Falsul intreprinzator

In facultate, aveam un coleg caruia ii placea sa se laude in stanga si-n dreapta ca el face afaceri si castiga o gramada de bani din afaceri.

Si, de altfel, nici nu era nevoie sa se laude, pentru ca se vedea cu ochiul liber ca-i merge bine: venea la scoala cu autoturismul personal, era mereu imbracat ultimul racnet si, in general, nu se uita la bani cand era vorba sa cumpere ceva. Si multi dintre cei care intrau pentru prima oara in contact cu el erau impresionati - "Ia uite-l cum a reusit si n-are nici 22 de ani..."

In realitate, colegul meu n-avea nici o afacere. Adevaratul intreprinzator (cel care aducea veniturile acelea frumoase) era tatal sau, care pusese pe picioare un en-gros de legume si fructe. Baiatul era si el "implicat" in afacere, in sensul ca din cand in cand mai completa o nota de intrare de marfa sau tria cererile de angajare sosite in urma anunturilor date in ziare (iar pentru aceste activitati minore era platit regeste de patronul-parinte).

El habar n-avea ce inseamna de fapt sa faci afaceri. Nu stia ce dificultati practice, concrete, se ascund in spatele unor notiuni ca aprovizionare, desfacere, psihologia clientului, studiu de piata, negocierea unui credit, obtinerea unui pret bun de la un furnizor s.a.m.d. Habar n-avea ce inseamna sa te iei la tranta cu piata si nici ce greu e sa iesi cu bine din aceasta confruntare...

Un mare adevar spune ca valoarea unui om este data de marimea obstacolelor pe care le-a infruntat si depasit. Si cum lumea afacerilor este un mediu care musteste de obstacole (dintre cele mai diverse), e de presupus ca intreprinzatorii, adica cei care reusesc sa supravietuiasca in acest mediu, sunt niste oameni valorosi.

Iata deci motivul pentru care vor unii, cu atata ardoare, sa fie considerati intreprinzatori - ca sa para valorosi. Doar ca acest statut nu-ti este dat de niste vorbe goale sau de faptul ca figurezi cu numele in actele unei firme. El este dat de rezultatele concrete pe care le-ai obtinut prin fortele proprii si care dovedesc, mai bine decat orice altceva, ca esti un tip capabil.
Reacții:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu