de morţi şi 11.300 de răniţi, şi pagube de 2 miliarde de dolari SUA. Magnitudine 7,4 Mw - 31 august 1986 ora 00,28,37 Cutremur resimţit de populaţie dar fără pagube de vieţi omeneşti şi nici materiale importante. Magnitudine 7,1 Mw - 30.mai 1990 ora 10,40,06 Cutremur consemnat de INFP şi resimţit puternic de populaţie. Fără pagube de vieţi omeneşti sau materiale. Magnitudine 6,9 Mw - 31 mai 1990 ora 00,17,48, la numai cca 14 ore de cel anterior, probabil o replică puternică. Cutremur consemnat de INFP Magnitudine 6,4 Mw - 27 octombrie 2004 ora 20,34,36 Cutremur consemnat de INFP. S-a resimţit mai mult la Bucureşti şi la etajele înalte şi de către oamenii mai sensibili aflaţi în repaus. Magnitudine 6 Mw.

1842-1848 Iancu Bibescu

Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Bibescu (1842-1848) şi Barbu Ştirbei (1849-1856). Cel mai destoinic, avea să se dovedească însă, cel de-al treilea frate, Iancu Bibescu. Craiova a făcut paşi mari sub ocîrmuirea lui Iancu Bibescu (1842-1848). În doar 6 ani, are loc o sistematizare a oraşului, se aliniază străzi, se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveţia , Franţa sau Belgia; se fac trotuare pavate, iar pe marginea acestora se plantează pomi. În 1847 se construieşte foişorul de foc şi modernizează parcul "Mihai Bravu", rămase şi azi. Se înfiinţează serviciul pompierilor. Apar şcoli de artă, se dezvoltă o adevărată tradiţie în şcoala de pictură craioveană. Se iau măsuri pentru repararea canalelor şi izvoarelor, se construiesc poduri de piatră peste Jiu şi o şosea prin Valea Vlăicii. În centrul economic, cele două pieţe centrale erau grupate în jurul a două intersecţii importante ce împărţeau centrul Craiovei: "Răscruciul Mare" şi "Răscruciul Mic". De la "Răscruciul Mic" spre vest, pînă la intersecţia cu străzile Lipscani (unde se vindeau mărfurile de lux) şi "Madona Dudu", erau bogasierii şi cojocarii. Între cele două răscruciuri se întindeau străzile pline de prăvalii de tot felul: boiangerii, cizmării, cîrciumi, hanuri (cel mai mare era hanul Poroineanu, lîngă "Fîntîna cu Ţeapă"). Principalele mahalale erau: Brazda lui Novac, Episcopiei, Craioviţa, Belivacă, Bogdan, Chiţărănoia, Dorobănţia, Brînduşa, Mîntuleasa, Popa Hristea, Postelnicu Fir şi Obedeanu. La nord de "Calea Bucureştiului" se afla "Tîrgul din afară". "Târgul dinlăuntru" (Mofleni) a rămas neschimbat, ca şi "Piaţa Veche" din centrul oraşului. Oraşul se menţine ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria şi Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu şi cervis. În 1846 la Craiova s-a înfiinţat prima societate românească pe acţiuni, era destinată transportului cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila. La delimitarea hotarului Craiovei, s-au stabilit 8 bariere de intrare în Craiova: Bariera Bucureştiului, a Caracalului, a Calafatului, a Bucovăţului, a Brestei, a Severinului, a Amaradiei şi Bariera Vâlcii.

„Manifestanţi pentru Constituţia de la 1848“ -acuarela a pictorului craiovean Costache Petrescu


1848 Prima capitală a paşoptiştilor

În 1848, Craiova avea 20 000 de locuitori. Prezenţa Craiovei în vîrful de lance al revoluţiei paşoptiste s-a datorat existenţei a două grupări foarte puternice în Craiova:
  • Clubul revoluţionar craiovean înfinţat iniţial în casa lui Marin Petrescu cu 60 de membri fondatori, printre cei mai cunoscuţi membri numărîndu-se : Gheorghe MagheruIoan MaiorescuCostache RomanescuŞtefan GolescuNicolae PleşoianuIancu ObedeanuGrigore MarghilomanConstantin LeccaTheodor AmanConstantin OtetelişanuPetrache CernătescuIancu CoandăEufrosin PotecaIoan MihailNică LocusteanuGheorghe ChiţuGheorghe RadoviciGrigore BengescuFlorian AaronIon StrîmbeanuCostache Petrescu şiMarin Petrescu. Revoluţionarii craioveni au primit sprijinul preotului Radu Şapcă din Celei, Corabia şi ale lui Nicolae Bălcescu şi Ion Heliade Rădulescu care îşi aveau originile în Oltenia.
  • Contrarevoluţionarii constituiau un grup redutabil avînd în frunte oameni puternici şi respectaţi ca : Iancu BibescuDimitrie FilişanuIon VlădoianuBarbu ŞtirbeiMihai CoţofeanuIlie RoşianuIon SocoteanuManole JianuIon Bălăceanu sau Vasile Căpăţînă.
  • La 18 aprilie 1848, Axente Sever îi descria lui Simion Bărnuţiu starea de spirit din Craiova: oltenii, aici e puterea românilor, umblă cu căciula într-o ureche (ca semn de recunoaştere între suporterii revoluţiei) zicînd că o sa le arate lor (boierilor), peste o lună..
  • 7 iunie 1848. Astfel, Craiova va deveni focarul revoluţiei paşoptiste. Gheorghe MagheruNicolae Bălcescu şi Costache Romanescualcătuiesc, în ilegalitate, la Craiova, primul guvern provizoriu revoluţionar.
  • 9 iunie 1848. Reacţiunea craioveană era puternică şi de teama unor conflicte armate se hotărăşte citirea proclamaţiei revoluţionare la Islaz(9 iunie 1848), un mic port la Dunăre din Romanaţi pentru că doi dintre cei mai importanţi membri ai clubului revoluţionar craiovean conduceau destinele în Romanaţi. Este vorba de Ioan Maiorescu (fusese numit prefectul judeţului) şi capitanul Nicolae Pleşoianu ai cărui dorobanţi primiseră ordin să se deplasase dinCraiova la Islaz. Bibescu ordonase paza tuturor porturilor pentru a aresta, imediat după debarcare, agitatori revoluţionari veniţi de la Paris. Sub oblăduirea lui Ioan Maiorescu şi Nicolae Pleşoianu va fi organizată de către Popa Şapcă, o mare adunare populară la Islaz. Concomitent, la Bucureşti are loc un atentat asupra lui Bibescu. Guvernul provizoriu format la Islaz îi cuprindea pe ofiţerii: Gheorghe Magheru şi Nicolae Pleşoianu, pe preotul Radu Şapcă pe membrii clubului craiovean: Ştefan GolescuIoan Maiorescu şi ca secretar al guvernului provizoriu, pe Costache Romanescu. Acestora li s-au alăturat Ion Heliade Rădulescu şi Christian Tell. În conţinutul proclamaţiei, era stipulat un punct prin care se cera înfinţarea de universităţi la Craiova şi Bucureşti.
  • 11 iunie 1848. Ştiind că a pierdut sprijinul armatei, Bibescu semnează, la Bucureşti proclamaţia de la Islaz şi demisionează. Dar guvernul provizoriu revoluţionar se deplasează întîi la Craiova pentru a înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu.
  • 13 iunie 1848. Craiova a fost ales ca loc de întrunire a guvernului provizoriu şi prima capitală a revoluţionarilor paşoptişti, înainte ca aceştia să ajungă la Bucureşti. Trecerea Craiovei de partea revoluţiei nu s-a produs însă fără ciocniri. Iancu Bibescu, care se bucura de respectul populaţiei Craiovei, a încercat o opoziţie armată beneficiind de dorobanţii colonelului Ion Vlădoianu. Entuziasmul craiovenilor la vestea apropierii guvernului revoluţionar de Craiova l-a făcut să-şi schimbe planurile, nedorind însîngerarea străzilor Craiovei şi dezamagit de reacţia craiovenilor, părăseşte oraşul şi se refugiază la Orşova de unde urmareşte evenimentele. Guvernul provizoriu intră în oraş aclamat de craioveni care se postaseră de-a lungul străzilor, pe tot drumul către şcoala centrală unde Ioan Maiorescu, suit într-un copac, a citit declaraţia de la Islaz în faţa unei mulţimi în delir. Clipa de fericire a fost scurtă, a doua zi, în zorii zilei, cînd străzile oraşului erau amorţite iar craiovenii visau la idealurile revoluţiei, reacţiunea craioveană încearcă contralovitura. Ion Heliade Rădulescu face greşeala de a primi delegaţia acestora, soldaţii lui Vlădoianui se strecoară, deghizaţi, pe străzile aproape pustii la acea oră, împresoară sediul guvernului revoluţionar şi arestează o parte a membrilor guvernului. Dar Gheorghe Magheru, alături de Grigore BengescuIancu ObedeanuNică Locusteanu şi Ioan Maiorescu adună în grabă dorobanţii, mobilizează locuitorii Craiovei şi înconjoară, la rîndul lor, partizanii contrarevoluţiei, despresurînd sediul guvernului provizoriu. Ei străbat călare, mai multe străzi, prin faţa puştilor reacţionarilor, strigînd-le că nu s-au sculat să puie foc şi sabie în ţară, atmosfera se detensionează, pentru moment. Se ajunge la un compromis prin rămînera lui Dimitrie Filişanu în postul de prefect al judeţului, acesta fiind un membru marcant al partidei reacţionare.
  • 14 iunie 1848 Guvernul adoptă ca steag naţional, tricolorul revoluţionarilor. S-au păstrat multe detalii ale acelui moment. Primul steag tricolor al paşoptiştilor, cel purtat la Islaz de Popa Şapcă şi după care au fost întocmite toate celelalte steaguri paşoptiste, a fost cusut doar de mîinile domniţei Maria Alexandrina, copila lui Gheorghe Magheru, în amintirea steagului purtat de Tudor Vladimirescu şi pentru ca primul steag al revoluţiei să poarte simbolul neprihănirii.
  • 15 iunie 1848, guvernul provizoriu se afla încă la Craiova. Însoţit de o oaste alcătuită din dorobanţii aflaţi sub comanda lui Nicolae Pleşoianu, cărora li se alătură numeroşi ţărani, guvernul provizoriu revoluţionar pleacă spre Bucureşti. La Craiova se organizează o gardă naţională a cetăţenilor Craiovei sub comanda profesorului Gheorghe Chiţu.
  • 18 iulie 1848 Gheorghe Magheru se întoarce la Craiova, fiind investit de guvern să organizeze în Oltenia baza armată a revoluţiei. Profitînd de întoarcea sa, 36 de revoluţionari semnează o scrisoare de protest prin care se cerea îndepărtarea lui Filişanu din postul de prefect. Printre semnatari, Ioan MihailIancu CoandăEufrosin Poteca şi alţii. Magheru îl numeşte ca prefect al judeţului pe fruntaşul revoluţionar craiovean, Florian Aaron.
  • 24 august 1848 apare la Craiova, cel mai important organ de presă al revoluţiei paşoptiste, ziarul "Naţionalul" sub redacţia lui Ion Strîmbeanu şi Petrache Cernătescu.
  • 8 septembrie 1848 are loc o mare întrunire populară, Ioan MaiorescuEufrosin PotecaCostache Romanescu şi Theodor Aman citesc declaraţii către popor în faţa a peste 10 000 de ţărani veniţi din toate satele Olteniei.
  • 10 septembrie 1848 Arderea "Regulamentului Organic" în faţa mulţimilor adunate în "Tîrgul de afară".
  • 13 septembrie 1848 Populaţia Craiovei s-a ridicat pentru a-şi declara sprijinul faţă de revoluţia lovită de armatele străine la Bucureşti.
  • 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10 000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, inarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora.


decembrie 1848 - iunie 1849. Conducerea reacţionară sub oblăduire turcească

Opoziţia armată a craiovenilor în faţa turcilor şi declaraţiile ameninţătoare ale învinşilor, i-au făcut extrem de precauţi pe turci. Astfel, în ciuda insistenţelor membrilor conducerii reacţionare, turcii evită să-i aresteze pe liderii paşoptişti, pentru a nu tensiona şi mai mult atmosfera. În aceste condiţii, generalul Gheorghe Magheru şi colonelul Nicolae Pleşoianu pleacă în exil laVidin , apoi la Paris . Turcii au fost chiar acuzaţi că i-ar fi ajutat, pe timpul şederii lor la Vidin, în scopuri politice. Turcii se trezesc, la mijloc, sub tirul acuzelor a celor două tabere care protestau împotriva lor, populaţia şi revoluţionarii cereau plecarea lor, ca armată de ocupaţie, iar reacţionarii îi acuzau ca protejează pe ascuns pe revoluţionari. Turcii se retrag.


iunie 1849 - octombrie 1854. Conducerea reacţionară, Barbu Ştirbei

În această perioadă, la conducerea ţării va fi craioveanul Barbu Ştirbei. Fără armate străine în oraş, are loc o relativă detensionare a relaţiilor. Reacţionarii instituie regula trimiterii în exil, toţi cei care nu erau de acord cu politica lor, erau liberi să plece, în caz contrar, erau obligaţi să plece. Închisoarea rămîne doar alternativa refuzului de a pleca în exil. În ianuarie 1854este arestat Costache Săvoiu care aducea vesti în oraş de la generalul Magheru. Sînt arestaţi şi trimişi în exil, directorul teatrului naţional (înfiinţat pe 28 iunie 1850 ) din Craiova, Teodor Teodorini şi actorii Ion Vlădicescu şi Pavel Stoenescu. Soartă împărtăşită şi de magistratul Costache Romanescu. Erau căutaţi "agitatorii" Constantin CreţeanuEugeniu Carada şi colonelul Filipescu pentru a fi trimişi în exil.
În octombrie 1854, Barbu Ştirbei refuză să mai domnească la aflarea veştii că va fi obligat să conducă sub dominaţie ţaristă şi pleacă, la rîndul său, în exil. Va sta la Viena de unde este rechemat după un an, în octombrie 1855. În anul de ocupaţie ţaristă, ruşii nu şi-au prea făcut simţită prezenţa în oraş, care s-a guvernat tot după dorinţa partidei Bibeştilor.


martie 1854 Introducerea iluminatului public cu lămpi cu ulei de rapiţă

În plan edilitar, această perioadă a fost destul de înfloritoare. În martie 1854 se introduce iluminatului public cu lămpi cu ulei de rapiţă. Se construieşte mult, noile clădiri sunt construite în diferite stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, romanesc, de către arhitecţi francezi, italieni, nemţi sau români. În plastica arhitecturală domină formele caracteristice eclectismului european, în special academismul francez.


februarie-martie 1855 Alungarea austriecilor

În perioada: octombrie 1854 - 25 iunie 1856 la conducerea ţării a revenit Barbu Ştirbei dar sub protecţie austriacă. În Craiova se instalează o garnizoană austriacă neţinîndu-se seama de resentimentele populaţiei faţă de turci şi austrieci. Prezenţa austriecilor în Craiova a inflamat imediat spiritele. În lunile februarie - martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român şi ocupanţii săi din anii 1854 -1856. Se pare că evenimentele au degenerat în urma uciderii unui meşteşugar craiovean de către un soldat austriac. A doua zi, 500 de oameni demonstrează pe strazile Craiovei. Intervenţia brutală a garnizoanei austriece se soldează cu ciocniri de stradă în care îşi pierd viaţa 5 sau 6 manifestanţi. În ziua următoare, numărul manifestanţilor creşte la cîteva mii, sînt prinşi şi spînzuraţi de către demonstranţi, în jur de 20 de soldaţi austrieci, care au acuzat revenirea, pe ascuns, în Craiova a colonelului Nicolae Pleşoianu care ar fi incitat spiritele. Partea română a negat vehement evenimentele dar austriecii au continuat acuzele spunînd că au martori care pot depune mărturie că la execuţia soldaţilor austrieci ar fi participat soldaţi români care au executat direct ordinele lui Pleşoianu. Austriecii pleacă, antrenînd odată cu plecarea lor şi demisia lui Barbu Ştirbei. Românii i-au acuzat pe austrieci ca au înscenat totul, ei dorind să creeze în Oltenia o partidă separatistă. Evenimentele au rămas neclare.
În Craiova se afirmă două partide:
Partida Independentistă: care milita pentru o Ţară Românească independentă, condusă de un reprezentant al familiei Bibescu şi care se opunea unei reorganizări radicale a administraţiei interne. În fruntea partidei se aflau Iancu BibescuGheorghe BibescuBarbu ŞtirbeiIon SocoteanuDumitru NenciuNicolae Mihail şi Dimitrie Filişanu.
Partida Naţională: care milita pentru unirea cu Moldova şi pentru ideile paşoptiste în rîndurile căreia se aflau: Gheorghe MagheruNicolae PleşoianuGheorghe ChiţuPetrache CernătescuGrigore LăceanuTheodor Aman şi Popa Şapcă.


1857 Constituirea comitetului unionist. Partida naţională, Adunările ad-hoc

În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chiţu.
Reîntoarecera lui Nicolae Pleşoianu în mai 1857, după un exil de 9 ani, a constituit o adevărată sărbătoare pe străzile oraşului. Era considerat un erou, mai ales după implicarea sa în incidentele cu austriecii. Manifestaţia de simpatie care i s-a făcut s-a transformat în ample proteste de stradă împotriva autorităţilor. În ciuda uneltirilor lui Nenciu, I.Socoteanu şi N.Mihail, a arestărilor făcute de prefectul Filişanu, adunările ad-hoc au stabilit următoarele rezultate:
În urma victoriei partidei naţionale în adunările ad-hoc, balanţa a înclinat către unionisţi.


Unirea Principatelor


„Hora Unirii la Craiova“
Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societăţii se adunasera la flacăra torţelor şi ovaţionau . Participînd la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou: Hora Unirii la Craiova.
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Ţării Româneşti,Bucureştiul.
În Craiova existau 4633 clădiri, dintre care 3220 case, 26 biserici, 11 şcoli, 60 fabrici-ateliere. Existau şi aproximativ 90 de stabilimente cu caracter industrial, dintre care: 12 mori, 3 fabrici de bere, 2 fabrici de gaz şi ulei, 4 tăbăcării, 2 tipografii.
•În anul 1858 se introdusese iluminatul public cu lămpi cu petrol care le înlocuiau pe cele cu ulei de rapiţă prezente din 1854.


1860 Răscoala breslaşilor şi calicilor

După dezamăgirea intelectualilor craioveni, care vedeau nerespectată promisiunea înfiinţării unuei universităţi la Craiova, cum fusese prevăzut la Islaz, (aceasta va fi înfinţată la Iaşi), a venit rîndul breslelor să fie nemulţumite. Noua lege a patentelor din 1860 sporea numărul meseriaşilor care trebuiau să plătească darea. Clasificările abuzive făcute de administraţia locală loveau în păturile micilor negustori şi meseriaşi. Apar proteste şi manifestaţii ale păturilor mijlocii şi sărace. Prefectul Gheorghe Marghiloman arestează liderii breslaşilor sperînd încetarea protestelor. Efectul a fost însă contrariu. A doua zi, 7 noiembrie, breslaşii vin, în număr mare, la prefectură, cerînd eliberarea liderilor lor. Sînt întîmpinaţi de armată cu focuri de arme, căzînd primele victime. Neînarmate, masele au aruncat cu căramizi în geamurile prefecturii, poliţiei şi tribunalului comercial şi au bătut deputaţii mahalalelor care se arătaseră solidari cu prefectura. A doua zi, breslaşii şi calicii s-au strîns, din nou, în faţa prefecturii, unde au depus şi morţii pe care administraţia îi îngropase, în grabă, în cursul nopţii la marginea oraşului. Au apărut armele în mîinile răsculaţilor dar prefectul primise între timp ajutoare, fuseseră scoase chiar şi 5 tunuri. Răsculaţii atacă prefectura pentru a-şi recupera arestaţii, dar sînt respinşi şi contraatacaţi de soldaţi. Cifra oficială a morţilor s-a ridicat la 13, iar a răniţilor la 40, dar se pare că numărul victimelor ar fi fost cu mult mai mare, autorităţile ascunzînd adevărul. În presa craioveană a vremii, s-a scris că numărul morţilor ar fi fost de aproape 200 de partea manifestanţilor şi de cel puţin 30 în rîndul soldaţilor. Guvernul îl trimite la Craiova pe generalulGheorghe Magheru care se ocupa acum de reorganizarea armatei naţionale. Generalul se bucura încă de stima craiovenilor şi discursurile sale aplanează conflictul care ajunsese în pragul unui adevărat război civil în oraş. Administraţia va instaura totuşi, timp de 4 luni, starea de asediu în oraş.


Domnia lui Cuza

După aceste evenimente, Craiova s-a bucurat de atenţia specială a guvernului, fiind considerat oraşul cel mai favorizat de guvern. Guvernul a dispus revizuirea listelor patentelor. Fiind un mare oraş de cîmpie, craiovenii au beneficiat cel mai mult de efectele legii agrare. La două zile după decretarea legii rurale (14/26 august 1864) , Mihail Kogălniceanu vizitează Craiova pentru a verifica aplicarea legii. Guvernul a alocat Craiovei o sumă mai mare decăt a oricărui alt oraş, inclusiv Bucureştiul, investindu-se în învăţămînt, reţeaua stradală, încurajarea industriei, diverse proeicte edilitare, construcţia liniilor telegrafice Craiova - Bucureşti (1859) şi Craiova - Drobeta Turnu-Severin (1860) şi în proiectul căii ferate Craiova - Bucureşti , terminata însă abia în 1875. Astfel, domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care începuse atît de tragic la Craiova, a fost regretată de craioveni. Lovitura de stat de la 2 mai 1864 care instaura dictatura lui A.I. Cuza şi deschidea drumul reformei agrare şi electorale, a fost aprobată cu entuziasm de masele populare craiovene prin plebiscit. Îmediat după lovitura de palat de la 11 februarie 1866 cînd domnitorul a fost silit să abdice, craiovenii au manifestat în favoarea lui Cuza şi împotriva "monstruoasei coaliţii" , regele Carol I, va fi primit cu multă ostilitate de craioveni. La trecerea lui Carol I prin Craiova, venind de la Turnu Severin, pe unde intrase în ţară, pentru a fi înscăunat la Bucureşti, craiovenii au aruncat cu pietre şi legume stricate, huiduind venirea noului domnitor. Aveau să regrete mai tîrziu, Carol I implicîndu-se personal în cîteva rînduri, ajutînd dezvoltarea oraşului şi comunitatea craiovenilor. Detronarea lui Cuza şi venirea lui Carol avea însă şi cîţiva partizani de marcă în Craiova: prinţul Barbu Ştirbei şi Eugeniu Carada.


1877-1878 Armata I în războiul de independenţă, generalul Cerchez

Craiova, sediul Armatei I române, se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman, teatrul principal de desfăşurare al ostilităţilor (Pleven, Grivina, Oreahovo, Vidin) era plasat în vecinătatea Olteniei, pe malul drept al Dunării.
Prefectul judeţului era Ion Titulescu, tatăl viitorului diplomat, iar comandantul corpului I armate era generalul George Lupu. Armata I avea un efectiv de 20 000 de oameni, fiind considerat cel mai puternic corp al armatei române. Purtase deja lupte cu turcii în duelurile de artilerie: Calafat-Vidin şi Bechet-Rahova (Oreahovo) precum şi în raidurile reciproce pe cele două maluri.
La Craiova au fost construite pontoanele pentru podurile de peste Dunăre de către elevii şcolilor de meserii (prima şcoală de arte şi meserii, înfiinţată în 1870 sub oblăduirea lui Gheorghe Chiţu avea să-l aibă printre elevi şi pe sculptorul Constantin Brâncuşi ).
Ca sediu al operaţiunilor militare, din Craiova au plecat mii de convoaie de atelaje către BechetCalafatCorabia şi Turnu Severin.
Marele Stat Major şi regele Carol I au decis ca trupele Armatei I să rămînă în rezervă, păzind frontiera de la Turnu Severin pînă la Turnu Măgurele (dacă otomanii ar fi învins trupele ruso-române, se risca un război în ţară) precum şi cartierul general al lui Carol I instalat la Poiana Mare, lângă Calafat. Doar câteva detaşamente ale Armatei I, majoritatea de cavalerie, au trecut Dunărea la Corabia.
Trupele române vor reuşi doar cucerirea temporară a redutei Griviţa I, în rest, eşecuri însoţite de pierderi mari în faţa Griviţei I şi II, a Rahovei şi Opanezului unde lipsa colaborării între unităţi şi erori de cartografiere (redute şi văi necartografiate) au costat scump, în special regimentul 8 linie de Prahova şi regimentul 13 dorobanţi de Iaşi , care au suferit pierderi grele ce au ajuns şi pînă la jumătate din efectiv, în cazul dorobanţilor moldoveni. Înfrîngerea românilor în faţa Rahovei şi cercetarile privind neparticiparea Armatei I la atac, au dus la descoperirea unor conflicte între generalii armatei române. Printre cei 4 generali destituiţi s-a numărat şi George Lupu, comanadantul Armatei I Romane, în locul său fiind numit colonelul Mihail Cristodulo Cerchez.
Armata I trece Dunărea. Atacul fiilor Olteniei a fost atît de violent încît s-a reuşit ca în doar două zile (6-8 iulie) să fie cucerite Rahova şi Griviţa II, apoi va cădea şi Opanezul bulversînd astfel, întregul sistem de apărare otoman. De remarcat că Armata I a folosit tactici mult mai potrivite ţăranului român, atacurile se purtau "în iureş" şi nu în "pas alergător în formaţie strînsă", soldaţii nu se opresc să tragă şi nu luptă "la baionetă". Singura salvă era trasă, de foarte aproape, la intrarea în redută, apoi se foloseşte arma ca pe o bîtă, lovind cu patul puştii, iar baioneta e folosită ca jungher şi nu montată la armă. Pierderile de efectiv au fost mult reduse, iar în lupta corp la corp, turcii vor avea pierderi atît de mari încît Osman Paşa nota resemnat: “romanii ne copleşesc”. Atacurile începeau seara iar coloanele de atac erau urmate de baterii mobile care erau instalate imediat în redute de unde se începea bombardarea redutei alăturate. Tacticile de luptă folosite de Armata I vor fi preluate de întreaga armată română. Ultima redută din faţa Plevnei pe care cei din Armata I au botezat-o, "reduta Craiova", va fi cucerită pe 28 iunie. Turcii vor încerca ieşirea din încercuire dar trupele generalului Cerchez le taie calea, reuşind, din nou, să producă pierderi grele turcilor prin marea baterie Craiova, baterie alcătuită din mai multe baterii ce dispuneau de numeroşi cai pentru deplasarea cît mai rapidă. Bateria rupe două poduri, armata otomană şi civilii care o insoţiseră intră în panică. Osman Paşa capitulează, predîndu-i sabia generalului Cerchez. La 12 ianuarie 1878, o ultima bătălie importantă la care cea mai mare parte dintre detaşamente au aparţinut Armatei I a fost la Smîrdan, un sat din apropierea Vidinului. Luptele s-au dat pe uliţele satului şi pentru fiecare casă, sub ochii calafetenilor care strigau de pe malul românesc privind lupta. Caporalul Ilie Preda din Işalniţa ajunge eroul zilei, capturînd trei ofiţeri turci de rang înalt.
Tensiunile au rabufnit la semnarea armistiţiului, ofiţerii Armatei I considerînd că meritele Armatei I nu au fost explicit reflectate în presa română şi la nivelul statului major al armatei sau la nivelul guvernului, arătînd că onorurile au fost acordate global, la nivelul întregii armate române, fără a se preciza meritele deosebite ale Armatei I.
În semn de protest, Armata I a refuzat să defileze pe sub Arcul de Triumf la Bucureşti. Defilarea Armatei I a avut loc în Craiova într-o atmosferă lipsită de festivismul de la Bucureşti, dar mult mai războinică, soldaţii băteau aerul cu pumnii strigînd: Griviţa, Griviţa , Plevna iar populaţia, înfierbîntată răspundea la fel. Tensiunile au continuat între conducerea Armatei I şi comandamentul armatei, încetînd doar în urma vizitei regelui Carol I la Craiova unde a stat 3 săptămîni şi a înaintat în grad marea majoritate a ofiţerilor corpului I armate. În plus, au fost suplimentate loturile de pămînt acordate ţăranilor care plecaseră la razboi şi s-au înfiinţat "slobozii" (sate de ţărani liberi, care nu plăteau dări).


1880-1906 Craiova Felix


Palatul de justitie

Colegiul Naţional Carol I
Această perioadă avea să fie perioada cea mai înfloritoare de pînă atunci, cucerirea independenţei naţionale, împroprietăririle cu pămînt, construcţia căii ferate Craiova - Bucureşti, dezvoltarea industriei şi vieţii cultural-artistice aveau să transforme oraşul.
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40.000 de locuitori - era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcţii, industria alimentară etc.
În anul 1900, Craiova deţinea 924 de firme cu un caracter industrial (dintre care 20 aparţineau industriei mari). Se afirmă şi comerţul bancar, la începutul secolului al XX-lea existând deja 6 banci şi 2 case de schimb valutar.

Hotelul Minerva
În 1887, la Teatrul Theodorini, se aprind primele becuri electrice. La 26 octombrie 1896 intră în funcţiune uzina electrică a Craiovei (cu echipamente AEG - Allgemeine Elekticitats-Gesellschaft), având o putere instalată de 310 cai-putere şi care alimenta 365 de lămpi de pe 39 de străzi într-o reţea de 30 de kilometri. Craiova a fost primul oraş al României alimentat cu curent electric pe baza de motoare cu combustie internă.
În această perioadă aveau să fie construite Palatele Vorvorenilor şi Jean Mihail. Tot în această perioadă ( 1890 ) este proiectat fostul Palat de Justiţie (astăzi sediul central al Universităţii) de arhitectul Ion Socolescu. Edificiul este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură. Catedrala actuală Sfântul Dumitru a fost ridicată în 1889 pe locul fostei biserici distruse de cutremurul din1840 în vatra veche a oraşului. A fost inaugurat, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy, parcul Romanescu (denumit iniţial Parcul Bibescu) unul dintre cele mai mari parcuri urbane europene. Au fost înfiinţate Grădina Botanică şi parcul pădure Terasa Jiului. S-a reuşit şi refacerea parcului "Mihai Bravu" (lîngă actualul sediu al facultăţii de agronomie). Clădirea Colegiului National Carol I a fost construită între anii 1895-1896 dupa planurile arhitectului Toma Dobrescu. Complexul Minerva a fost construit între anii 1898-1903. Toate fac parte şi azi din patrimoniul cultural al oraşului.

1907 Revolta găzarilor şi precupeţilor

Răscoala din 1907 avea să producă revolte şi în Craiova. În seara zilei de 12 martie - relata ziarul Dimineaţala marginea Craiovei, numeroşi găzari, precupeţi şi alţi mahalagii au hotărît să pornească lupta împotriva bogaţilor din oraş. Revolta găzarilor şi precupeţilor avea să fie reprimată brutal de jandarmi, înregistrîndu-se în acea seară, peste 200 de arestaţi la sediul jandarmeriei Craiova.


1908 Craiova modernă, Pacea de la Craiova şi războiul balcanic

În martie 1908 s-a înfiinţat Muzeul de Artă din Craiova iar pe 21 septembrie 1908 are loc inaugurarea celei mai mari biblioteci a oraşului, "Biblioteca Alexandru şi Aristiţa Aman".
Populaţia creşte, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraş al României după Bucureşti fiind considerat, în urma transformărilor radicale prin care trecuse în perioada 1880-1906, un oraş modern, european .
În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova". În urma tratatului, Cadrilaterul revenea României.
În 1912-1913 a fost realizat fostul Palat Administrativ, astăzi sediul Prefecturii şi Consiliului Judeţean Dolj, operă a arhitectului Petre Antonescu.
Dezvoltarea accelerată a Craiovei părea de neoprit, în 1916 este terminată clădirea fostei Bănci a Comerţului, acum sediul Primăriei Craiovei, clădire patrimoniu, proiectată de arhitectulIon Mincu.
Insă aripa războiului avea să se desfacă iar deasupra prosperului şi modernului oraş. În anii neutralităţii (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al "Armatei I". În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.


1916 Sub ocupaţie germană

Craiova se găsea, în ajunul intrării în "Marele Război", în poziţia unui oraş modern, cu peste 50 000 de locuitori, cu industrie în plină dezvoltare şi o remarcabilă viaţă culturală.
Izbucnirea primului război mondial a fost receptată în mod diferit de populaţia Craiovei, care nu împărtăşea elanul ce caracteriza, în acele zile, societatea românească. Marea majoritate a craiovenilor condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranţa împlinirii idealurilor de unitate naţională. Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane şi austro-ungare - bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă şi având experienţa a doi ani de război. După lupte crâncene, armata română a fost nevoită să se retragă.
Craiova este ocupată de trupele germane şi austro-ungare la 21 noiembrie 1916. În periferia Craiovei are loc celebra "şarjă de la Robăneşti", acţiune eroica a cavaleriei romane, unde escadromul 3 se sacrifica pentru a neutraliza pozitia turnurilor germane care atacau divizia 1/17 infanterie, formată din resturile Diviziilor 1 şi 17, care au avut pierderi grele în bătălia de la Jiu. Doar 18 soldaţi au mai fost recuperaţi atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-şi continue marşul în acel întunecat noiembrie al lui 1916.
Timp de doi ani cât a durat administraţia militară germană, întreaga viaţă economică a Craiovei a fost paralizată. Adminstraţia germană a supus oraşul unui jaf sistematic prin numeroase rechiziţionări, ordine abuzive, ameninţări şi înscenări de procese. Cu toate acestea, cetăţenii craioveni au ajutat peste o sută de deţinuţi să evadeze din arestul central, condamnaţi de tribunalul militar german.


Craiova interbelică, 1940 Conferinta de pace, Cadrilaterul

La sfîrşitul anului 1927 lua fiinţă Muzeul Olteniei prin fuzionarea Muzeului de Ştiinţe naturale şi Muzeului de istorie.
În perioada interbelică, oraşul, situat într-o zonă eminamente agrară, înaintează cu paşi prea mici pe calea industrializării, în raport cu alte zone urbane ale ţării.
Marii moşieri din Oltenia, depozitării unor însemnate capitaluri provenite din despăgubirile de la împroprietărirea ţăranilor, îşi vor investi fondurile în bănci şi instituţii comerciale, în acţiuni neproductive. Numărul celor ce s-au apropiat de industrie a fost extrem de mic. S-a dezvoltat, în epocă, printre reprezentanţii marii moşierimi un curent de sinucidere economică. S-au cheltuit şi pierdut averi imense în numele unui dicton "trăieşte clipa" care însemna sfirşitul clasei marilor moşieri care vedeau în noile curente europene (nazismul şi comunismul) sfîrşitul lumii lor, a privilegiilor lor ancestrale.
Populaţia oraşului creşte la 63 215 locuitori în 1930, foarte puţin faţă de creşterea populaţiei altor oraşe ale ţării care s-au dezvoltat rapid în perioada interbelică, ajungîndu-se ca oraşul să ocupe un neverosimil loc 12 în România, ca populaţie.
Nu întîmplător, guvernul a decis ca procesul comuniştilor din 4 iunie - 2 iulie 1934 să se desfăşoare la Craiova, oraşul cu cel mai redus număr de muncitori în industrie dintre toate oraşele mari.
În Craiova acestei perioade se construieşte complexul (hotel, restaurant) "Palace" precum şi aşa-numita "Casa Albă" (pe una din laturile grădinii centrale - English Park - realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu.
În 1940 Craiova devine locul "conferinţei romano-bulgare", în urma discuţiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei. Oraşul se pregătea de război, Armata I anunţa concentrările.


Al doilea război mondial

Neavînd o industrie puternică sau vitală maşinii de război germane (cazurile Bucureştiului şi Ploieştiului), Craiova nu a devenit ţinta bombardamentelor americane sau germane. Oraşul nu s-a aflat pe axul principal al ofensivei armatei roşii ca în cazul Moldovei şi unei bune părţi a Ardealului şi nu a devenit teatrul confruntărilor între sovietici, germani şi români, iar lipsa unor comunităţi importante maghiare sau evreieşti a făcut ca oraşul să nu cunoască ororile horthyste sau antievreieşi. Nici mişcarea legionară nu a găsit un teren propice în Craiova. Se poate spune că, de această dată, oraşul a reuşit să scape de distrugerile războiului, populaţia aşteptînd zilnic, cu înfrigurare, veştile despre război şi de la cei plecaţi pe front.
Singurul moment în care oraşul a fost pus în pericol a fost pe data de 26 august 1944 cînd soldaţi ai corpului I teritorial au reuşit să oprească şi să dezarmeze, fără luptă, infiltrarea spre oraş a unei coloane germane.
Astfel, unităţile Corpului I teritorial, cu largul sprijin al populaţiei, au lichidat rapid rezistenţa trupelor germane din Oltenia şi au împiedicat realizarea planului de concentrare a trupelor germane în zona Orşova - Turnu Severin. Întreaga Oltenie a fost curăţată de trupele germane cu forţe proprii şi cu pierderi minime.
Cele mai violente momente aveau să se petreacă în Craiova mai tîrziu, în perioada noiembrie 1944 - decembrie 1947 cînd oraşul devine arena confruntărilor dure între forţele comuniste şi cele ale partizanilor guvernelor Sănătescu şi Rădescu, confruntări în care ambele tabere au apelat la asasinate politice, manisfestaţii şi contramanifestaţii, grupuri de bătăuşi, arestări abuzive, intimidări şi tot aresenalul manifestărilor violente.


Craiova, ultimul bastion al "reacţiunii burghezo-moşiereşti"

În vara lui 1944, Craiova era considerată de comunisti un oraş boieresc, ultrareacţionar, majoritatea boierilor din Oltenia aveau case în Craiova, industria era, în general, reprezentată de mici ateliere şi intreprinderi familiare, existînd doar 7 întreprinderi cu peste 100 de angajaţi: Fabrica de postav "Oltenia", Tipografia şi editura "Scrisul Românesc", Fabrica de paste făinoase "Concordia", Fabrica de pâine şi paste făinoase "Barbu Drugă", Fabrica de maşini agricole "Semănătoarea", Uzina Electrică şi Fabrica de pâine "Traiul". La acestea se mai adăugau atelierele CFR, tăbăcaria "Bucovăţ" şi Intreprinderea metalurgică "Brătăşanu" ce aveau între 70 si 100 de angajaţi. Foarte cunoscută era şi tipografia "Ramuri", dispunînd, la rîndul ei, de cîteva zeci de lucrători.
În schimb avea cel mai numeros aparat administrativ din ţară, raportat la numărul de locuitori, cel mai numeros corp clerical ce depăşea numeric pînă şi Bucureştiul precum şi foarte mulţi mici comercianţi. Mişcarea comunistă, în ciuda propagandei sovietice, nu avea mulţi adepţi în Craiova şi în consecinţă, comuniştii şi-au îndreptat atenţia către ţăranii din jurul Craiovei şi din tot judeţul Dolj.
În Oltenia existau 753 de moşieri ce deţineau 400 000 ha teren, podiumul domeniilor cele mai întinse fiind: 1) Surorile Sanda şi Adina Ştirbei. 2)Magnatul Jean Mihail. 3) Dumitru Burileanu.
Sub aspect politic, prefecţii Craiovei beneficiau de un sprijin puternic din partea primilor miniştri ai României care au urmat asasinării lui Armand Călinescu din 1939. În afara lui Ion Gigurtu, ceilalţi prim-miniştri avînd legături cu oraşul Craiova  : Gheorghe Argeşanu (născut la Caracal, devenit craiovean), Constantin Argetoianu (născut în Craiova), Gheorghe Tătărăscu(născut în Craiova), Ion Antonescu (născut la Piteşti, a absolvit şcoala militară din Craiova), Constantin Sănătescu (n. Bucureşti, a locuit o perioadă în Craiova de unde proveneau părinţii),Nicolae Rădescu (n. Călimăneşti, a locuit în Craiova). Relaţiile strînse pe care aceştia le aveau cu protipendada craioveană au făcut ca oraşul să fie acaparat de comunişti abia la mijlocul lunii februarie 1948, fiind ultimul mare oraş căzut în mîinile noii puteri care se instala.
Ciocnirile au început pe 15 octombrie 1944 cînd Gheorghe Gheorghiu Dej s-a deplasat la Craiova însoţit de o mulţime de membri ai partidului comunist, veniţi de la Bucureşti pentru a stimula gruparea comunistă din Craiova aflată încă în stare incipientă. Printre însoţitori se afla şi Nicolae Ceauşescu care revenea în oraşul în care fusese judecat. Gheorghiu Dej a ţinut un discurs îndreptat împotriva guvernului şi membrilor din P.N.Ţ. şi P.N.L. Discursul s-a terminat printr-o bătaie generală între susţinătorii diferitelor partide, bătaie pornită în momentul cînd Dej a cerut înlăturarea prin orice mijloace a guvernului, catalogînd ca inutile, alegerile prin vot democratic.
Prefectul judeţului, colonelul Ilie Dimitriu, împreună cu profesorul Ilie Ion şi latifundiarul Ionel Pleşa, reprezentanţi ai P.N.Ţ. şi P.N.L. au încercat instaurarea ordinii în oraş.
Lunile ianuarie şi februarie au constituit luni de intense confruntări de stradă, manifestaţiile şi contramanifestaţiile deveniseră aproape cotidiene, confruntările ajungeau la violenţe fizice. Cele două tabere s-au acuzat de atentate politice şi crimă. Pe 17 februarie 1945 comuniştii au organizat un mare miting aducînd în Craiova mulţi ţărani doljeni sfătuiţi de comunişti să înceapă împărţirea pămînturilor boierilor. N-au amintit însă nimic despre colectivizare şi colhozurile sovietice. Văzîndu-se superiori numeric, manifestanţii comunişti au atacat prefectura încercînd cucerirea ei prin forţa. Au căzut mai mulţi morţi şi răniţi, membrii prefecturii încercînd să apere, cu armele, sediul prefecturii dar au fost nevoiţi să fugă. La conducerea judeţului se instalează, prin violentă, conducătorii comunişti locali: Gheorghe Jianu şi Nicolae Celac.
Încercările unor grupuri înarmate de suporteri ai P.N.Ţ. şi P.N.L. din noaptea de 25/26 februarie 1945 de a recupera clădirea prefecturii au dus la instalarea haosului. Pentru cîteva săptămîni oraşul se transformă în cîmp de luptă, au loc asasinate, diversiuni, demonstraţii şi lupte de stradă, cifra victimelor este imposibil de precizat, în viziunea ambelor tabere apărînd declaraţii şi acuze contradictorii, de la o zi la alta. Cifra totală a morţilor variază între 122 şi 30. Puterea revine, pentru scurt timp, în mîinile suporterilor P.N.Ţ. şi P.N.L.
Ciocnirile de mai mică anvergură, din perioada următoare, cunosc escaladări în iunie 1946 cînd vine la Craiova, Dr.Petru Groza iar adunarea este întreruptă de contramanifestanţi purtînd portretele regelul Mihai şi steaguri bisericeşti.
În urma alegerilor, primarul Craiovei este ales liberalul Zene Vasilescu dar comuniştii sfideaza rezultatele votului şi în ianuarie şi februarie 1947 îl acuză pe primarul Zene Vasilescu de colaborare cu speculanţii.
În august 1947, într-o cuvîntare susţinută la Craiova, Gheorghe Tătărăscu s-a ridicat vehement împotriva politicii externe a României şi pierderea independenţei ţării.
Înlăturarea tătărăşcienilor, la 6 noiembrie 1947 deschide iar calea luptelor de stradă în oraş. Aflarea veştii plecării regelui şi a proclamarii republicii la 30 decembrie 1947 lasă taberele beligerante fără replică. Urmează o perioadă de acalmie pînă în februarie 1948 cînd are loc congresul de unificare a P.C.R. cu P.S.D. şi instaurarea unui prefect şi primar comunist. Se dă startul unei campanii de arestări fără precedent în istoria Craiovei.
Comuniştii erau hotărîţi să schimbe radical structura populaţiei Craiovei prin eliminarea unor întregi segmente de populaţie şi înlocuirea lor cu ţăranii din jurul Craiovei şi din toată Oltenia. Fenomenul se înscrie în tendinţa generală, la nivel naţional, dar proporţiile craiovene au fost cu totul deosebite. Astfel, Craiova boierească, comercială se va transforma într-o Craiovă a industriei ridicate de ţărani.


Craiova în perioada comunistă

În 1948 Craiova avea 84.574 de locuitori iar schimbările în viaţa oraşului aveau să fie mari în perioada comunistă. Cîţiva lideri comunişti importanţi au plecat din Craiova: Ion Gheorghe Maurer , Ştefan Voitec , Ştefan Andrei toţi absolvenţi ai colegiului Carol I redenumit în perioada comunistă, "Nicolae Bălcescu".
Comuniştii au investit mult în industrie, mai ales după venirea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea statului. S-au inaugurat întreprinderi ca: Electroputere, Combinatul chimic, Fabrica de automobile Oltcit , Fabrica de avioane, Întreprinderea de Utilaj Greu, Întreprinderea de maşini agricole "7 Noiembrie" , I.M.M.R.(reparaţii material rulant), Fabrica de materiale de construcţii, Fabrica de bere, Fabrica de confecţii, C.E.T. Craiova şi altele.
Este înfiinţat în anul 1948 Centrul Universitar Craiova, unul dintre cele mai puternice din ţară, alături de cele din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara.
Populaţia a crescut de la 96.897 de locuitori în anul 1956, la 194.235 de locuitori în 1974 (ajungînd pe locul 7 în ţară).
În plan edilitar, Craiova a scăpat, în mare măsura, furiei demolatoare din alte oraşe, nu au fost demolate biserici, poate şi pentru că oraşul nu avea o sistematizare prea bună, iar edificile cu valoare istorică sînt destul de risipite. Clădirile de patrimoniu s-au păstrat în Craiova, devenind al doilea oraş, după Bucureşti, după numarul de construcţii vechi: biserici, case şi palate boiereşti sau alte construcţii laice. Construcţiile de pe Calea Unirii, din perioada comunistă, au înlocuit clădiri comerciale fără o valoare istorică deosebită, ridicate la începutul secolului şi care au căzut sau au fost serios avariate la cutremurul din 1977.
Dintre construcţiile din perioada comunistă, trebuie amintite noul edificiu al Teatrului Naţional, inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din RomâniaFilarmonica de Stat Oltenia, înfiinţată în 1947 (gazda unor festivaluri naţionale şi internaţionale de renume) sau stadionul "Central" (azi "Ion Oblemenco"). Apar pe locul unor mahalale, cartiere muncitoreşti de blocuri din panouri prefabricate ca "Valea Roşie", "Craioviţa" sau "Lăpuşului" ş.a.
S-a dezvoltat reţeaua de transporturi, în 1948 s-a înfiinţat Regia de transport Craiova care, în timp, a dezvoltat 3 reţele de transport: trasee de autobuze, trasee rapide şi trasee de tramvaie. Tot în perioadă comunistă au fost inaugurate aeroporturile: militar şi civil din Craiova.
În special, după 1980, în condiţiile unei izolări tot mai accentuate, a regimului Ceauşescu, nivelul de trai scade drastic, în Craiova resimţindu-se, ca în toată ţara, efectele nefaste ale raţionalizărilor la alimente, energie electrică, combustibili, gaze etc. Situaţia politică internaţională şi nemuţumirea crescîndă a populaţiei ducînd, inevitabil, la răsturnarea regimului Ceauşescu.
În preajma revoluţiei din decembrie 1989 Craiova avea 324 000 de locuitori (locul 6 în ţară).


Evenimentele din Decembrie 1989

În Craiova nu se putea vorbi de o opoziţie organizată sau despre dizidenţi cunoscuţi iar structura populaţiei şi poziţia oraşului făceau extrem de dificile încercările de infiltrare ale agenţilor sovietici.
Noaptea de 19/20 decembrie 1989, muncitorii schimbului 3 din mai multe întreprinderi craiovene sînt obligaţi de către securiştii şi miliţienii întreprinderilor să urce într-un tren poreclitmelcul datorită faptului că muncitorii au tras, în permanenţă, semnalul de alarmă. Muncitorii au fost echipaţi cu bîte şi trimişi, la ordinul lui Ceauşescu, să-i bată pe revoluţionarii timişoreni. Oamenilor li se spusese că Timişoara fusese atacată şi devastată de derbedei unguri. Conducerea Frontului Democratic Român din Timişoara a fost înştiinţată din vreme despre venirea oltenilor şi va trimite manifestanţi care să-i întîmpine la gară şi să le explice adevărul: nu este vorba de o invazie maghiară, ci de o manifestaţie contra lui Ceauşescu. Muncitorii olteni fraternizează cu demonstranţii timişoreni plecînd acasă (pe 21 decembrie) cu ochii înlăcrimaţi povestind în oraş despre atrocităţile văzute. Cel mai mult tulburase oraşul, relatarea împuşcării unui grup de copii chiar pe scările catedralei. În fapt, craiovenii avuseseră cîteva informaţii despre ce se întîmpla la Timişoara prin intermediul postului de radio "Europa Liberă" şi datorită faptului că marea majoritate a craiovenilor prindeau cu antenele trei posturi tv iugoslave, (două naţionale şi unul din Belgrad) şi două posturi naţionale ale televiziunii bulgare.
La manifestaţiile din 22 decembrie, tocmai informatorii şi agitatorii din întreprinderi au fost folosiţi pentru a spune muncitorilor să părăsească intreprinderile îndreptându-se către Piaţa Prefecturii. Semn că la Bucureşti, şefii securităţi s-au folosit, în ziua de 22 decembrie, pentru îndepărtarea lui Ceauşescu de structurile lor teritoriale. Cel puţin la Craiova aşa s-au desfăşurat evenimentele şi craiovenii pot depune mărturie. Au ieşit cei de la Fabrica de Avioane şi de la Întreprinderea de Utilaj Greu (I.U.G.) mai întîi. Dar nu au ieşit să lupte contra comunismului ci pentru că "domnul director a zis să luăm nişte steaguri şi să mergem în centru că ne aşteaptă tovaraşul prim-secretar Ioan Traian Ştefănescu să stea de vorbă cu noi, e posibil să-l dea jos pe Nea Nicu". Apoi un camion a rupt poarta de la "Electroputere" (de pe Calea Bucureşti) pentru că directorii întreprinderii deciseseră să facă altfel decît restul întreprinerilor şi sudaseră uşile. Pe drumul spre centru, unii au început să strige: "Ceauşescu e tiran, a fugit la Teheran!". Mulţi au părăsit coloanele şi s-au aşezat la cozi pentru că se bagase marfă la toate magazinele de pe "Calea Bucureşti" şi din centru. În Piaţa Prefecturii, peste 100 000 de oameni, care se călcau efectiv pe picioare, "inundaseră" străzile din centru, majoritatea nu auzeau nimic din ce se vorbea de la balcon, era un circ tipic balcano-oltenesc. Simulatoarele de zgomot au băgat spaima în populaţie. Unii au inceput să scandeze: "Radu! Radu!" ,adică numele faimosului prim-secretar care întorcea tirurile cu produse alimentare destinate exportului şi ordona să fie aprovizionate magazinele, dar Ion Radu fusese destituit şi s-a auzit în piaţă că, în acele zile, din noul său post, dăduse ordin să se tragă în braşoveni. Apoi poporul l-a vrut primar pe Tudor Gheorghe, s-a rostit şi numele lui Ion Oblemenco ca primar. Dar circul abia incepea. La balcon a aparut colonelul Cioflină (ajuns mai tîrziu ministru al apărării) care a anunţat că Nicolae Ceauşescu va veni în piaţă într-o Dacie roşie. Piaţa s-a umplut de rîsete, glume şi bancuri. La o oră, a apărut în balconul prefecturii, generalul Roşu cu uniforma făcută praf. Tocmai venise în piaţă într-o ... Dacie roşie. S-a vorbit despre faptul că armata e cu noi şi Ceauşescu a fugit, nu mai e beleaua, ce a susţinut, Dinamo şi Steaua.
Seara, asupra unităţilor militare de pe strada Caracal, teroriştii deschid focul, militarii ripostează. Teroriştii lasă simulatoare şi fug, mărind confuzia.
Despre implicarea serviciilor de informaţii sovietice, un eveniment petrecut la podul de la Brădeşti, la nord de Craiova, oferă o imagine destul de bună asupra faptelor. ...În dimineaţa zilei de 24 decembrie 1989, la CPUN s-a primit un telefon anonim care semnala apropierea unei coloane de maşini de municipiul Craiova. Coloana venea probabil dinspre Timişoara spre Craiova. Factorii militari au interpretat că ar putea fi vorba de terorişti veniţi cu misiunea de a ataca Combinatul Chimic Craiova, au trimis două TAB-uri, care au organizat o ambuscadă, au interceptat coloana şi au deschis foc, rănind circa 20 de persoane (două decedînd ulterior la spital) şi avariind cinci autoturisme, dintre care unul a ars complet. Cadrele de la transportoare, care au controlat autoturismele avariate, fară prezenţa altor persoane, nu au incheiat proces-verbal care să poată restabili integral adevarul, dar, ulterior, organele de poliţie au constatat existenţa mai multor truse medicale şi cuţite lungi, al căror număr depăşea necesarul normal. Majoritatea răniţilor fiind internaţi într-un spital din Turnu-Severin, nu în Craiova. S-a stabilit că in ziua de 25 decembrie o ceţăţeancă sovietică a informat telefonic Ambasada fostei URSS, după care ataşatul militar sovietic a vizitat de două ori spitalul. Înaprilie 1990, la organele de poliţie din comuna Brădeşti s-au prezentat trei cetăţeni sovietici, între care o femeie, care a afirmat că are gradul de maior şi s-a aflat în una dintre maşinile respective, solicitînd restituirea celor patru autoturisme. La scurt timp după revoluţie a fost "accidentată" maşina în care se afla "turistul" sovietic Lout Alexander şi inca un barbat. Cu ocazia reparaţiilor efectuate la "Service", în maşină s-au găsit 12 uniforme militare româneşti MApN de camuflaj şi un veston sovietic cu insemnele gradului de maior. Cei doi au afirmat că sunt "ofiţeri în rezervă şi au luptat anterior în Afganistan". Punct de vedere preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind evenimentele din decembrie 1989.
În 25 decembrie 1989, craiovenii încercau să distingă la televizoarele lor care prindeau doar sîrbii şi bulgarii imaginile oferite de televiziunea română în care se anunţa prinderea, "judecarea" şi executarea ceauşeştilor. Românii aveau să vadă mult mai tîrziu, prin intermediul televiziunilor din Franţa, casetele integrale cu procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu.


Craiova în zona roşie

După decembrie 1989, s-a remarcat o scădere a producţiei în domeniul industrial, totuşi industria continuă să reprezinte ramura de activitate cu mare pondere în economia oraşului (70%).
Se înregistrează progrese reale în dezvoltarea serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor bancare şi de asigurări, a serviciilor de consultanţă în afaceri (CDIMM, Centrul Româno-American). La nivelul judeţului are loc o creştere spectaculoasă a numărului de firme mixte şi a valorii capitalului investit.
Populaţia ocupată actual - de circa 110.000 persoane - se repartizează astfel: 38% în industrie, 15% în comerţ şi reparaţii, 10% în transporturi şi depozitare, 8% în învăţământ şi 5,7% în domeniul medical.
O importantă scădere a numărului de locuitori s-a petrecut în ultimii 17 ani. De la 324 000 de locuitori ajungîndu-se la aproximativ 304 000 locuitori, Craiova ocupînd locul 6 la nivel naţional ca număr de locuitori.
S-a construit relativ mult în această perioadă, oraşul s-a extins prin construirea cartierelor rezidenţiale la marginea oraşului. S-au inaugurat obiective sportive: un stadion ("Parc") de 20 000 locuri, construit de fraţii Mihăilescu şi un velodrom (Vasile Bulucea). În centrul oraşului Antonie Solomon a inaugurat o fîntînă muzicală. S-au construit 10 hoteluri şi moteluri şi o puzderie de restaurante, baruri sau discoteci. Au fost construite încă 5 biserici (în Craioviţa, în Rovine, pe Calea Severinului, în Lăpuş lîngă Electroputere şi lîngă Piaţa din "Valea Roşie"). Însă nu s-a reuşit, nici după 11 ani, terminarea reconstruirii Sălii Polivalente, distrusă de un incendiu, la fel cum nu a fost finalizat, nici după 17 ani, blocul turn de lîngă McDonald's, poreclit de craioveni, turnul ruină.
Comerţul s-a dezvoltat simţitor, Tîrgul Craiovei s-a mărit, la fel Piaţa Centrală. În Craiova construindu-se, totodată, 6 supermarketuri : Metro, Billa, Selgros, Pic, Real. Praktiker şi alte două (Craiova Mall şi Carrefour) sînt în construcţie şi 6 tîrguri en gros: Bănie, S.U.C.P.I., Bakriz, Valysgold şi Craioviţa.


Spre Europa

În noaptea de revelion 2007, peste 10 000 de craioveni urmăreau costisitorul spectacol organizat de primarul Antonie Solomon cu prilejul intrării României în Uniunea Europeană.

Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu